După o ședință de consiliu local, prelungită cu un chef la un local din comună, primarul de Girov, Florinel Sarion, a fost vineri seara, târziu, protagonistul unei scene neobișnuite, demne de un film mafiot prost, chiar și pentru patimile politice rurale. Polițiștilor le-a spus că s-a trezit cu doi indivizi costumați în negru, care i-au transmis diverse „mesaje” din partea fostului primar Vasile Olaru.
„Mașina mea era parcată în fața Pensiunii Ana”, ne-a declarat Florinel Sarion. „Nu mai știu dacă n-am încuiat-o, probabil că n-am apăsat cum trebuie pe telecomandă, oricum urme de forțare nu are. Mașina era cam murdară, era și întuneric, n-am văzut nimic suspect, dar după ce-am pornit, au auzit o voce din spate care mi-a spus să merg înainte spre Căciulești. Bineînțeles că m-am speriat, m-am uitat în oglindă , dar aveau ciorapi pe față și n-am avut cum să-i recunosc. La Căciulești au coborât în zona aia unde nu sunt case, după ce mi-au spus că-i transmit lui Guriuc să-l lase pe Olaru în pace. Au și dispărut imediat. Cred că de la procesul cu canalizarea mi se trage, pentru că a fost termen pe 19 februarie și expertul de la DNA s-a întâlnit cu Guriuc care i-a spus ce și pe unde să mai verifice. Pe de altă parte, când eram la Pensiunea Ana, cineva a ieșit afară pe la ora 18 și mi-a spus că Olaru era, undeva, la colțul clădirii. Sunt metode din astea de a băga frica în oameni. Primul gând a fost să sun acasă, să văd dacă este totul în regulă. Eu cred că erau și înarmați că doar n-ar fi venit cu mâna goală. Dacă nu făceam ce-au spus ei mă întreb ce s-ar fi putut întâmpla”.

În ce măsură reclamația primarului se va confirma, este de urmărit, mai ales că la Girov orice este posibil.






