Luminița Rozoschi și George Onișor - Tandem pentru viața semenilor

112. Un apel la acest număr va trimite, în funcție de natura solicitării, o ambulanță și un echipaj pregătit medical pentru situații de urgență. Orice situație de urgență. Oricât de blamat ar fi sistemul medical în ziua de astăzi, întotdeauna există și oameni care fac diferența într-un sistem bolnav. Sunt oamenii care salvează vieți, zi de zi, în cele mai dificile condiții. Accidente rutiere, cazuri medicale grave în vârful munților sau o banală intoxicație cu ciuperci. Toate sunt tratate cu aceeași seriozitate și respectul pe care le merită viața unui om.

Luminița și George, asistentă și ambulanțier, fac echipă în această perioadă la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. În timp, în 23 de ani de experiență, cumulați, au văzut atâtea încât… „Am putea să scriem o carte cu toate cazurile ce ne-au trecut prin mână. Fiecare filă fiind diferită”. Se înțeleg din priviri și spun că acest lucru e foarte important atunci când este la mijloc viața unui om. Nu este timp de vorbă, de taclale, de îndoieli în acțiuni. Totul depinde de ei.

„Nu trecem peste cazuri. Ne rămân întipărite în minte”

La 38 de ani, asistenta Luminița Rozoschi a acumulat experiența a 15 ani pe Ambulanță. A absolvit Școala Postliceală Sanitară „Carol Davilla” și, în anul 2000, a ocupat postul de asistentă, prin concurs, la SAJ Neamț. „A fost un examen greu, pentru că, în comparație cu alți asistenți, de pe secțiile din spital de exemplu, unde știu doar o specialitate, noi trebuie să le știm pe toate. De la cardiologie, chirurgie, la neonatologie și pediatrie”, povestește Luminița.

Are acasă o fată de 10 ani, care îi oferă liniștea necesară după o zi tumultoasă la serviciu. Făcutul temelor la matematică, compunerile pentru limba română sau treburile casnice o fac pe Luminița să-și ia gândul de la cazurile avute de peste zi. Pentru moment, pentru că… „Nu poți să treci peste unele cazuri, ele rămân imprimate. Mai ales dacă sunt accidente rutiere grave sau cazuri în care sunt implicați copii. De multe ori, mă urmăresc și seara, când ajung acasă. Cele uzuale, pentru noi, trec mai ușor, pentru că le vedem des. Într-o zi, poți să ai 10 urgențe, în care toate să fie ușoare, dar să ai doar două în altă zi și să fie un accident rutier, în care pasagerii sunt în stare foarte gravă. Mi-au rămas întipărite în minte și cazuri din primii mei ani de Ambulanță. Îmi aduc aminte de o fetiță, de 3 ani, din Podoleni, care a fost strivită de un mal de pământ. Singurul copil, crescut de bunici, cu părinți plecați în străinătate. S-a întâmplat acum vreo 10 ani și m-a afectat foarte mult. Totuși, aceste cazuri ne macină până la un anumit punct, după aceea trebuie să ne detașăm și să mergem mai departe. În 15 ani, te înveți să treci peste aceste lucruri. Finalizezi urgența, te reîmbărbătezi și pleci la alt caz”, povestește Luminița.

”Noi doi facem cât un echipaj de patru”

George Onișor este ambulanțier, are 28 de ani și este proaspătul tătic al unui bebe de 4 luni. La 20 de ani, a dat concurs pentru postul scos de Ambulanța Neamț și așa a început marea aventură. El nu are voie să aplice tehnici medicale pe pacienți, dar Luminița spune că „știe cât știu și eu”.

În cei 8 ani de practică zilnică, George a observat o creștere a numărului de solicitări pe zi: „Acum sunt în jur de 13 cazuri pe zi. Sunt mai multe, mai grele și din ce în ce mai grave. Sunt zile în care nici nu mai ajungem la bază, plecăm dimineața și ne întoarcem seara. Dar am căpătat rezistență. Și fizică, și psihică. Dar de la o vârstă nu cred că mai putem lucra în același ritm, și este normal. Noi doi facem cât un echipaj de patru oameni, câți ar trebui să fie pe o ambulanță, iar, cu timpul, te consumă acest lucru. Astăzi, de exemplu, am avut un pacient cu pneumonie care se sufoca. A trebuit să-l transportăm din casă, de la etajul I, pe niște scări foarte înguste, cu un căruț. Noi doi. A fost foarte dificil, iar aparținătorii nici măcar nu au bunăvoit să dea o mână de ajutor”.

Anotimpurile Ambulanței

Luminița și George spun că accidentele s-au înmulțit în ultimii ani. Mai ales în perioada de vară. De fapt, au și făcut un clasament al anotimpurilor și cazurilor care predomină. Vara sunt foarte multe accidente rutiere, pentru că „Se întorc stranierii în țară. Fiecare anotimp are perioada sa de vârf. Iarna sunt fracturi multe, de la polei și gheață, primăvara predomină intoxicațiile, vara – accidente, iar toamna sunt toate la un loc”, spune Luminița.

Pentru că numărul solicitărilor s-a mărit, și reacțiile celor care așteaptă venirea ambulanței s-au schimbat. „Sunt reacții de tot felul. De multe ori suntem înjurați, că am ajuns târziu, deși noi, oricum, ajungem în timpul optim, dar lor li se pare că ajungem prea târziu. Când ajungi, nu te primește nimeni cu brațele deschise, dar trebuie să aplanăm conflictele. Au fost cazuri în care am fost făcuți ca la ușa cortului. Noi trebuie de fiecare dată să liniștim membrii familiei, să facem și pe psihologii cu ei, să le explicăm ce se întâmplă, să ne vedem de treaba noastră, și să ne ocupăm de pacient și de starea lui de sănătate. Oamenii intră în panică și înțeleg acest lucru, dar trebuie să fim lăsați în pace să ne facem treaba și să-l transportăm în cele mai bune condiții și cât mai repede la spital”, spune Luminița.

Nu există sărbători

Indiferent de condițiile meteo sau de dificultatea drumului, echipajul de pe Ambulanță trebuie să fie mereu prezent la solicitări. Că e în vârf de munte sau pe câmpul de porumb, primul ajutor, stabilizarea pacientului și transportul către cea mai apropiată unitate spitalicească sunt regulile de bază pentru un echipaj. „Noi mergem pe câmp, în pădure, nu contează că ninge, că e ger sau că sunt 39° afară. Am mers și 4 kilometri pe jos, ca să luăm pe cineva din pădure. Cu lopata prin zăpadă, cu aparatura după noi. De multe ori nu putem intra cu mașinile și primim înjurături. Oamenii nu înțeleg că nu avem 4X4 și nu putem. Alte dăți, îi aducem cu sania până la mașină. Kilometri. Cu tub de oxigen în spate, cu aparatura. Doi oameni. Asta este munca noastră. Iarnă sau vară. Crăciun sau Paște. Familiile noastre au acceptat faptul că nu putem să fim mereu lângă ei. Le promitem că Paștele următor stăm acasă sau vacanța viitoare mergem undeva, departe. Au înțeles de la bun început că aceasta este meseria noastră, așa ne câștigăm existența. Într-adevăr, nu mulți ar fi dispuși să renunțe practic la sărbători în familie sau zile de duminică. Noi facem acest lucru și ne-am și obișnuit în acest ritm”, spune George.

După ce aduc în siguranță un pacient la spital, îl predau la UPU, Luminița spune că mereu sună, când e un caz mai grav, să se intereseze de bolnav. Să vadă starea în care este, dacă se face bine și dacă este în afara oricărui pericol. „Toți facem asta. Ne interesăm mereu să vedem starea pacientului. Mai ales dacă a fost un caz grav”.

Nașteri în lanul de porumb

Printre nenumăratele solicitări de ambulanță, prin apel la 112, foarte multe sunt cazuri de naștere la domiciliu. Prin domiciliu înțelegând casa femeii, câmp, șanț sau pe unde o mai prins-o sorocul. „În general, sunt femei cu mulți copii, care nasc foarte ușor. Condițiile în care nasc sunt destul de dificile, cu copiii pe lângă ele sau pe câmp. Am moșit și în mașina Ambulanței, și pe șanț, și pe câmp. De obicei, sunt femei fără posibilități financiare, fără studii, care stau acasă până în ultima clipă. Merg la muncă până în ultima zi, nu fac analize, nu fac ecografii și nu știu la ce riscuri se expun, atât ele, cât și nou-născuții. Și, culmea, de cele mai multe ori sunt copii sănătoși, aduși la termen, fără probleme, cu greutate normală, iar până îi aducem noi la spital, deja sunt cu degețelul în gură și le este foame. După trei zile de spitalizare,sunt externați, și mama și copilul, și pleacă acasă fără nicio problemă”, povestește Luminița Rozoschi.