În fiecare Inspectorat Școlar Județean (IȘJ) din țară există, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, o persoană desemnată să se ocupe de situația școlilor care nu au aviz sanitar de funcționare. „Este echivalentul secretarului de stat pentru infrastructură din sistemul educației”, a precizat, astăzi, 18 septembrie, ministrul Cîmpeanu, în cadrul unui interviu acordat pentru Europa FM. La IȘJ Neamț, așa cum ne-a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general, persoana desemnată pentru a comunica cu autoritățile locale și cele de la Ministerul Educației pe probleme legate de cele amintite este profesoara Elena Laiu, inspector școlar general adjunct. Totuși, se pare că aceasta nu va mai avea aceste atribuțiuni, începând cu 1 octombrie. „Aceste atribuțiuni revin celui care trebuie să se ocupe de inspecțiile școlare, respectiv doamna Laiu. Ea va răspunde de acest segment până la 1 octombrie, deoarece acesta va fi preluat de domnul Ioan Milea (inspector școlar general adjunct – n.red.)”, a adăugat „generalul” Stan. Reamintim că, în județul Neamț 44 de clădiri care aparțin unităților de învățământ nu au avize de funcționare. Alte 32 sunt în curs de autorizare. (M. TEODOROF)

Mesagerul Bacău Coloane militare pe drumul Bacău – Piatra-Neamț, în 6 și 7 octombrie. Ce trebuie să știe șoferii băcăuani
ZCH Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
NewsEdge Sisteme Patriot suedeze ajung în Polonia pentru protejarea rutelor către Ucraina
BusinessEdge Mașinile electrice ieftine împing Europa la un record. Vânzările au crescut cu 45% în opt luni






Un comentariu
Cladirile nu apartin scolilor, ci consiliilor locale. Nicio scoala nu produce bani…