Compania Județeană Apa Serv a informat, încă de săptămâna trecută, că marți, 24 mai, în intervalul orar 8.00-14.00, va sista furnizarea apei în Piatra Neamț și Alexandru cel Bun în vederea executării unor lucrări de reparații la rețea.
Deși a citit din timp anunțul, Cătălin Drăgușanu, candidatul ALDE la Primăria Piatra Neamț, și-a cerut scuze la începutul conferinței de presă din 24 mai că s-a prezentat nebărbierit, dar a spus că a uitat să-și facă „rezerve” de apă și că, de la ora 8.00, nu a mai curs nimic la robinet.
Deschizând cutia Pandorei cu discuția despre apă, Cătălin Drăgușanu i-a dat ocazia colegului său de partid, Constantin Iacoban, să explice motivele pentru care municipiul Piatra Neamț se confruntă acum cu atâtea avarii și intervenții.
„Nu vreau să-i iau apărarea directorului Apa Serv, domnul Dughir, pentru că probleme sunt multe, dar trebuie să spunem clar de unde ni se trag aceste lucruri: proasta gospodărire din perioada guvernării PDL, în care Vasile Pruteanu era președintele Consiliului Județean Neamț. Atunci s-a numit o AGA care nu i-a dat voie conducerii Apa Serv să facă investiții. Specialiștii de la compania de apă au spus de atunci că vor fi probleme și că rețeaua de învechită, dar li s-a interzis. Acum, plesnesc țevile prin oraș. De aceea această administrație, care este în prezent, trebuie să plece”, a spus Constantin Iacoban. (Andreea AMARIEI)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite







Un comentariu
Deputatul Dragusanu ar putea fi cel care (nefiind afiliat inca la clicile locale) sa fac ceva concret si corect pentru Piatra Neamt, insa nimic nu-i garantat – nu l-a depasit in sondaje pe bossul banilor pietrenilor (cel care confectioneaza la foc automat fel de fel de festivaluri, primaria pare intr-un adevarat bum financiar (nici de mega datori nu se mai zice nimic)- apoi, doar nu da de la el, ce naiba?)