Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț, a recunoscut, astăzi, 13 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că la Grădinița „Floare de Colț”, situată în cartierul Mărăței, s-a practicat managementul defectuos.
„Nici conducerea Școlii Daniela Cuciuc, de care aparține această grădiniță, nu a tratat problemele apărute cu seriozitate și la timp. Ele trebuiau rezolvate mai de mult. Părinții sunt în continuare nemulțumiți, pentru că firma de catering nu a fost aleasă corespunzător”.
Primăria Piatra Neamț a alocat 20.000 de lei în vederea achiziționării a tot ce este necesar pentru ca, pe viitor, prepararea mâncării să se facă în blocul alimentar propriu în condiții de maximă igienă. După două săptămânii se va solicita prezența Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, în vederea emiterii avizului sanitar. În martie anul trecut, activitatea Grădiniței „Floare de Colț” a fost suspendată, după ce 9 preșcolari au fost internați la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. (Ana MOISE)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





3 comentarii
Multumim in primul rand domnului Balanescu singurul ziarist care ne-a crezut si a publicat adevarul legat de gradinita si nu in ultimul rand domnului primar Chitic ca ne-a inteles si asa cum a promis a rezolvat problema bucatariei.Rusine fostei directoare Ciobanu!
Intr-adevar, mulțumim oamenilor cu suflet de la ziar care au ascultat când toată lumea își astupa urechile si ochii. Iar domnului primar gândurile sincere de mulțumiri ale parintilor jigniți prin atitudine si ignoranta de oameni ce ar fi trebuit sa aibă răspunderea a 220 de copii. Pentru cine citește si nu știe cum a fost poate părea ciudat insa pentru noi, cei implicați, mulțumirile sunt inca prea puțin. Respect, înțelegere, demnitate, atitudine si fapte sunt ceea ce ne-a oferit domnul primar.
Curios…Aceste acțiuni ale doamnei Ciobanu nu sunt pedepsite cu nimic??Adica a fost doar inlocuita..Pe mai departe,scăpa doar cu atât? In schema asta pionii principali sunt copii,nu interesele altora..
Mulțumim tuturor celor implicați care vor să facă ceva BUN pentru acești copii!!