România, așa cum a rezultat ea de pe urma Primului Război Mondial, cu Basarabia, Bucovina și Transilvania reunite la Regat, are în spate nu numai jertfa unei întregi națiuni. Au existat oameni care, din dragoste față de poporul român, dar și respectând adevărul istoric, au adus o contribuție decisivă în momentul și în locul unde s-au trasat granițele de după război. Fără discuție, un astfel de om a fost Emmanuel de Martonne, un francez pasionat de geografie, care a iubit locurile locuite de români la început, apoi s-a îndrăgostit de acest popor și, prin modul cum a susținut cauza românilor la Congresul de Pace de la Paris, a convins Marile Puteri de justețea cerințelor românilor.


* Emmanuel de Martonne – geopoliticianul

În timpul Primului Război mondial, a colaborat cu Serviciul cartografic al armatei franceze și a sperat ca România să intre în război alături de Antantă.
Ce a urmat după 1918 se știe deja, dar e prea puțin amintit în România. Argumentele lui Emmanuel de Martonne, hărțile pe care el le-a pus la dispoziția decidenților politici, modalitatea în care și-a susținut ideile l-au transformat într-un adevărat avocat al noilor state care se vor naște după război. A fost avocatul României, dar și al Poloniei, al Regatului sârbilor, croaților și slovenilor și al Cehoslovaciei.
* Emmanuel de Martonne – românofilul
Istoricii știu cât de greu a fost pentru diplomația românească, după război, să poată ajunge la masa tratativelor și României să i se recunoască statutul de țară învingătoare. Propaganda ungurească a fost atât de puternică, mulându-se și pe interesele unora din marile puteri – care nu voiau o țară puternică la gurile Dunării și bine ancorată în Carpați, cu petrol, lemn, sare, cu recolte agricole invidiate la acea vreme -, încât, pe 13 noiembrie 1918, la Belgrad, Aliații au semnat Convenția militară de Armistițiu cu Ungaria, care împărțea Transilvania, stabilind arbitrar linia de demarcație pe Mureș și lăsând sub autoritatea guvernului ungar, condus de Károlyi Mihaly, cea mai mare parte a Transilvaniei. Intervenția armatei române care va cuceri Budapesta avea să dea puterilor europene un semnal că situația era intolerabilă, dar asta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat și argumente în sensul revendicărilor românești.

* Emmanuel de Martonne și Basarabia
Alungarea armatei bolșevizate rusești din fosta Basarabie țaristă de către Armata Română a creat cadrul pentru Proclamarea Unirii acestei provincii cu România (27 martie 1918). A urmat restul procesului de reunificare, dar, pentru românii basarabeni, a fost important că delegații Franței, Imperiului Britanic, Italiei și Japoniei au semnat, la 28 octombrie 1920, Tratatul de la Paris, unde se recunoștea unirea Basarabiei cu România. Până la semnarea acestui tratat, au existat exact aceleași greutăți ca în cazul Transilvaniei. A fost nevoie, și de această dată, de efort diplomatic, dar și de părerile specialiștilor. Iar numele lui de Martonne a apărut încă o dată în acest moment istoric decisiv.

Din păcate, nu peste mult timp, Basarabia avea să fie preluată, cu forța armelor, de Rusia Sovietică, în disprețul oricăror norme internaționale. Și, de data asta, argumentele științifice n-au mai contat în fața forței brute.
În studiul său, intitulat ”Transilvania”, Emmanuel de Martonne analizează originea și evoluția naționalităților din Transilvania, subliniind originea latină și preponderența populației românești, făcând referiri la justețea drepturilor românilor din teritoriile aflate sub dominație străină, care corespund principiilor asupra drepturilor naționalităților, adoptate de Puterile Antantei. După război, geograful francez a continuat să sprijine România, a atras alți tineri francezi spre studierea acestei zone. A făcut multe vizite după război și și-a convins discipolii să-i continue munca, unul dintre ei fiind Robert Ficheux, care a scris cărți esențiale despre moți și Munții Apuseni.





