Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de “instabilitate atmosferică”, valabilă în intervalul 28 august, ora 13:00 – 29 august, ora 3:00.
“În intervalul menționat, în zonele montane și submontane, apoi și în regiunile sudice și sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, pe arii restrânse grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 30-40 l/mp”, precizează ANM.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj. (Mesagerul de Neamț)