Comunele Brusturi, Drăgănești, Urecheni și Păstrăveni au foarte puține biserici vechi și valoroase, nici acelea clasate ca monumente, dar au conservat, parțial, linia frontului din cel de-al Doilea Război Mondial, cu trei rânduri de cazemate și, în față, cu un șanț anticar. Nimeni nu s-a gândit până acum să transforme cazematele în obiective de vizitat, cu reconstituiri de epocă, dar și cu săli de proiecții care ar putea „introduce” turistul în luptă. Mai rău, bisericile sunt la mâna comunităților locale, care le întrețin așa cum se pricep, iar cazematele au fost distruse în parte, de aceiași localnici, care nu le mai văd astăzi întrebuințarea.
Brusturi și Drăgănești „împart” un moment cu lambriu din plastic
• Repertoriul Arheologic Național
– Necropolă tumulară la Târzia, punct Vatra Satului, Latene sec. III-IV
– Așezarea eneolitică la Târzia, punct La Islaz Eneolitic
– Așezarea medievală la Orțăști, punct La Temelie, așezare medievală, sec. XIV-XV
• Lista Monumentelor Istorice
– Așezare ”La Temelie. sec. XIV-XVI, Orțăști, Drăgănești
– Biserica de lemn ”Sf. Voievozi”, sat Groși; comuna Brusturi 1806
Localitățile Brusturi și Drăgănești au făcut parte, până în 2004, din aceeași comună, motiv pentru care în registrele Ministerului Culturii s-a menținut pe alocuri aceeași diviziune administrativă pentru localizarea obiectivelor de patrimoniu. Singurul 
monument istoric din zonă este Biserica de lemn ”Sf. Voievozi”, despre care se spune că a fost adusă de la Mănăstirea Neamțului în anul 1834. Evidențele Ministerului Culturii rețin o altă datare, respectiv anul 1806, diferența celor aproape 30 de ani fiind dată probabil de perioada în care această bisericuță a funcționat la Mănăstirea Neamțului.
„Biserica este acum bine întreținută, deși într-un interval de timp scurt, în care s-a făcut schimbul titularilor de parohie, enoriașii au pus mână de la mână și umăr lângă umăr și, fiind biserica fără stăpân, i-au adăugat un pridvoraș pe latura de sud, fără avizele și autorizațiile de rigoare”, ne-a declarat Vitalie Josanu, polițistul care se ocupă cu protejarea patrimoniului județului Neamț. „Oamenii au dat din toată inima și au alergat după cele mai moderne și mai nerecomandate materiale… Pridvorul tras în lambriu de plastic alb pe exterior rezonează acum cu monumentul în cele mai stridente tonalități, în schimb iconostasul bisericii, deși nu este o realizare foarte măiestrită, este în ton cu specificul epocii și locului”.
Sătenii din Drăgănești țin să-și coboare obârșiile până în vremea lui Ștefan cel Mare, socotindu-se urmași de răzeși, împroprietăriți cu pământ după lupta de la Războieni. La Orțăști este cunoscută o vatră medievală de sec. XIV-XVI iar pe la începutul secolului XVI, marele boier Cozma Șarpe – ce avea curtea la Văleni, lângă Dulcești – a dăruit Mănăstirii Neamț o parte din moșia satului Brusturi.
Răucești – biserica lui Kogălniceanu, la mâna satului
– Așezarea Cucuteni de la Oglinzi-Lăzăreni, Eneolitic
– Așezarea neo-eneolitică fortificată de la Oglinzi-”Cetățuia”, Neolitic, Eneolitic
– Așezarea culturii Noua de la Săvești-Izvoare, Epoca Bronzului
– Situl arheologic de exploatare a sării de la Oglinzi-”Băi”, Neolitic, Eneolitic
– Așezarea epocii bronzului de la Oglinzi-”Fața Slatinei” Epoca Bronzului
– Situl arheologic de la Răucești-”Trofinești”, Epoca bronzului, Latène/ sec. II-III
– Situl arheologic de la Răucești-”Dealul Munteni”, Eneolitic.
Bisericile comunei, deși ar fi meritat atenție pentru clasare în patrimoniul cultural național, lipsesc din listă. În Răuceștii de Sus, pe locul actualei biserici – zidită pe la 1901 -, ar fi existat o biserică din lemn a cărei vechime nu o cunoaște nimeni. Pictura murală a bisericii actuale și iconostasul sunt deosebit de frumoase. La Răuceștii de Jos există încă o biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din anul 1865, iar printre ctitori se numără Mihail Kogălniceanu și fiica acestuia, Lucia Leon Bogdan.
”Acest om de stat și patriot a încredințat construcția bisericii sub formă de antrepriză unor evrei, care au pornit temelia bisericii sub formă de navă, fără absidele laterale”, se arată în rezumatul istoricului lăcașului de cult de pe site-ul primăriei. ”La controlul efectuat de Mihail Kogălniceanu se ajunsese cu construcția deasupra geamurilor și, nemaiputându-se efectua modificări la absidele laterale, s-a continuat construcția bisericii până la capăt de alți meșteri”.
În ciuda faimei ctitorilor săi și a vechimii, biserica nu este clasată ca monument. Reparațiile, interioare și exterioare, s-au făcut exclusiv cu sprijinul enoriașilor. La fel și clopotnița, ridicată în perioada 1997-2000. De ani de zile, sătenii se străduiesc să termine construcția unei săli de mese, pentru care nu le mai ajung banii, așa că e puțin probabil să aibă fonduri în viitor pentru a întreține biserica.
Viceprimarul de Răucești, aflat în concediu de odihnă în această săptămână, ne-a declarat că va discuta imediat cu preotul, în ideea de a face demersuri pentru a clasa biserica pe lista monumentelor. ”Nu știu de ce nu s-a ocupat nimeni până acum de acest lucru, dar ar fi foarte bine să fie declarat monument, pentru că putem accesa niște fonduri europene”, a declarat Dumitru Bălăjel. ”Satul nu are bani să termine nici sala de praznice și nici nu cred că se va îmbogăți pe viitor, deci trebuie să facem ceva și n-o să așteptăm să vină Direcția pentru Cultură la noi, că bănuiesc că nu are nimeni grija unei biserici din Răucești, chiar dacă este ctitorită de Mihail Kogălniceanu”.
Cazematele din Urecheni – surse de fier beton
Comuna Urecheni nu are decât un sit arheologic la Ingărești – Movila Găunoasă și 6 cazemate din al Doilea Război Mondial. Scriptic. Faptic, din cele 6 cazemate incluse în repertoriul Arheologic Național, astăzi nu mai există decât una, care a „scăpat” pentru că era în curtea unui sătean și n-a avut acces oricine. În rest… ”Oamenii le-au spart și au scos fier-betonul din ele ca să-l ducă la centrele de colectare”, după cum ne-a declarat primarul Ion Tănăselea. ”În rest nu avem decât o biserică ridicată de boierul Ureche, de la care vine și numele comunei. E ridicată prin 1850, dar față de altele, care datează din secolele XIII sau XIV, nu am considerat că este atât de veche încât să facem demersuri pentru a o declara monument”.
Biserica este din piatră, în plan dreptunghiular, cu două turle false pe altar
și naos și cu turnul clopotniță pe pronaos. Tocmai pentru că nu are niciun statut care să o protejeze, s-a „ales” cu un adaos inestetic: un pridvor alipit de fațada vestică. „Într-adevăr, pridvorul are un alt stil, care nu seamănă cu restul și se vede asta, parcă sare în ochi, dar au făcut și oamenii ce-au putut și cum s-au priceput”, a conchis primarul.
Comuna Păstrăveni are și ea o bijuterie de biserică, două așezări – una din epoca daco-romană și cealaltă din epoca medievală – și trei cazemate. Dar cel mai important lucru este faptul că localitatea figurează pe harta celor mai valoroase descoperiri arheologice: tezaurul de vase de aur de la Rădeni, bunuri ce ar data din sec. IX-VIII î.Hr.
„În Păstrăveni dăinuiește, însă, o biserică de zid de plan treflat, cu naos și altar, cu turlă din lemn pe naos și având absidele poligonale, semn că ar putea avea oarecare legături cu arhitectura din lemn”, a precizat ofițerul Vitalie Josanu. „Această biserică este datată în anul 1700, iar în jurul ei se învârte un bogat fond legendar, ce merită exploatat. Pe fațada de vest este alipit un turn clopotniță cu baza masivă, deși al doilea nivel este din lemn. Turnul clopotniță și turla de pe naos sunt asemănătoare, cu tamburii înveliți cu tablă «în solzi de pește», purtând câte o «cușmă» în bulb de ceapă. Accesul în turn se face și acum pe o scară în melc, ce are trepte din loazbe masive de lemn. În turn, există o tainiță, locul potrivit pentru a fi aruncate la nimereală – ca pe lucruri nefolositoare, pline de colb – mai multe icoane vechi, ce-i drept fără mare valoare artistică… și totuși! Așa le-am găsit în anul 2007. De atunci lucrurile s-au rezolvat cu implicarea tânărului preot paroh, surprins și el de această descoperire. La colțurile turnului clopotniță și pe naos, pereții exteriori sunt sprijiniți de contraforți masivi, dovezi ale unui proiect inițial ce implica ridicarea unor cupole sau turle impunătoare, din piatră, a căror greutate trebuia să o preia. Aceste indicii arhitectonice se împacă fericit cu legendele locului, care susțin că, o vreme, biserica nu putea fi terminată. Câteva pietre de mormânt transformate în suport pentru prapuri constituie importante dovezi în sprijinul vechimii. Cui îi pasă astăzi? Biserica nu-i clasată în patrimoniu!”.
Cristina MIRCEA
