Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, 28 octombrie, avertizări COD PORTOCALIU și COD GALBEN de vreme nefavorabilă pentru județul Neamț.
CODUL PORTOCALIU este valabil în intervalul 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00, iar cel GALBEN în intervalul 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00.
Potrivit ANM, „duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie), în zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80-90 km/h, iar pe creste 100-120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 metri și se va depune strat consistent de zăpadă”.
Cât privește CODUL GALBEN, acesta este motivat de faptul că „în intervalul menționat, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 și 70 km/h și local 75-85 km/h. Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece. În regiunile din vestul, centrul și nordul țării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni




