Conducerea S.C. Publiserv Piatra Neamț pare să confirme proverbul care zice că toamna se numără bobocii. În cazul lor, personalul TESA, precum și unele lucruri care au generat o adevărată criză la nivelul societății. Membrii Adunării Generale a Acționarilor, au fost nevoiti să lectureze un plan de măsuri menit să reducă cheltuielile societății și să acopere cumva gările moștenite de pe urma unor măsuri investiționale luate fără un calcul economic, de pe urma unor angajări cel puțin ciudate sau a unor găuri financiare rezultate de pe urma unei politici prea lejere de control a salariaților. Într-o declarație pe acest subiect, directorul Gheorghe Triboi a făcut referire și la materialul publicat în Mesagerul de Neamț care prezenta pe larg toate aceste lucruri: ”Am citi și eu acel material, sunt lucruri de care ținem seama, dar în afară de ceea ce se spunea acolo, trebuiau luate niște măsuri imediate. Eu am făcut un plan și l-am prezentat celor din AGA. În primul rând s-a modificat organigrama și mă refer aici la personalul TESA. De acolo vor pleca 5 oameni. Tot pe partea de TESA au fost făcute mutări la producție și mecanizare. Aici este vorba despre oamenii care, deși sunt trecuți la personal TESA, ei lucrează în teren. Salariile inginerilor au fost făcute să fie toate la fel, 3.600 de lei. Tichetele de masă se vor acorda în continuare, deși Consiliul de Administrație a venit la un moment dat cu propunerea ca acestea să nu mai fie acordate. Dar astfel s-ar fi creat diferențe salariale prea mari în rândul oamenilor. Acum în schema de personal sunt 90 de angajați, dar în mod normal, numărul acestora ar trebui să fie de 85, conform bugetului. Pierderile până acum se ridică undeva la suma de 700.000 de lei, dar o sumă exactă va putea fi calculată la sfârșitul acestui an. Oricum pentru anul viitor trebuie făcut un buget realist, potrivit nevoilor și aprobărilor primăriei”, a explicat Gheorghe Triboi, director S.C. Publiserv Piatra Neamț. (I.Ș.)