Concursul pentru ocuparea unui post de asistent medical debutant la farmacia Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț se reia în luna ianuarie 2019. Cel de la începutul lunii decembrie a fost anulat, după un mic scandal.
Între timp, ancheta demarată de conducerea spitalului, după ce la proba scrisă a concursului anterior, din 3 decembrie, a apărut o întrebare din afara bibliografiei, merge mai departe. Până la lămurirea situației care a provocat cercetările (amănunte aici) , unul dintre candidați făcând contestație, urmată de o decizie tranșantă a managerului, anulând concursul. Concursul se reia în condiții schimbate: „Din comisia de concurs va face parte un farmacist, fiindcă mi se pare normal să fie un specialist, cineva cu responsabilitate. Comisiile de concurs erau stabilite de domnul Bărbuleț, fostul președinte al Consiliului de Administrație al spitalului. În principiu, comisiile de concurs trebuie să aibă în componență un specialist din domeniul pentru care se organizează acel concurs”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul SJU Piatra Neamț.
Cei care sunt interesați de postul de asistent medical debutant la farmacia spitalului au la dispoziție 10 zile pentru a-și depune dosarele. Proba scrisă va avea loc în ziua de 17 ianuarie 2019 și interviul în ziua de 22 ianuarie 2019.
(C.I.)