22 de localități, situate pe o rază de 30 de kilometri în jurul municipiului reşedinţă de judeţ, au fost invitate să facă parte din Zona Metropolitană Piatra Neamţ. Conform unui comunicat de presă al municipalităţii pietrene au fost transmise invitaţii marţi, 8 ianuarie, către următoarele primării: Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov, Zănești, Podoleni, Costișa, Piatra Șoimului, Borlești, Rediu, Tazlău, Gârcina, Dobreni, Bodești, Crăcăoani, Bălțătești, Girov, Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni, Pângărați, Tarcău și Tașca.
“O inițiativă în acest sens a mai fost lansată și în anii anteriori (2013-2015) de către municipalitatea pietreană, însă doar două localități, Alexandru cel Bun și Bicaz, au răspuns atunci favorabil. Zona Metropolitană Piatra-Neamț reprezintă o formă asociativă prin intermediul căreia pot fi accesate fonduri pentru dezvoltare și nu are culoare politică. Prin intermediul zonelor metropolitane se pot realiza proiecte integrate care să avantajeze fiecare localitate componentă și poate fi exploatat mai bine potențialul zonei și resursele naturale. De altfel, în luna decembrie 2018, reprezentanța din România a Băncii Mondiale ne-a transmis scrisoarea de lansare a proiectului România Metropolitană, proiect care are drept scop finanțarea unor investiții strategice din zonele metropolitane ale celor 40 de municipii reședinte de județ. Sper că va fi un răspuns pozitiv al colegilor primari din localitățile cu care putem realiza o zonă metropolitană în jurul municipiului Piatra-Neamț pentru atragerea de fonduri care să dezvolte comunitățile pe care le reprezentăm, să sporească atractivitatea zonei și, într-un final, aceste lucruri să ducă la creșterea calității vieții cetățenilor”, a declarat primarul Dragoș Chitic. (M.C.)