Astăzi, 6 iunie 2019, Serviciul de Ambulanță Neamț s-a înnoit cu două autospeciale noi de tip C. fac parte din cele 122 de autospeciale achiziționate de Direcția pentru Situații de Urgență – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin programul finanțat din fonduri europene. „Aceste două noi autospeciale, dotate la nivel performant pentru intervenție medicală de urgență și transportul asistat cu medic al pacientului critic, vor ajunge la Piatra Neamț chiar astăzi. Domnul inginer Viorel Ceaiu, directorul nostru tehnic, este plecat cu echipa la București ca să le recepționeze și să le aducă la Piatra Neamț. Una din autospeciale rămâne la Stația Centrală Piatra Neamț și cealaltă va fi repartizată Substației Roman”, a declarat dr. Dorice Albu, directorul interimar al SAJ Neamț.
Aceste două autospeciale se adaugă celor primite în luna decembrie, la Neamț. La Stația Centrală de la Piatra Neamț sunt, acum, 3 autospeciale tip C cu medic și la Substația Roman sunt 2 astfel de ambulanțe. În luna decembrie 2018, SAJ Neamț a primit, prin același program POR pe fonduri europene, 8 autospeciale de tip B2.
(C.I.)