Prima ședință extraordinară a Consiliului Local Piatra Neamț, primul scandal ordinar. Consilierii locali PSD au părăsit ședința extraordinară de astăzi, 8 ianuarie, din cauza a două proiecte care vizau creșterea prețurilor la gunoaie pentru municipiul Piatra Neamț. Victor Marghidan, liderul grupului PSD a solicitat, înaintea votării ordinii de zi, să fie scoase două proiecte de hotărâre ce vizează majorarea prețurilor de salubritate și la transportul și depozitarea deșeurilor: „Fac această solicitare în numele colegilor, având în vedere că din documentele puse la dispoziție nu există o justificare clară din partea solicitanților pentru această majorare de preț. Ne am fi dorit ca acestea să includă o situație comparativă de la ultima majorare ca să vedem, în afară de expunerea de motive, care sunt motivele care au dus la o creștere a tarifelor de la 30% până la 60%. Ne-am fi dorit – sau poate pregătiți pentru ședința următoare, când veți reintroduce proiectele – prezentarea unor măsuri ce țin de demersurile societăților solicitante ale acestor majorări pentru o susținere de rentabilizare altele decât majorările de tarife, într-un cuantum atât de mare. (…)Tarifele negociate impun realizarea unui indice de colectare separată de minim 50% din cantitatea totală de deșeuri colectate. Ce se întâmplă dacă nu se atinge pragul minim de 50%, unde se ajunge, fiindcă nu reiese de nicăieri? Și ce înseamnă această impunere? Mai era necesară o analiză a impactului asupra beneficiarilor direcți – persoane fizice, persoane juridice, instituții publice, era necesară o consultare publică, o discuție cu asociațiile de proprietari. Mă gândesc că la această negociere poate ar fi trebuit să participe, prin dispoziție a primarului, o comisie de lucru constituită din consilieri locali, alături de comisia dispusă de domnul primar, pentru a vedea care sunt argumentele care au stat la baza acestei creșteri de tarif și de de, din negocieri, de la prețurile propuse până la cele negociate sunt diferențe foarte, foarte mici și balanța înclină spre aceste societăți, nu spre primărie, nu spre cetățeni. Prin urmare, solicit retragerea de pe ordinea de zi a acestor două proiecte, altfel nu vom participa la ședință”.
Primarul Dragoș Chitic a catalogat drept populistă atitudinea consilierilor PSD și a reamintit de o ordonanță de guvern din 2018 care stabilește că de la 1 ianuarie 2020 crește tariful de depozitare pentru groapa de gunoi de la 300 de lei pe tonă, la 800 de lei pe tonă. Proiectele nu a fost retrase de pe ordinea de zi, așa încât cei 6 consilieri municipali din grupul PSD s-au ridicat și au părăsit sala. Cu toate că ordinea de zi a fost aprobată de ceilalți 12 consilieri prezenți la ședință, cele două proiecte nu au trecut la vot pentru că a existat o abținere, cea a consilierului ALDE Adrian Grigoraș.
Celelalte proiecte de pe ordinea de zi au trecut cu votul consilierilor prezenți în sală și se referă la rectificarea de buget și la alocarea unor sume de bani. (C.I.)
Noile tarife aprobate în ședința extraordinară: