După doi ani în care n-a mai avut timp de nicio ieșire cu detectorul pe dealuri, inginerul Marius Irimia, despre care Mesagerul de Neamț a scris în repetate rânduri, unul dintre articole putând fi recitit aici, a făcut o nouă descoperire. Duminică, 12 ianuarie, undeva în comuna Mărgineni, la granița cu Zănești si Podoleni, a descoperit un topor de aramă, cu brațele dispuse “în cruce”, un braț cu tăișul orizontal și celălalt cu tăișul vertical, perpendicular unul pe celălalt, din perioada Cucuteni.
”Acest model de topor de aramă este printre primele modele apărute pe teritoriul României, în urmă cu aproximativ 6000 de ani. Acest tip de topor este considerat un simbol al puterii la comunitățile eneolitice, fie ca simbol individual (însemn al puterii sefului de trib, un fel de sceptru care simboliza autoritatea), fie ca simbol al întregii comunități. Era un obiect de valoare și de paradă, folosit în ceremoniile magico-religioase (ritualul de jerfire a unor animale). Acest tip de topor este foarte rar reprezentat pe teritoriul Moldovei, iar la nivelul județului Neamt, dacă nu mă înșel, s-a mai descoperit întâmplător un singur exemplar”, susține Marius Irimia.
În aceeași zonă în care a descoperit toporul, Marius Irimia a găsit și câteva fragmente ceramice pictate, cu simboluri diferite, inclusiv ovalul – care reprezintă feminitatea, fertilitatea și spirala – calea spre o altă lume.
După cum ne-a declarat, în ultimii doi ani, Marius Irimia –cunoscut descoperitor de tezaure -, are foarte puțin timp liber pentru pasiunile sale, pentru că s-a implicat în politică și și-a deschis o afacere de care trebuie să se ocupe îndeaproape.
C.M.
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





