În această seară, 3 iunie, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a împuternicit, pentru o perioadă de trei luni, pe comisarul șef Neculai Catană pe funcția de inspector șef al Poliției Neamț. Împuternicirea lui pe funcția de adjunct a expirat ieri, iar astăzi a fost numit să gireze această funcție comisarul Mihai Osoianu, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Comisarul șef Neculai Catană a avut până acum câte două împuterniciri pe ambele funcții de adjunct din cadrul IPJ Neamț, iar la ultima dintre ele a exercitat și atribuțiile inspectorului șef, pe care de altfel le va avea și de acum înainte timp de trei luni.
Comunicatul oficial de presă:
„Prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 3 iunie a.c., comisarul-șef de poliție Catană Neculai a fost împuternicit, pe o perioadă de 3 luni, să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcției vacante de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Cu aceeași dată, prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarul de poliție Osoianu Iulian-Mihai a fost împuternicit, pe o perioadă de 6 luni, să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.”