Ruxandra Ceangu: „Școala m-a învățat că, oricât de coruptă ar fi o societate, o țară, valorile tot ies la iveală”

Ruxandra Ceangu împarte media 9,99 cu prietena ei, Catinca Dumitrescu. Spune că a muncit mult și asta a venit mai întâi din curiozitatea firească de a afla și învăța, apoi pentru că și-a dorit să fie printre cei mai buni. Elevă a Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din clasa a V-a, Ruxandra a oscilat la admitere și a ales „Rareșul”. Experiența de un an a fost prețioasă și a ajutat-o să-și dea seama ce dorește cu adevărat și s-a întors la „Hogaș”. Recunoaște că este binecuvântată cu familia sa. Are doi părinți înțelepți, Mariana și Ion, dar și doi frați împliniți – Vlad, de 36 ani, profesor universitar la Facultatea de Construcții București și Bogdan, de 34 de ani, regizor de film în București. Știe perfect cum va fi viața ei și ce are de făcut pentru a fi, la rândul ei, fericită și împlinită.

– Ruxandra, știu că ai fost un an la „Petru Rareș”.

Eu mi-am dorit „Hogașul” și am fost admisă din clasa a V-a. Apoi, la admitere, în clasa a VIII-a, „Rareșul” a fost prima mea opțiune. Atunci am considerat că este un liceu mult mai sobru. Dar, cu prea mare accent pe mate-info pentru mine. În clasa a X-a m-am întors la „Hogaș”. Mi-a fost dor de atmosfera „Hogașului”, de sentimentul acela boem, de atmosfera aceea mult mai relaxată, mai caldă, de profesorii de la „Hogaș”. Sunt profesori foarte buni la Rareș – doamna profesoară Livia Vaculic, la matematică, doamna Rodica Tănase, la chimie, pe care le admir în continuare, chiar dacă n-am fost atrasă în special de aceste materii, dar pe care le-am învățat de dragul doamnelor profesoare. La „Hogaș” profesorii sunt prietenii tăi, la „Rareș” profesorii caută să fie prietenii tăi. Abia plecând de la „Hogaș” mi-am dat seama că sufletul meu rezonează mult mai mult cu atmosfera caldă a „Hogașului”. Dar, ce am câștigat în acel an la „Rareș” este empatia. La „Hogaș” am întâlnit doar copii din familii foarte bune și copii buni, dedicați. La „Rareș” am întâlnit copii foarte buni, implicați, dar și din familii cu părinți plecați, cu situații materiale mai grele, care făceau naveta zeci de kilometri. Unii oameni trec prin momente grele de mici, iar noi ne supărăm că ne-am spart telefonul. Așa am învățat că trebuie prețuit ceea ce ai.

– Ai înainte o altă etapă de viață, ce urmează?

Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Asta îmi doresc. Recunosc că mi-ar fi plăcut să am o carieră legată de geografie, este materia mea preferată. Am fost la olimpiade în fiecare an, și la etapa națională, dar abia anul trecut am reușit să câștig locul I, în rest locul II. Sunt conștientă de faptul că, în România, dacă aș termina Facultatea de Geografie, mi-ar fi foarte greu să am succesul pe care mi-l doresc. Nu se investește în cercetare și, în afară de cartografie, nu-mi dau seama ce aș putea face. Dacă mi-ar fi plăcut chimia, poate că aș fi optat pentru munca în teren.

Prin alegerea mea sper să reușeșsc să-mi croiesc o carieră așa cum vreau – cel mai ambițios vis al meu este diplomația. Vreau să-mi câștig pâinea mea, să fiu mândră de mine și părinții mei să fie mulțumiți de mine. Asta, deoarece am muncit mult până acum. Mai ales în gimnaziu. Am muncit pentru a fi printre primii și m-am străduit să am o medie cât mai mare pentru ca să-mi asigur locul la liceu. Și după, în liceu, nu pot spune că am muncit la fel de mult ca în gimnaziu, dar am făcut tot posibilul ca să fiu, dacă nu prima, măcar printre primii. Mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit. Mi-a fost ușor! Nu-mi era lene să deschid cartea. Mi-a plăcut matematica, te ajută să-ți dezvolți gândirea logică. Mi-a plăcut și fizica. Dar le-am învățat pentru că a trebuit, nu pentru că sufletul meu rezona cu ele. Eu învăț istoria citind-o sau deschizând o enciclopedie! E altceva când ești boem și ai citit Tolstoi și încerci să dezlegi ițele realității prin prisma unei realități fantastice dintr-o carte, versus un copil care a citit prin logica literelor și care gândește mai pragmatic. Cultura e un lucru atât de important pentru mine, când voi ieși în lume, după ce părăsesc acest oraș de provincie, va trebui să știu să mă prezint, să fiu lumină în viața celorlalți, să aduc plus-valoare în jurul meu, oriunde voi fi. Fără cultură, cum pot face aceasta?! De aceea am realizat că dacă am un anumit lucru de învățat, înseamnă că trebuie învățat, că mă va modela într-un anumit fel și dacă, într-un anumit context social, voi fi nevoită să discut pe un anumit subiect, să deschid gura și să vorbesc frumos, despre ceea ce știu.

„Sper să ajung un om deplin și profesional, și personal, și lăuntric”

– De la cartograf, la diplomat sau ambasador, nu-i mare diferența?

E pasiune versus viața de zi cu zi. Îmi place să fiu în natură, dar nu mă văd făcând asta toată viața. Nu-mi doresc să stau cu topometrul în mână și peste 30 de ani!

– Cum te-a modelat școala după 12 ani?

Am înțeles că performanța o obții numai dacă vrei. Că poți fi brânză bună în burduf de câine, dar dacă pui osul la treabă ești și răsplătit. Școala m-a învățat în primul rând că, oricât de coruptă ar fi o societate, o țară, valorile tot ies la iveală. Prin rezultate, prin cum te afirmi, prin cum vorbești. Cred că oricât se străduiesc unii să se folosească de numele lor, de poziția lor socială, vor fi alți oameni care-ți vor vedea valoarea și vor ridica mâna și vor spune: Stai puțin! De ce X și nu Y?! Cred că numai oamenii valoroși conștientizează valorile. Eu nu am trecut prin astfel de situații, dar am auzit relatări ale prietenilor mei din școlile gimnaziale unde au învățat. Mi-a părut foarte rău să aud așa ceva, pentru că toți erau copii care meritau să fie acolo sus, dar nu erau pentru că altcineva trebuia să fie acolo sus. Eu personal mulțumesc lui Dumnezeu că n-am trecut printr-o asemenea durere și dezamăgire.

– Există oameni importanți în viața ta?

Părinții mei, amândoi au peste 60 de ani și m-au crescut cu dorința de a ști mai mult. Îi respect enorm, pentru că ei m-au ajutat să mă canalizez pe ceea ce este cu adevărat important în viață. Crizele adolescentine vin și trec, dar de la părinții mei am învățat cât de importantă este cultura. Datorită lor am crescut înțelept. Și frații mei sunt un model pentru mine, ca de altfel toate rudele mele. Dar eu am căutat modele feminine din familie, de la fiecare am preluat câte ceva, părțile frumoase și sper să fi reușit. Pun preț pe feminitate pentru că în ziua de azi văd că fetelor le lipsește gingășia aceea specifică. Tiparul vremurilor arată că o fată modernă trebuie să fie mai răuță, mai înțepată, mai autoritară. Dar dispare sensibilitatea, inocența care există firesc. Ca fată, trebuie să-ți cunoști valoarea, să te respecți și să fii luminoasă. Nu sunt feministă, nu cred că se poate pune egal între femei și bărbați, nici nu vreau să fiu radicală în gândire. Eu pun egal între gingășie și sensibilitate la fete.

– Când spui „om luminos” la ce te referi?

Calm, liniștit. O femeie trebuie să reprezinte acel punct de sprijin în familie, în societate. Să fie calmul și echilibrul. Deși, de multe ori oscilăm, ăsta e adevărul. Un suflet luminos este un suflet cu credință, cu echilibru, care mereu aduce speranță. Așa îmi doresc să fiu, sper să ajung un om deplin și profesional, și personal, și lăuntric.

– Ce anume te face să simți că stă timpul în loc?

Cititul și muzica. Nu am talente în mod deosebit. Ascult orice fel de muzică, am aflat că nu are rost, în aceste vremuri, să te limitezi. Arta e artă! Dar, vom fi puși în atâtea contexte sociale, cu atât de mulți oameni, încât ar fi păcat să ne limităm în mintea noastră și să pierdem astfel toate culorile pe care le poate avea societatea și prin muzică, și prin oameni. Știu că viața de zi cu zi are și umbre. Trebuie acceptată, așa cum e. Lumea e rea dintotdeauna, de când a zămislit-o Dumnezeu. De citit, citesc cărți din perioada interbelică, în special literatură românească, mă fascinează mai mult decât literatura universală. Am făcut dans sportiv 5 ani, când eram mai mică. Am renunțat pentru că mi-am dorit altceva. Am făcut și un an de karate. Apoi, dintr-a V-a, după ce am fost admisă la „Hogaș”, nu mai aveam timp de altceva, temele la matematică erau multe, aveam de învățat. De atunci știam că am nevoie de medie mare ca să intru la un liceu bun. De aceea am renunțat la sport și m-am canalizat pe învățat și să adun multă informație. În gimnaziu am reușit să adun mare parte din informații. Copilul poate să ducă multă informație în perioada gimnaziului, din toate materiile. Nici un părinte să nu-și mai facă griji! Orice materie, dacă acel copil are pasiune să afle, să învețe, devine plăcere învățatul. În liceu m-am axat pe literatură, filosofie.

Cel puțin eu așa văd generația mea: trebuie să fii un om fain, nu contează neapărat să fii deștept, asta nu-ți aduce automat respectul. Trebuie să fii fain și șmecher. M-am izbit de problema asta, pentru că eram mult prea serioasă, puneam prea mult preț pe mine însămi. Abia acum doi ani mi-am dat seama că, fiind adolescent, pierzi. Nu regret, fiindcă îmi dau seama că a fost o experiență necesară.

– Cum te vezi peste ani?

Trăind o viață frumoasă.Secretul unei vieți liniștite și echilibrate, așa cum îmi doresc, este un context personal echilibrat. Știu că înseamnă multe compromisuri, sunt dispusă pentru aceste compromisuri. Am crescut într-o familie frumoasă și îmi doresc să am o viață la fel de frumoasă.

A consemnat Cristina IORDACHE

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 495, săptămâna 24 – 30 iunie.