O declarație de presă a senatorului PNL Eugen Nazare-Țapu (PNL) mai zguduie un pic și așa fragila colaborare dintre partidul pe care-l reprezintă și USRPLUS. Acesta îi răspunde lui Iulian Bulai în legătură cu noul program de investiții ”Anghel Saligny” și îi amintește deputatului nemțean mai multe episoade controversate din activitatea sa.
Eugen Țapu-Nazare: ”Dacă tot vorbim de «corectitudine politică», să dezvoltăm și comunitatea rurală
Este de neînțeles de ce unii țin musai să vorbească atunci când ar putea să tacă. De unde această permanentă dorință de ”afirmare”? Pentru mine, unii dintre liderii USR, așa cum este cazul deputatului Iulian Bulai, rămân un veșnic mister. Nu mă interesează ce statui a întruchipat pe unde a fost, nu mă interesează ce atitudini ale sale s-au viralizat în sens negativ, mă contrariază însă dezinteresul său față de comunitățile rurale din județul care l-au făcut deputat.
Ori nu știe că 65% din populația județului Neamț trăiește în mediul rural, ori este neîmpăcat pentru că USR nu are primari în județul Neamț. Indiferent de motive, Iulian Bulai pare extrem de supărat pe Planul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, anunțat de Guvernul Cîțu, și critică înainte să priceapă, de parcă nu ar face parte din Coaliția de guvernare.
Apa, canalizarea și asfaltul sunt condiții esențiale pentru secolul al XXI-lea. Fără acestea nu putem vorbi de comunități dezvoltate. Iar investițiile în aceste utilități nu sunt fantasmagorice, ci sunt esențiale, în toate comunitățile locale, indiferent de cine sunt conduse.
Actul de guvernare nu înseamnă doar ”corectitudine politică” doar în sensul înțeles de Iulian Bulai, ci înseamnă și dezvoltare. Îmi pare rău că pentru deputatul Bulai este mai importantă comunitatea LGBTQ decât comunitatea rurală din județul Neamț.
Eugen Țapu-Nazare
Vicelider al Grupului PNL din Senatul României