Inspectoratul Școlar Județean Neamț a postat astăzi, 4 noiembrie, un document pe site-ul instituției în care este detaliată ponderea de persoane vaccinate din unitățile de învățământ din județ. Această informație este cu atât mai importantă cu cât, în această seară ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că prezenta fizică a elevilor la ore va depinde de atingerea unui prag de 60% a personalului vaccinat din școli.
Situația postată de ISJ Neamț o puteți consulta mai jos. Dacă datele sunt actuale, școli și licee importante din județ ar urma să rămână în sistem online. Printre ele ar fi: Colegiul Național Petru Rareș (47.76%), Colegiul Național Ștefan cel Mare Târgu Neamț (55,74%), Școala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamț (48,35%). De cealaltă parte, Colegiul Național Calistrat Hogaș (62,82%), Colegiul Național de Informativă Piatra Neamț (83,56%) sau Colegiul Național Roman Vodă ar urma să înceapă orele fizic de luni, 8 noiembrie. Mai sunt însă câteva zile până luni și aceste date mai pot suferi modificări.
NT_ponderea-de-persoane-vaccinate-din-unitatile-de-invatamant-cu-pjAnunțul oficial privind regulile pentru reluarea în sistem fizic a orelor va fi făcut vineri, 5 noiembrie.
Vlad B.