Până astăzi, 18 decembrie, sunt 8.772 de copii cu vârste de la 12 ani în sus care s-au vaccinat, potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț. Majoritatea (6.117) au două doze administrate și sunt 165 care au și a treia doză. Pentru copii sunt recomandate serurile Pfizer și Moderna.
Între timp, autoritățile anunță că părinții sau tutorii legali îi pot programa în platformă pe copiii cu vârste între 5 și 11 ani. „Platforma de programare a fost optimizată, şi permite programarea copiilor cu vârste între 5-11 ani prin contul părinţilor; programarea se realizează în acelaşi mod ca la populaţia cu vârste peste 16 ani, iar activarea acestei opţiuni va fi disponibilă la momentul demarării acestei etape de vaccinare. Prezentarea la centrele de vaccinare se face fie prin programarea prin intermediul platformei de programare la vaccinare, fie prin prezentarea directă, în timpul programului de lucru, la centrele de vaccinare şi cabinetele medicilor de familie. Marți, 21 decembrie 2021, în intervalul 11.00-12.30 se va desfășura o dezbatere online privind beneficiile vaccinării copiilor, adolescenților și tinerilor, inclusiv cu dizabilități, organizată de Guvernul României, Ministerul Sănătății, CNCAV și Colegiul Medicilor din România. Medici de marcă în domeniul pediatriei, cardiologiei, neurologiei, alergologiei și imunologiei pediatrice vor discuta despre rolul vaccinării și vor răspunde celor mai importante temeri ale părinților și copiilor”, declară Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț, care precizează că deocamdată nu a început vaccinarea anti Covid a celor mici.
Serul recomandat este Pfizer, dar în doză mai mică, de 0,2 ml și diluată, față de doza administrată adulților.
C.I.