Interviu cu directorul Carmen-Ionela MURARU
– Doamnă director, ce investiții au fost realizate în ultima vreme la școala pe care o conduceți?
Eu m-aș raporta la cei cinci ani de când sunt director la Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” Pângărați. Am fost plăcut impresionată de la început de implicarea autorităților locale și județene pentru ideea de școală. E firesc să nu știi exact ce înseamnă să fii manager educațional, chiar dacă vii cu toate forțele tale și cu toată tăria ta de a face ceva. Ai senzația la un moment dat că pălăria este prea mare. M-am apropiat de primărie, am cunoscut oamenii de acolo, pentru că, oricât de mult am ocoli noi ideea că nu omul contează, ci fișa postului, tot el, din spatele fișei postului, este cel care trebuie să ducă la bun sfârșit ceea ce și-a propus. La noi este o școală tare, tare frumoasă, dar îmbătrânită ca dotare, ca atmosferă. Oamenii de aici sunt excepțional de frumoși, calzi, cu dăruire. Dar, primul impact vizual și cel emoțional a fost să compar școala cu o bătrânică și care șade duminica după-amiază pe bancă și se gândește la ce frumos a fost odată. Și optimismul bătrânului înțelept îl face să creadă că frumosul care a fost odată mai poate veni încă o dată și încă o dată. E loc de curaj, e loc de motivație, de acțiune, de coeziune, pentru că acesta este unul dintre principiile mele. Ce facem individual, ai nevoie de singurătate sau de acel timp individual să reevaluezi.
– Ne interesează implicarea autorităților locale.
La primărie am început să cer, realmente. Am făcut o diagnoză în școală să văd care sunt nevoile reale, prioritare și apoi am început să merg să cer efectiv. Dar, a fost bine că am cerut, pentru că am cerut ca-n “Filantropica”… “ Mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește!”. A trebuit să fundamentez și să explic tuturor oamenilor lucruri pe care ar fi vrut să le audă din partea mea. Pentru că aici, de fapt, nu era niciun test, cei de la primărie aveau nevoie să vadă că a venit cineva în comună care identifică problemele. Și mi-au dat! Cel puțin în ultimii doi ani, am realizat lucruri pe care nu le-am realizat cu ani în urmă! De exemplu, dacă luăm structura Stejaru, atât de mult ploua în școală, prin acoperiș, nu că ar fi fost ploaia sfidătoare, ci că era acoperișul șubred. Și astăzi și mâine și poimâine am fost la primărie cu problema plafonului căzut. Am acoperit școala și nu cu bani puțini. Și am venit și cu un gard pe cinste. Asta cu bani tot din bugetul local. Au fost sume fabuloase și nu pentru că a fost supraevaluată lucrarea, nu, ci pentru faptul că au fost câteva sute de metri de gard. Cu temelie, fier forjat, aranjat. Este un gard care am curajul să spun că va sta în picioare 100 de ani, dacă nu mai bine. A fost foarte multă bunăvoință din partea domnului primar Ioan Petronel Mancaș, pentru că, fiind fost elev al acestei școli, a fost mânat de nostalgie. El a iubit această școală și ne-a arătat acest lucru. A ales să demonstreze că a iubit școala prin ceea ce a făcut pentru noi. A pus degetul pe fiecare rană care stătea acolo de foarte multă vreme și nu venea nimeni s-o vindece. Apoi, când a început să doară, a trebuit s-o tămăduiască.
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nicolae Iorga
– Doar această lucrare?
Ne-a ajutat să cumpărăm mobilier în fiecare sală de clasă. Băncile învechite au fost înlocuite cu mobilier de ultimă generație. Nu peste tot, pentru că ar fi fost costuri uriașe deodată.
– Ce efectiv de copii are școala?
La noi, în școală, avem 340 de elevi, anul trecut au fost 366. A plecat o clasă a VIII-a și nu a înlocuit-o o clasă a V-a. Ușor-ușor gimnaziul a început să se rezume la un singur rând de clase. E dureros, noi facem tot posibilul să-i atragem, dar nu putem face ceea ce depășește forța noastră. Aici, în această școală, s-a intervenit doar în sălile de clasă pentru că școala este intrată într-un proces de reabilitare și modernizare cu finanțare europeană, unde primăria și primarul Mancaș și-au asumat răspunderea și responsabilitatea de a cofinanța acest proiect. Și nu au dat înapoi, ba, din contra, s-au făcut eforturi uriașe pentru că trebuia refăcută și lista de investiții, pentru că una s-a spus acum doi-trei ani și altele sunt prețurile de ceva timp încoace. Nu s-au dublat, s-au triplat! Nu se mai potrivește ceea ce era în proiectul inițial, dar se fac eforturi uriașe, adică domnul primar chiar caută soluții, aleargă în stânga și-n dreapta. S-au alocat fonduri pentru echipamentele IT, respectiv laptop-uri, calculatoare, tot ce mai avem nevoie. Dați-vă seama, că, la fiecare examen național, noi trebuia să cumpărăm camere de supraveghere de fiecare dată, pentru că pretențiile erau din ce în ce mai mari. Apoi, camera respectivă trebuia să aibă o rază de nu știu cât, să prindă tot, deschiderea, să fie, dacă se poate, la 180 de grade. Plus tot ce înseamnă birotică, hârtie de scris și toate celelalte.
– La atâtea eforturi, se resimte o creștere a rezultatelor obținute de elevi?
Aceste investiții se regăsesc în rezultatele elevilor, pentru că știm foarte bine că individul uman face performanță dacă stă foarte bine din punct de vedere emoțional. Dacă există acest confort emoțional, indiferent din ce derivă el, atunci este dispus să facă performanță. E bine, e fericit, e mulțumit. Copiii, în momentul în care au pășit în școala care a fost renovată, altă atmosferă, miros de var proaspăt, băncuța, dulăpiorul, cuierul, toate sunt noi, culoarea mobilierului, faptul că are un confort personal e mare lucru. Și atunci copilul, normal, dacă este bine la școală, este și atent, se vorbește frumos. Nu mai e crisparea aceea, stai că e curent de la geam, iar scârțâie asta, banca se mișcă, cuierul a căzut. Mediul ambiental întotdeauna ne trimite și la performanță.
Grădinița de la Pângărăcior gata de inaugurare
– La Pângărăcior se lucrează de multă vreme la grădiniță.
Așa este, dar acum ne preocupă investiția de la Pângărăcior, care este gata. Mai avem doar mici retușuri de făcut, mai trebuie să-i chemăm pe cei de la ISU ca să obținem avizul de funcționare, pentru a se asigura că treptele pe care le-au găsit inițial mai înguste cu 8 cm, de fapt, au fost lățite. Proiectul este pentru o capacitate de 40 de elevi, dar, fizic, încap acolo 80 de copii. Spațiul este mare, generos, primitor, e o clădire care poate concura cu orice altă construcție de acest registru modern din județul Neamț.
– Ce-ar trebui făcut ca rezultatele copiilor să fie și mai bune?
În rezultatele elevilor noștri, o mare pondere o reprezintă profesionalismul dascălilor noștri. Nu pot cuantifica exact, matematic. Dacă poți să ai curajul să te numești un bun profesionist, întotdeauna trebuie să existe dorința de a cunoaște. Nu trebuie să te oprești niciodată din a studia, din a cerceta, din a căuta, din a explora, din a căuta sensul și semnificația fiecărui lucru. Ține de har, de voință, dragoste pentru copil, pentru cunoaștere și de foarte multă căutare în sinea lui. Nu mai face nimeni impresie bună cu ditamai teancul de hârțoage. Că se cer, asta este o cu totul altă poveste, este segmentul tehnic al profesiei noastre. Ține și de oportunismul din om, eu trebuie să fac dovada că știu, trebuie să-ți demonstrez ție, cel care nu mă crede, trebuie să-ți arăt ție care îmi dai bani sau de la care cer bani. Vorbim de profesionalism în domeniul învățământului. Noi suntem acei pictori care, cu atâta minuțiozitate și strădanie și creativitate oferim tabloul societății. Dincolo de poarta școlii ne așteaptă societatea. Părintele Arsenie Papacioc avea o pildă. Se duceau preoții de mir la sfinția sa pentru a fi călăuziți și, la un moment dat, unul dintre aceștia l-a întrebat: “Părinte, de ce parte dintre călugări a ajuns să se ducă în pustie?”. Și părintele Arsenie Papacioc a
explicat într-o propoziție: “Trebuie să fii nebun după Hristos!”. Aș adapta spusele părintelui pentru a vă spune ce reprezintă profesionalismul în educație. Trebuie să fii nebun după actul de învățare-predare, după această menire de dascăl. Pentru că iei copilul de trei ani, îl smulgi din brațele mamei, e clar că-l ții la pieptul tău. Tu trebuie să vii cu empatie, cu nu știu cu ce-ai venit tu pe pământul ăsta. Trebuie să te transpui în locul mamei, ca să știi ce să-i oferi copilului. Mama ţi l-a pus în brațele tale! Ce faci tu? Tu ești obligat prin ceea ce ai ales, prin a veni la catedră, să-l oferi lumii întregi, universului ăstuia. Cum i-l oferi? Fiindcă întotdeauna copilul este un efect. Care-i cauza? Prezența sau lipsa profesionalismului! Când ești dascăl încă din curtea școlii efectiv ai plonjat în mulțimea de copii. Copiii te caută cu ochii. Tu dacă nu ți-ai făurit pe parcurs, îți iei talentul cu care te naști și altele care pot fi dobândite, pot fi dezvoltate pe parcursul vieții. Dacă tu nu ți-ai format deprinderea, obișnuința de a citi din ochii copilului, despre care se spune că sunt oglinda sufletului, nu ai făcut nimic. Unul se trezește flămând, altul trist, altul bucuros, altul se trezește nerăbdător, dar tu toată treaba asta trebuie să le-o citești în ochi. Și, imediat, trebuie să-ți vină strategia cu care tu să mergi de mână cu copilul pe cărările dorinței sale. (Rep.)
