Casa în care a locuit și a scris mare parte din opera sa scriitorul Calistrat Hogaș, din centrul municipiului Piatra-Neamț, a fost închisă în urmă cu doi ani pentru lucrări de reabilitare și conservare. Muzeul urmează să-și redeschidă porțile pentru public în primăvara anului viitor, în jurul datei de 16 aprilie, data de 19 aprilie, ziua nașterii scriitorului, urmând să fie marcată printr-un eveniment cultural.
Muzeograful Roxana Diaconu, custodele Muzeului Memorial Calistrat Hogaș ne dă câteva detalii pe această temă.
Situată pe strada ce-i poartă numele, clădirea, mai veche de 100 de ani, în care a locuit din anul 1871 Calistrat Hogaș este singurul muzeu memorial din oraș dedicat unui scriitor. Născut la Tecuci, în 19 aprilie 1847, a devenit „nemţean” în septembrie 1869, când a ocupat o catedră de literatură, prin examen, la noul gimnaziu comunal din Piatra-Neamţ.
Muzeul a fost deschis oficial în 1969, iar expoziția de bază din 1994 a fost realizată respectând indicațiile Sidoniei din volumul de memorii “Tataia”, reconstituindu-se atmosfera de la început de secol XX.
Expoziția este structurată pe șase încăperi în care vor fi expuse obiecte personale ale scriitorului și ale familiei, în principal dintre cele donate de Sidonia Hogaș, fiica scriitorului. După reamenajarea expoziției permanente vizitatorii vor putea admira pălăria, busola, pelerina, o cană cu apărătoare pentru mustăți, mobilier de epocă, sobele cu aspect monumental, cărți, fotografii și tablouri originale cu scriitorul și unii membri ai familiei, tapiserii și covoare, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al Complexului Muzeal Național Neamț.
Detalii despre proiectul de reabilitare și conservare a muzeului găsiți aici.
Redactor: Angela Croitoru