Conferința de presă a noii conducerii a Consiliului Județean Neamț (Daniel Harpa, președinte și Mihaela Isciuc, vicepreședinte) alături de un fostul președinte ajuns prin concurs de împrejurări pe funcție, din motive greu de înțeles ajuns iar vicepreședinte, a avut un moment care poate nu a fost spectaculos în sine, dar care poate avea un impact puternic asupra activității Spitalului Județean de Urgență. Este vorba despre anunțul privind componența noului Consiliu de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
O privire aruncată asupra noii echipă arată interesul direct pentru spital al președintelui Harpa. Acesta a ales ca reprezentant al său în CA pe dr. Ștefan Gheorghincă, care a reușit în puțin timp să doteze secția de urologie în mare parte cu forțe proprii, a reușit operații complicate, care se fac acum la Piatra Neamț și care, pentru o scurtă perioadă a fost director medical al spitalului. Despre Ștefan Gheorghincă, unul dintre medicii reprezentativi din Spitalul Județean de Urgență puteți citi mai multe lucruri aici.
Importantă este și numirea cunoscutului medic Raluca Radu, consilier județean PSD, care cunoaște problemele sistemului medical și care poate veni cu o viziune nouă asupra a ceea ce se poate face pentru recâștigarea încrederii în unitatea medicală nemțeană, din postura de președinte al CA-ului. Alături de cei doi medici a intrat în Consiliul de Administrație și Carmen Tănasă, om de încredere de la Târgu-Neamț, venit prin detașare la Consiliul Județean.
Le urez mult succes în activitate și îi asigur ca ușa mea este permanent deschisă pentru rezolvarea oricăror probleme, atât cât pot, în condițiile în care sănătatea este un domeniu prioritar ! Mizez pe o colaborare bazată pe respect și sinceritate, în interesul superior al pacienților Spitalului Județean de Urgenţă Piatra Neamț !” a transmis Presedintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. (V.B.)