Colţul suporterului rătăcit/necăjit / Un actor pe nume... Pelé

Hagi a scos la 60 de ani o carte numită „Drumul meu”, cu siguranţă interesantă, cu o grafică deosebită, dar cu un preţ prohibitiv, considerăm noi, pentru mulţi iubitori de fotbal şi fani ai „Gicanului”. 399 lei. Poate ar trebui să apeleze la o idee cu succes în perioada interbelică: o ediţie populară, pe lângă cea de lux, mai accesibilă. Titlul cărţii a creat o legătură pentru iubitor de fotbal interesantă: „Drumul spre victorie”, un film în care a jucat… Pelé. Un film cu mare succes în rândul iubitorilor sportului rege, căci pe lângă Pelé mai erau prezenţi la filmări alţi fotbalişti faimoşi: Bobby Moore, Osvaldo Ardiles, Kazimierz Deyna, Paul Van Himst, Mike Summerbee, Hallvar Thoresen. De asemenea, mai mulţi jucători de la Ipswich Town F.C., precum John Wark, Russell Osman, Laurie Sivell, Robin Turner și Kevin O’Callaghan au fost în film şi alții, tot de la Ipswich Town, i-au dublat pe actori în scenele de fotbal: Kevin Beattie, pentru Michael Caine și Paul Cooper, pentru Sylvester Stallone. Ultimii numiţi, actori celebri, precum şi Max von Sydow, ce a interpretat pe maiorul german iubitor de fotbal – Karl von Steiner. Sylvester Stallone, cunoscut nouă mai mult ca „Rocky” sau „Rambo”, a fost portarul echipei prizonierilor, care a lucrat îndeaproape pentru acest rol cu fostul campion mondial cu naționala Angliei din 1966, Gordon Banks. Cu toate antrenamentele cu Banks, Sylvester Stalone, ce interpreta pe căpitanul Robert Hatch, s-a ales cu un deget rupt în timpul filmărilor, după un şut tras de Pelé la… antrenamente.

Românii din perioada comunistă l-au văzut în acest film pe actorul Pelé, cel care a jucat în 1970 împotriva României, cel despre care ne-au spus poveşti Rică Răducanu sau Liţă Dumitru. A mai jucat şi în alte filme: „El Baron Otelo” (1971), „Los Carteristas” (1979) și „Pedro Verguenza” (1985) şi, desigur, filmul autobiografic – „This is Pelé” (1974). Pelé se retrăsese din fotbal în 1977, iar în 1981 juca în filmul făcut în regia lui John Huston şi după scenariul scris de Yabo Yablonsky.

Filmul s-a inspirat dintr-o poveste adevărată: „Meciul morții“, ce a avut loc în 1942. Un ucrainean pe nume Nikolai Trusevich și Josef Kordik, brutar și suporter al lui Dinamo Kiev, au creat o echipă de fotbal – „FC Start”. Echipa prizonierilor a învins mai multe echipe germane, dar au pierdut în faţa echipei de la „Lufftwafe”, cu jucători profesioniști, cu 5-1. A urmat o revanșă, pe 9 august 1942, arbitrată de un ofițer SS. Arbitrul ad-hoc i-a sfătuit să piardă, dar prizonierii și-au învins adversarii cu 5-3. Sfârşitul a fost tragic, echipierii de la „FC Start” au fost executaţi de nazişti.

În film, evenimentele se petrec la Paris, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar locul filmărilor a fost la Budapesta, pe stadionul „Hidegkuti Nandor”.

În „Drumul spre victorie”, povestea are final fericit, echipa, ce a învins pe naziști, a profitat de intrarea mulțimii pe teren pentru a fugi şi a se pierde în marea protectoare de suporteri.

Filmul a avut un buget de 10 milioane de dolari şi a adus încasări mari și, dincolo de toate, a devenit o capodoperă a filmului istoric cu subiect de… fotbal. Şi nu puţin a contat faima lui Pelé şi a celorlalţi fotbalişti. A rămas pentru istorie „foarfeca” lui Pelé, „braziliana” argentinianului Ardiles, tacklingul englezului Bobby Moore, eleganţa belgianului van Himst. În anii ’80, toate acestea şi în special „foarfeca” lui Pelé erau primite în cinematografe ca pe stadioane, cu urale. A fost Pelé cel mai mare fotbalist din istoria acestui sport? Sunt mulţi cei încredinţaţi de acest lucru. Şi mai mult decât atât, impactul său asupra fotbalui a fost unul imens: mulţi au fost cei ce s-au apropiat astfel de acest sport, numit „futbol”, „footbal” sau „soccer”… (D. DIEACONU)