Senatorul de Neamț, Paul Gheorghe vine cu o propunere legislativă interesantă: plafonarea prețului la apă potabilă pentru utlizatorii persoane fizice pentru o perioadă de 6 luni. Ar fi o măsură similară celei luate în anii precedenți pentru plafonarea prețului la energie electrică și gaze, care a fost în vigoare pentru mai mulți ani în România.
„Prin derogare de la prevederile Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 cu modificările și completările ulterioare, prețul și tariful final facturat de către operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare va fi plafonat la valoarea de 3,5 lei/mc cu TVA inclus pentru utilizatorii casnici individuali, colectivi, persoane fizice, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”, precizează propunerea legislativă a senatorului de Neamț.
În cadrul expunerii de motive, Paul Gheorghe precizează cetățenii României „suportă costuri de până la 10-11 ori mai mari decât ar fi normal, diferențiat, în funcție de regiune”. El a vorbit și despre situația din Neamț. „În județul Neamț, pierderile ajung la 60%, cost suportat de cetățeni. (…) O altă problemă este cea a asociațiilor de proprietari, deoarece toate pierderile uriașe din rețea sunt transferate și suportate de propietari. Un exemplu este societatea Apa Serv Neamț care facturează populația cu 20 lei/mc apă rece, deși nu are capacitatea de a rezolva problema infrastructurii”.
În încheiere, senatorul vorbește și despre obiectivul acestei măsuri: „Propunerea legislativă urmărește plafonarea prețului și tarifului facturat de către operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare la valoarea de 3,5 lei/mc cu TVA inclus pentru utilizatorii casnici individuali, colectivi, persoane fizice, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, până la găsirea unei soluții de eliminare totală a diferențelor de preț aplicate la nivel de țară”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Paul Gheorghe precizează că „Asociațiile de proprietari au nevoie urgentă de sprijin pentru a-și face puțuri de apă proprii și a se deconecta de la rețeaua principală, unde costurile au scăpat de sub control. (…) Așteptăm implicarea doamnei ministru al Mediului, Diana Buzoianu. (…) Avem încredere că, în maximum 45 de zile, poate găsi soluții pentru ca asociațiile de proprietari din toată țara să obțină mai rapid și mai corect autorizațiile de forare necesare”.
Senatorul de Neamț a lansat și o petiție online pe care o puteți vedea aici. Într-o declarație pentru mesagerulneamt.ro el a subliniat că speră la ”sprijinul întregului spectru politic, fiind vorba despre o chestiune vitală pentru toți românii”.
M.N.
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril- Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău
- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
Tradiții populare de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil- Iași. Se întâmplă acum! Bărbat inconștient, cu arsuri pe jumătate din corp, în căminul Combeton Iași. 14 locatari au ieșit în fața căminului pentru a se salva
- Botoșani. Foto. Patru răniți, din care doi adolescenți, după o coliziune la Carasa
- Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei
- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!




