În timp ce Ministerul Afacerilor Interne lansează, cu fanfară, o nouă campanie de siguranță publică – „MAI multă grijă, MAI multă siguranță” -, realitatea din teren dezvăluie un tablou îngrijorător: deficit masiv de personal, eșec în lupta antidrog și încălcarea normelor internaționale privind justiția pentru minori. Toate acestea înseamnă, pentru o familie din mediul rural, o așteptare disperată a sosirii unui echipaj de poliție timp de zeci de minute, poate chiar o oră. Asta și pentru că, de cele mai multe ori, cel mai apropiat agent se află la o distanță de zeci de kilometri, copleșit de un munte de dosare și de un sector mult prea vast pentru un singur om. Această scenă, tragic de comună în România de astăzi, nu apare în spoturile publicitare promovate insistent de Ministerul Afacerilor Interne. Ea este realitatea crudă, ascunsă cu grijă în spatele unui slogan menit să vândă iluzia siguranței, în timp ce siguranța reală se erodează pe zi ce trece. Este concluzia unui material care merită citit, publicat pe pagina sindicatului Diamantul și semnat de liderul sindical Vitalie Josanu, dat afară din poliție pentru acest tip de discurs. Să remarcăm însă tonul lucid de cele mai multe ori și dorința de a prezenta date care să susțină afirmațiile făcute.

„Vom analiza, cu date și fapte concrete, criza reală de personal care sugrumă Poliția Română, eșecul strategic în lupta împotriva drogurilor, materializat în subfinanțarea Agenției Naționale Antidrog, și încălcarea flagrantă a normelor internaționale privind justiția pentru minori. Vom demonstra, punct cu punct, cum campania «MAI multă grijă» nu este doar o insultă la adresa inteligenței cetățenilor, ci și un act de o iresponsabilitate profundă față de siguranța acestora”, își expune intenția liderul sindical.

Angajamentul oficial al MAI: O construcție retorică atent calibrată

Discursul public care fundamentează campania este construit pentru a proiecta o imagine de control și acțiune hotărâtă. La începutul anului școlar 2023, ministrul Afacerilor Interne a stabilit un ton ferm, asigurând publicul că „siguranța dumneavoastră în școală este o prioritate” și reconfirmând un „angajament serios, puternic și permanent”.

Obiectivele declarate ale campaniei dau aparența unor lucruri foarte concrete:

A. Piesa centrală a angajamentului a fost promisiunea de a asigura prezența zilnică a polițiștilor și jandarmilor în zona fiecărei unități școlare, cu o intensitate crescută la orele de început și de final ale cursurilor. Ministrul a instruit forțele de ordine să aibă „sarcini precise și extinse privind securitatea în școli și în jurul acestora”.

Realitatea din teren: Ministerul se confruntă cu o criză – un deficit masiv și cronic de personal operativ de 40–45% la nivel național, cu procente care ajung la 50% în secțiile rurale de poliție.

Consecințele acestui deficit sunt vizibile în capacitatea de răspuns a poliției la solicitările curente, făcând fantezistă ideea unei prezențe pro-active extinse. Numeroase municipii abia reușesc să asigure o singură patrulă pe schimb, în timp ce, în mediul rural, un singur polițist este adesea responsabil pentru siguranța a zeci de sate.

Cazul tragic din comuna Mircea Vodă, județul Brăila, unde două echipaje de poliție nu au reușit să localizeze la timp o femeie care a sunat la 112 pentru a semnala că este agresată și a cărei viață era în pericol, ilustrează dramatic incapacitatea structurală de intervenție eficientă, chiar și în situații de urgență maximă.

Problema numerică este alimentată și de lipsa tot mai mare de atractivitate a meseriei: condițiile de muncă, salarizarea și politizarea funcțiilor de conducere au dus la un exod al personalului experimentat și la un eșec al politicilor de recrutare. Faptul că posturile scoase la concurs nu mai atrag candidați nici măcar cu media de admitere 5 este un simptom.

B. Combaterea drogurilor. Ca răspuns direct la o criză națională, MAI a anunțat lansarea unui „program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în școli”. Acest program includea activități specifice de combatere a traficului în proximitatea școlilor, inclusiv prin utilizarea de patrule canine – o imagine puternică menită să sublinieze seriozitatea demersului.

Realitatea din teren: o luptă cu drogurile pierdută din fașă. Datele din Raportul Național privind situația drogurilor 2024, care centralizează informațiile din 2023, confirmă o tendință îngrijorătoare de creștere a consumului și de scădere a vârstei de debut, în special în rândul tinerilor (categoria de vârstă 15–34 de ani).

Canabisul rămâne cel mai consumat drog ilicit, atât în populația generală, cât și în cea școlară. Mai mult de jumătate (53,4%) dintre tinerii consumatori au debutat înainte de vârsta de 19 ani. Însă cele mai alarmante tendințe se înregistrează în cazul drogurilor de mare risc. Consumul de cocaină/crack și ecstasy (MDMA) a atins cele mai ridicate valori de la începutul perioadei de monitorizare. Vârsta de debut este extrem de fragedă: 41,8% dintre consumatorii de cocaină și 51,4% dintre cei de ecstasy au început înainte de a împlini 19 ani.

Sloganul „O prioritate absolută: lupta cu drogurile” este sublim, în condițiile în care bugetul Agenției Naționale Antidrog a fost tăiat cu 40% și lipsește o strategie națională coerentă. Prioritatea declarată este contrazisă de subfinanțarea structurii-cheie.

Paradoxal, exact în perioada lansării acestor angajamente ferme, arhitectura instituțională responsabilă de acest domeniu a intrat într-un proces de reorganizare haotică, care riscă să paralizeze capacitatea de răspuns a statului.

Punctul de plecare a fost recunoașterea oficială a ineficienței Agenției Naționale Antidrog (ANA), o structură din subordinea MAI. Soluția propusă a fost trecerea de la o abordare preponderent polițienească la una axată pe sănătate publică. Aceasta s-a materializat prin desființarea ANA și înființarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDA), în subordinea directă a prim-ministrului.

Deși binevenită în principiu, această reorganizare suferă de vicii fundamentale precum subfinanțarea și subdimensionarea: vechea ANA opera deja cu un deficit de personal de aproximativ 30%. În mod inexplicabil, noua agenție centrală, ANPCDA, responsabilă de coordonarea tuturor politicilor naționale în domeniu, a fost proiectată cu un număr maximal de doar 50 de posturi. Această structură este complet inadecvată pentru o sarcină de o asemenea complexitate.

Nu este de bun augur nici fragmentarea responsabilității: noua arhitectură instituțională dispersează responsabilitățile – elaborarea politicilor este la ANPCDA (în subordinea premierului), coordonarea asistenței medicale la Ministerul Sănătății, iar polițiștii specializați din fosta ANA rămân la MAI. Această fragmentare, în loc să creeze un sistem integrat, riscă să genereze blocaje birocratice și conflicte de competență.

C. Prevenirea violenței și a bullying-ului: campania a vizat în mod explicit prevenirea violenței și a fenomenului de bullying, recunoscându-le ca amenințări directe la adresa unui climat școlar sigur.

Realitatea din teren: datele privind violența în școli, provenite în principal din studiile realizate de organizația Salvați Copiii, sunt alarmante și descriu un fenomen endemic:

– O majoritate covârșitoare a elevilor (82%) au fost martori la situații de bullying în școala unde învață, iar 73% au asistat la astfel de incidente chiar în propria clasă.

– Aproape jumătate dintre elevi (49%) afirmă că au fost, la un moment dat, victime ale bullying-ului.

– Mai mult de un sfert dintre elevi (27%) recunosc că s-au aflat în postura de agresor.

Gravitatea situației plasează România pe locul 3 în Europa în ceea ce privește prevalența bullying-ului, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății.

Această realitate documentată este aproape invizibilă în documentele oficiale. Raportul privind starea învățământului preuniversitar menționează adoptarea de măsuri și parteneriate, dar omite să prezinte date statistice concrete privind incidența violenței.

D. Componenta educativ-preventivă: pe lângă măsurile de aplicare a legii, planul a inclus și o dimensiune educativă, propunând lecții de prim ajutor, educație rutieră și, ca element de noutate, campania „Lecția de la MAI”. Prin aceasta, elevii ar urma să fie primiți în unitățile MAI pentru a se familiariza cu activitatea instituțiilor statului. Este un lucru care se face – poate singurul care funcționează la nivel instituțional -, dar fără efecte spectaculoase. Este adevărat că acest lucru se construiește în timp, cu personal bine pregătit, care să știe să atragă prin modul în care-și construiesc discursul în fața unor tineri atrași mai mult de zona social-media.

E. Necesitatea unei acțiuni coordonate, care să implice nu doar structurile MAI, ci și Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și alte instituții partenere. Deși logică în teorie, invocarea colaborării interinstituționale este un clișeu administrativ în România, care, în absența unor mecanisme clare de implementare, adesea duce la diluarea răspunderii și la blocaje birocratice. Cum se întâmplă deja în multe cazuri.

Falimentul sistemic: Contra-narațiunea din interiorul MAI

Mecanismul campaniei este unul clasic pentru manualele de relații publice: un slogan emoțional – „MAI multă grijă, MAI multă siguranță” -, imagini cu actori zâmbitori care întruchipează cetățeni mulțumiți și polițiști ideali, și o difuzare masivă pe toate canalele media.

Limbajul campaniei este, în sine, o capodoperă a înșelăciunii. Cuvinte precum „grijă” și „aproape de tine” sunt alese pentru a crea o legătură emoțională, pentru a sugera o proximitate și o empatie pe care instituția, în starea sa actuală de degradare, este fizic incapabilă să le ofere. Cum poate fi MAI „aproape de tine” când timpul mediu de răspuns la apelurile de urgență 112 a crescut alarmant, tocmai din cauza lipsei de personal? Cum poate pretinde că oferă „mai multă grijă” când, în secțiile de poliție, minorii sunt tratați în disprețul normelor internaționale de protecție?

Analiza comparativă: Discurs oficial vs. realitatea din sistem

Promisiunea campaniei MAI: „Suntem alături de tine, în siguranță”- În realitatea documentată de autor se traduce printr-un  deficit de 25% personal operativ; timp mediu de răspuns la 112 crescut cu 15%

Implicații: sloganul este golit de conținut. Nu poți fi „alături” de cetățean cu echipe subdimensionate.

Cealaltă promisiune, „MAI multă grijă pentru comunitate” are în realitatea documentată câteva repere clare, încălcarea sistematică a Regulilor de la Beijing privind justiția juvenilă. ”Grija” se oprește la ușa secției de poliție, unde minorii sunt tratați fără respectarea normelor internaționale.

„Profesionalism și promptitudine”- elemente definitorii ale campaniei în realitatea documentată: creștere de 30% a demisiilor în rândul polițiștilor cu experiență (5-10 ani vechime)

Implicații: profesionalismul este erodat de burnout și de exodul cadrelor experimentate.

Dacă eșecurile operaționale și administrative pot fi puse pe seama incompetenței, abandonarea principiilor legale și etice fundamentale reprezintă o trecere într-un alt registru al responsabilității. Aici, campania „MAI multă grijă” atinge apogeul ipocriziei. Vorbim despre tratamentul aplicat minorilor care intră în contact cu sistemul de justiție, un domeniu guvernat de standarde internaționale clare, cunoscute sub numele de „Regulile de la Beijing” ale Națiunilor Unite.

În România, aceste reguli sunt, în mare parte, literă moartă. Un raport recent al unei organizații neguvernamentale documentează încălcări sistematice: minori interogați de polițiști nepregătiți pentru a gestiona trauma și vulnerabilitatea specifice vârstei, lipsa unor spații de detenție separate, care duce la situații în care copiii sunt ținuți alături de infractori adulți, și nerespectarea dreptului fundamental la prezența imediată a unui avocat sau a unui tutore.

Această realitate sumbră nu este rezultatul unor politici deliberate, ci consecința directă a crizei de personal descrise anterior. Într-un sistem care abia reușește să trimită un echipaj la un jaf, conceptul de „polițist specializat în justiție juvenilă” devine un lux de neconceput.

Poate cea mai frapantă contradicție dintre discursul public și acțiunea administrativă se regăsește în domeniul combaterii violenței școlare. În timp ce ministrul promitea măsuri ferme, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a luat o decizie care subminează direct capacitatea de intervenție specializată: retragerea avizului de poliție judiciară pentru aproximativ 200 de polițiști din cadrul structurilor de siguranță școlară.

Această măsură înseamnă că ofițerii cei mai familiarizați cu mediul școlar, cu specificul delincvenței juvenile și cu protocoalele de lucru cu minorii, nu mai au competența legală de a instrumenta dosare penale. Dosarele care implică elevi sunt acum dispersate către polițiști nespecializați, „la cine se nimerește”.

Ministrul și memoria scurtă: O colecție de promisiuni uitate

Orice analiză a unui eșec sistemic trebuie să se îndrepte către vârful ierarhiei, acolo unde se iau deciziile strategice. Un exercițiu simplu de comparare a declarațiilor publice ale actualului ministru de Interne cu realitatea din teren dezvăluie un model constant de disonanță cognitivă sau, mai grav, de dezinformare deliberată.

În urmă cu un an, ministrul Predoiu promitea solemn că va „prioritiza angajările și va face din nou atractivă cariera de polițist”. Astăzi, cifrele oficiale arată un deficit care se adâncește și un număr record de demisii în rândul celor mai valoroși angajați.

Într-o audiere parlamentară, același ministru declara că „lupta împotriva traficului de droguri este o prioritate cu toleranță zero”. La scurt timp, bugetul instituției menite să ducă această luptă – ANA – era redus drastic cu 40%.

Recent, sfidând toate evidențele, ministrul a afirmat că „siguranța cetățeanului nu a fost niciodată la un nivel mai ridicat”. Această declarație nu este doar falsă, ci și o insultă la adresa cetățenilor care așteaptă minute în șir sosirea poliției.

Acest tipar nu indică doar o serie de promisiuni încălcate. El demonstrează o ruptură totală între discursul politic și realitatea administrativă. Declarațiile ministrului nu mai funcționează ca obiective de politici publice, ci ca simple instrumente de relații publice.

Dincolo de fațadă: Nevoia urgentă de reformă reală

Radiografia prezentată în aceste pagini conduce la o concluzie unică și inevitabilă: campania „MAI multă grijă, MAI multă siguranță” nu este doar o inițiativă de marketing neinspirată, ci un act periculos, care maschează o criză profundă și creează un fals sentiment de securitate. Ea distrage atenția publică și deturnează resurse prețioase de la problemele reale care macină din interior Ministerul Afacerilor Interne.

Concluzia liderului sindical este că „în lumina acestor dovezi, interesul real al MAI nu pare a fi îndeplinirea efectivă a angajamentelor, ci mai degrabă gestionarea pe termen scurt a unei crize de imagine și capitalizarea politică a unei teme de maximă sensibilitate publică. Eșecul unor astfel de inițiative are consecințe grave pe termen lung: erodează și mai mult încrederea publicului în instituțiile statului, lasă problemele reale să se agraveze și perpetuează un ciclu vicios de crize gestionate prin soluții de moment, în detrimentul unor reforme structurale curajoase și necesare.”

Concluzie

Materialul merită citit pentru că prezintă o altă față a activității Poliției Române, care vine din interior, de la organizații sindicale – cazul Diamantul nu este singular -, o față mai puțin cunoscută. Apar câteva adevăruri știute de toată lumea: criza de personal din poliție; cei cu experiență au ales să plece din sistem profitând de posibilitatea de a ieși la pensie; cei tineri sunt tot mai puțin atrași să îmbrace haina de polițist; mulți dintre cei care ajung în sistem vin cu un bagaj minim de cunoștințe, dovadă fiind mediile tot mai mici cu care se intră în școlile de profil. Structurile operative sunt subțiate, banii sunt tot mai puțini, sediile comunale nu corespund standardelor minime de activitate, iar analiza poate continua. Nu este rău că s-a lansat un program național – este necesar -, dar la fel de necesar este să fie unul realist, bazat pe posibilitățile reale ale Ministerului de Interne, nu pe dorințe îmbrăcate în sloganuri iluzorii.

Valentin BĂLĂNESCU