Înființată de celebrul Pinalti – Gheorghe Ștefan, pe vremea primului său mandat, în 2006, Perla Invest SA, societate a Consiliului Local Piatra Neamț, a părut că este urmărită de un adevărat blestem. Oricine venea aici, promitea marea și sarea și, după un timp, prezenta praful de pe tobă sub formă de pulbere aurie! Perla investițiilor financiare ale municipalității pietrene din ultimele două decenii, societatea Perla Invest a bătut pasul pe loc încă de la înființare, fără a evolua în vreun fel sau a aduce vreun profit orașului. Din contră, a provocat un adevărat seism financiar Primăriei și orașului, cu un împrumut de peste 40 de milioane de lei, garantat cu veniturile Primăriei. Autorii ingineriei financiare sunt toți bine merci, la fel de bine este și banca, care a încasat dobânzi la dobânzi, a primit banii după ce a executat silit orașul, care a fost nevoit să plătească prostia conducătorilor iubiți. Ultima afacere, de pe timpul primarului Andrei Carabelea, îmbălsămată frumos sub denumiri precum ”salvarea patrimoniului orașului” sau ”salvarea unei firme” a constat în cumpărarea de la lichidator a unui activ cu suma care permitea ieșirea din insolvență a societății.
Recent a fost finalizată selecția pentru a completa Consiliul de Administrație al societății, o selecție foarte dură, spune lumea. Așa au apărut 5 persoane noi în CA, care au răspunderea pentru o societate cu 26 de angajați, cu tot cu director. Altfel spus, 5 administratori la 25 de oameni, ceea ce ar trebui să permită dacă nu o activitate spornică, cel puțin una bine supravegheată. De ce 5 și nu 3 administratori? Păi legea prevede că se poate 5, atunci de ce nu?
Care sunt provocările pentru noii membrii ai CA? O privire aruncată în curtea societății spune totul: o datorie imensă la Primărie, care i-a achitat datoriile, o clădire construită fără autorizație pe Cozla, o bază hipică cu statut incert și fără investiții de mult timp, hotărâri ale Consiliului Local dubioase în trecut care apasă asupra societății și acum, o telegondolă care a trecut de perioada romantică a întreținerii și costă tot mai mult, o stație de sosire fără atracții și se mai pot adăuga și altele. Vor face față noii membrii din CA? Vor avea inițiative sau vor vota ce le spune Primăria? Un posibil răspuns la această întrebare ar putea veni dacă veți parcurge o scurtă prezentare a lor.
5 administratori specialiști în… foarte multe!
Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Perla Invest SA, cea care administrează în principal telegondola din Piatra-Neamț, a numit, în ședința din 29 septembrie 2025, noul Consiliu de Administrație (CA). Cei 5 noi administratori de la Perla Invest sunt: Octavian Diaconița, Alexandrina Asavei, Viorel Zamă, Mihael Vornicu și Olga Nistor.
Primii doi au fost și în vechiul CA, iar Octavian Diaconița a îndeplinit și rolul de administrator executiv al Perla Invest în ultimii ani, iar luna trecută a fost numit și în CA-ul de la Compania Județeană Apa Serv. Deci, pare un administrator care promite, dacă presupunem că nu este doar un alt abonat al CA-urilor autorităților locale și județene.
Veți vedea din scurta prezentare pentru fiecare dintre cei 5, că niciunul nu prea are treabă cu tehnologia de agrement sau cu telegondola. Sunt din tot felul de domenii de activitate paralele și echidistante: ofițer de informații, secretar șef la liceu, patron de magazin de băuturi, manager de mall, patron de firmă de textile.
Octavian Diaconița – ofițer de informații și administrator la telegondolă
Deocamdată, a fost numit doar CA și nu se știe sau nu se spune, oficial, cine va avea rol executiv dintre cei 5. Șansele cele mai mari pare să le aibă tot Octavian Diaconița. De meserie consilier juridic la un birou notarial privat, în ultimii 20 de ani, Octavian Diaconița este și arbitru de volei, cu acte în regulă din 1997 încoace. În plus, în perioada 2012- 2014, el a urmat cursurile de trei ani ale Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul” București, cu frecvență (ceea ce înseamnă că este specializat în dobândirea, evaluarea, analiza și valorificarea informațiilor secrete pentru cele două servicii secrete române SRI și SIE), după cum precizează în C.V. propriu.
Primele studii universitare le-a finalizat în 2002, la Facultatea de drept a Universității “Mihail Kogălniceanu” din Iași și se consideră un foarte bun vorbitor al limbii engleze, trecându-și și competențe IT în Word, Excel și Power Point în CV.
Octavian Diaconița se recomandă drept un “bun coordonator, spirit organizat cu capacitate de organizare a resurselor financiare și de timp”.
Alexandrina Asavei – jurnalist radio și patron de firmă de pază
Interesant este faptul că cel de-al doilea membru al CA de la Perla, care a fost și în fostul consiliu, Alexandrina Asavei este, potrivit C.V.-ului, realizator de programe radio la Jurnal FM, unde anterior a făcut voluntariat prin Fundația “Împreună pentru Solidaritate Socială”. Din 2015 până în prezent, ea este administratorul unei firme din Girov, SC SILGUARD ENA SRL, care se ocupă cu “Activități de investigații și servicii private de protecție”. În același timp, tot din 2015, a fost angajată ca secretar șef la Colegiul Național de Informatică (CNI), unde până atunci a fost pedagog la căminul-internat al colegiului.
Așadar, “Paza bună trece primejdia rea!” și în CA-ul Perla Invest, iar experiența profesională de secretariat poate fi și ea un atu, după cum se vede.
De meserie asistent medical generalist, ea este de fapt licențiată în drept la Universitatea ”Danubius” Galați, are un master în drept comunitar și instituții europene, iar din 2021 este formator în domeniul sănătății și educației.
Viorel Zamă – de la drept criminalist la manager la Kaufland
Cu un C.V. interesant vine și Viorel Zamă, cel de-al treilea administrator al Perla Invest, care este de ceva timp membru al CA-ului de la Troleibuzul și al noii branduite Societăți de Transport Public Neamț. Licențiat în drept criminalistic, nu a lucrat în acest domeniu, cariera sa axându-se pe comerț, ca angajat în principal la retailer-ul Kaufland.
În primii ani după absolvirea facultății, la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, a lucrat într-o firmă de comerț din Câmpulung Moldovenesc, punctul de lucru de la Piatra-Neamț și în departamentul de vânzări de la o firmă de construcții, Adult Construct Piatra-Neamț.
Din 2006 s-a angajat la Kaufland România, unde a parcurs toți pașii evoluției în cariera profesională, de la un simplu angajat la recepție și distribuție marfă, la postul de manager adjunct pe Departamentul de vânzări unde lucrează și în prezent.
Probabil că experiența sa în vânzări a fost considerată un atu pentru CA-urile celor două societăți pietrene, STP (Troleibuzul) și Perla Invest.
Mihael Vornicu – inginer agronom cu experiență în comerț
Un alt abonat al C.A.-urilor la societățile primăriei pietrene este inginerul agronom Mihael Vornicu, patronul firmei Bucegi, ce deține magazinul cu același nume de pe strada Durăului (în apropierea Centrului Militar), unde comercializează băuturi alcoolice, țigări, etc.
Îl regăsim ca fost șef serviciu în cadrul Primăriei Piatra-Neamț, în 2023, membru în CA-ul Salubritas, în perioada 2017-2021, perioadă în care apare și ca angajat al primăriei ca și consilier grad 1A, Mihael Vornicu ne-a fost recomandat, de curând, ca director al Sălii Polivalente din Piatra-Neamț (detalii: https://mesagerulneamt.ro/2025/10/video-foto-piatra-neamt-sala-polivalenta-va-fi-modernizata-cu-bani-elvetieni/).
A lucrat pentru o scurtă perioadă (1996-1997) în domeniul său de activitate, la Inspectoratul pentru Protecția Plantelor și Carantina Fitosanitară Piatra-Neamț, pentru ca în 2019, să-l regăsim ca și expert în achiziții publice.
Olga Nistor – vicepreședinta Femeilor Social-Democrate și patron de firmă
Ultima dintre cei cinci, în ordinea în care au fost comunicați/nominalizați, este consilierul județean PSD Neamț și vicepreședinta Organizației Județene de Femei a PSD Neamț, Olga Nistor. De meserie economist, Olga Nistor este pensionară (cu o pensie destul de mică, dacă este într-adevăr suma anuală și nu cea lunară trecută în declarația de avere – 13.500 de lei). Deține și administrează, potrivit declarației de interese depusă la Consiliul Județean Neamț, două firme, SC Nocimo Prod SRL în domeniul vânzării de textile și SC Oldimed Mod SRL, prin care oferă asistență medicală generală.
Are un apartament de 80 mp și o casă de 570 mp în Piatra-Neamț, un teren intravilan de 400 mp tot în Piatra-Neamț și un altul ceva mai mare, de 5.247 mp în comuna Alexandru cel Bun. O femeie realizată, cu experiență în administrația publică, fiind de mai multe mandate consilier județean la Neamț.
Așadar, rămâne întrebarea: Cine va salva Perla Invest, încă datoare către primărie cu vreo 21 de milioane de lei sau Cine va salva orașul de Perla(ă)?
Angela CROITORU