”Straja Ţării” a fost o organizaţie de tineret, creaţie a regelui Carol al II-lea, pusă în slujba regimului său de autoritate monarhică şi a cultului personalităţii sale. A apărut în timpul deceniului carlist, dar începuturile organizatorice ale tinerimii române sunt mai vechi, prinţul pe atunci Carol fiind, de asemenea, participant activ. Astfel, amintim organizația cercetașilor, creată după modelul boy-scouts-ilor lui Baden-Powell, fondată în timpul regelui Carol I, care a beneficiat de implicarea prințului Carol. Dar lui i se datorează și marea eroare de a trimite pe cercetași în Moldova în 1916, fără o persoană desemnată să răspundă de ei și să-i conducă. Mulți dintre ei s-au prăpădit.
„Straja Țării” a strâns în rândurile ei milioane de tineri uniți de diverse activități și acțiuni, cele mai multe dintre ele benefice, chiar dacă scopul urmărit de rege, „Marele Străjer”, era de a alcătui o forță de sprijin pentru regimul său și de dezvoltare a cultului personalității sale. Bela Vago, istoric al fascismului sud-est european, vedea în Straja Țării „consolidarea autorității personale a regelui” sau „modalitatea de-a fura fulgerul din mâna Gărzii de Fier”. Cezar Petrescu, un gazetar și scriitor apropiat regimului carlist, considera că „Straja Țării” reprezintă „generația Carol al II-lea”, „nu sunt scopul, ci mijlocul”. Carol al II-lea era cel care oferea moto-ul: „Noi nu suntem o școală, noi suntem o credință și un avânt!”.
Moștenitor al tronului, prințul Carol s-a implicat în cercetășie, el fiind de altfel comandant al „Legiunii Cercetașilor”, participând la diverse acțiuni, participând la depuneri de jurământ, la marșuri și defilări care îi plăceau încă din acea vreme. Primele grupe de cercetași s-au fondat în spațiul românesc la 1912 la Blaj, Brașov și București. Prima patrulă de cercetași din România s-a constituit în 1913, în Bucegi. În 1929-1930, principesa Ileana a constituit Asociația Cercetașelor Române. Pentru o mai bună absorbție a fondurilor, asociația cercetășească din România a trecut din 1924 la Fundația Culturală „Principele Carol”, iar din 1929 la Oficiul Național de Educație Fizică. Din 1930, după venirea regelui, asociația devine independentă, sub conducerea regelui, și se desfășoară primele mari întruniri naționale – „jamboree”: la Piatra-Neamț – 1930, Sibiu – 1932, Constanța – 1934, Brașov – 1936. În 1930, este implicat și principele Nicolae, care participă la manifestările sub titulatura „Jamboreea Națională”. Cercetașii aveau un salut de origine romană și funcționa în cadrul grupului un sistem de recompense și pedepse. Aveau un jurământ-promisiune și 12 articole de legi: „Promit, pe onoarea mea de cercetaș, să fac tot posibilul să slujesc lui Dumnezeu și țării mele, să-mi ajut aproapele și să mă supun legilor cercetașilor”.
Cercetășia a fost desființată de regele Carol al II-lea și înlocuită cu „străjeria” și „premilităria”. Trecerea de la cercetășie la străjerie a însemnat trecerea de la modelul englezesc la cel german. În 1934, „Straja Țării” era denumită ca organizație voluntară de tineret, în septembrie având loc la Breaza prima întrunire străjerească cu 60 de învățători și 150 de copii, dorindu-se o „școală de experiență” sau „un centru de inițiere străjerească”. Apariția organizației a fost dictată de faptul că „tineretul de după război era fără un ideal” și era nevoie de „ceva specific românesc”. Scopul era explicit: „credința în cel care întrupează patria: suveranul!”. Se organizau tabere speciale: apărarea pasivă, formațiuni sanitare, poștă-telegraf-radio, localizarea incendiilor, ateliere și industrii, cu mare succes la tineri. Formula jurământului străjeresc este ilustrativă: „Jur credință Regelui meu Carol al II-lea/Jur dragoste și jertfă Țării și Neamului Românesc/Jur ascultare și supunere Străjii Țării/Așa să-mi ajute D-zeu!”. La solemnitățile religioase se cânta Imnul Regal, cântece ale corurilor străjerești și de premilitari sau corurile căminelor culturale. Imnul Străjerilor devenise „Trei culori”, melodie a lui Ciprian Porumbescu. La sfârșitul fiecărei întâlniri a cuibului străjeresc, șeful de cuib rostea o formulă: „Totdeauna gândul nostru la M.S. Regele, Marele Nostru Străjer. Trăiască!”
Străjerii se diferențiau prin uniforme, insigne, medalii, unitățile aveau fanioane și drapele proprii. „Marele Străjer”, regele, avea ca semn distinctiv un șnur din fir de aur, iar comandantul „Străjii Țării” avea un șnur de mătase”. Carol apărea în public în tot felul de uniforme, de multe părând ridicol, cum era cazul uniformei „Marelui Străjer”, cu pantaloni scurți, însoțit de fiul său Mihai.
Un bătrân învățător din Hangu, județul Neamț, își amintea că pe terenul de fotbal era un pavilion dintr-un brad înalt de 7-8 metri. La activitățile străjerești era înălțat tricolorul și se cânta Imnul Străjerilor – „Trei culori cunosc pe lume”.
Carol al II-lea declama: „Energiile tineretului nostru nu trebuie lăsate să se răzlețească și avântul lui nu trebuie să se pulverizeze în lupte sterile sau păgubitoare, ci trebuie canalizate și folosite înțelepțește spre binele neamului”.
Întreaga activitate a „Străjii Țării” era axată pe proslăvirea instituției monarhice și a lui Carol al II-lea, străjerii fiind o prezență constantă la „Serbările Restaurației” încă din 1935. Din 1937, „Straja Țării” era alimentată de bugetul statului. Straja Țării fusese „reformată” la 15 decembrie 1938, funcționa pe același principiu ca cel constituțional: generarea puterii de sus în jos, rolul principal avându-l regele, comandantul suprem, „Marele Străjer”, sprijinit de un Consiliu Consultativ. Conducerea efectivă o avea comandantul Străjii, numit și revocat de rege. Alte organizații de tineret erau interzise pe teritoriul țării. „Straja Țării” devenea baza activităților tineretului în România carlistă și ei îi erau subordonate mai multe asociații și federații, ce îmbină credința creștină cu sportul.
După instaurarea regimului autoritar, „Straja Țării” devine o organizație paramilitară instrumentată politic și propagandistic pentru a contrabalansa acțiunile pentru tineret ale Mișcării Legionare. Deviza era „Credința și muncă pentru țară și rege”. La 7 iunie 1938, Carol al II-lea inaugura expozițiile Fundației Regale „Principele Carol” și ale „Străjii Țării”, elogiind activitățile lor, ca la 8 iunie să participe pe Stadionul ANEF la ceremonialul din care nu au lipsit defilările copiilor prin ploaie. Tinerii scriau cu trupurile lor „Carol 2”, după care se rearanjau, astfel încât, de sus, să se vadă monograma regelui.
Odată cu regimul de autoritate monarhică, regele și apropiații săi au văzut în ”Straja Țării” o instituție complementară școlii de mare valoare.
În 1939, la sărbătorirea „Zilei Restaurației”, străjerii i-au urat lui Carol al II-lea, „Marele Străjer”:
„Uraaa, uraa, uraa…
Toți străjerii, Maiestate,
Îți urează sănătate!”
La „Sărbătoarea a cinci ani de Straja Țării” a fost omagiat regele, fiindcă a „vegheat cu dragoste de părinte asupra copiilor țării, cu un minunat tact pedagogic și un ascuțit simț al virtuții”; el era „ctitorul pedagogiei românești”, era „regele pedagog”. Una dintre străjerițe îi dedica o poezie:
„Poporul astăzi îl aclamă
Pe regele ce-a dus departe
Mândria noastră de român.
În cartea vechilor legende
Ca Feți Frumoșii din povești
Te-o înscrie culmile pe care
Ai dus destine românești”.
În 1940, fastul este mai puțin pregnant, „Săptămâna Restaurației” este mai simplu sărbătorită. Straja Țării are o prezență deosebită la pavilioanele expoziționale elogiate de rege care oferă mai multe titluri de răsplată și decorații.
În timp ce Manoilescu și Valer Pop sunt la Viena pentru a salva ciopârțirea țării, Carol al II-lea participa la o masă străjerească și problemele majore care sunt în prim plan se referă la „lipsa mijloacelor de acțiune și educație morală a studențimii” și Teofil Sidorovici propune unirea Frontului Studențesc cu „Straja Țării”. Bineînțeles că s-au acordat multe decorații.
„Straja Țării” a beneficiat de sprijin material din partea statului, dar și logistic, propagandistic. A avut nevoie de fonduri enorme și a antrenat circa 4 milioane de membri în diverse activități, unele dintre ele politice formale, datorate vizitelor regale. A generat suporteri sinceri, a atras pe alții prin obligativitatea sau prin posibilitatea unei ascensiuni social-politice. Activitățile cu caracter politic ale Străjii Țării, activități de proslăvire a regelui, au avut un rol pur formal, fără impact, din obligație sau oportunism; erau desigur, și cei care credeau cu adevărat în rolul regelui de „salvator”, dar numărul lor era mai mic. În schimb, activitățile cu caracter tehnic au prins: cursuri de sanitari, telegraf, telefon, radio, ateliere de industrii, localizare incendii, apărare pasivă etc. „Straja Țării” a contribuit, alături de alte organizații și instituții, la propagarea în rândul opiniei publice a imaginii unei națiuni unite în jurul regelui. A fost unul dintre cele mai importante instrumente de propagandă oficială a regimului carlist, cu dublu rol: ilustra un tineret atașat regelui, și totodată, în rândul acestui tineret se promova devotamentul față de rege. Pe lângă aceasta, nu putem nega faptul că educația tinerilor în sprijinul străjeresc a avut și valențe pozitive, oferindu-le un set de valori și modele comportamentale în devenirea lor ca adulți.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
