În noaptea de 27/28 iulie 2025, 250 de gospodării din comunele Farcașa și Borca au fost afectate de inundații și aproape 900 de persoane evacuate, mai multe drumuri și un pod au fost distruse, oameni disperați, bunuri pierdute, speranțe destrămate. Totul într-o singură noapte! Cu puțin timp înainte, oamenii au primit un Mesaj Ro-Alert care îi anunța cam ce urmează, dar nimeni nu a crezut! Apoi, în numai 10 minute, apa a năvălit în case. Unul dintre cei afectați a înotat prin propria sa casă, în care apa măsura 1,5 metri, ca să ajungă la un geam pe care să se salveze. Și asta s-a întâmplat la șapte ani (2018), de când, în aproape aceleași zone, au fost inundații cu pagube foarte mari și decese. De ce apar periodic aceste inundații? Pentru că digurile de pe râul Bistrița nu au fost finalizate de către SGA. În comuna Borca, de exemplu, zona din satul Mădei a rămas neamenajată. Farcașa a suportat grosul pagubelor și acum, ca și în 2018, pentru că nu există îndiguire pe tot cursul râului Bistrița. Românii au fost, din nou, solidari în fața catastrofei! La 4 luni de la inundațiile din vara acestui an am mers prin gospodăriile cele mai afectate, să ne convingem ce s-a reparat, cum sunt acești oameni acum și care sunt poveștile lor.
”Am dat drumul la câine și a venit puhoiul peste noi!”
Doamna Vasilica Crețu, o pensionară din Farcașa, locuiește într-o casă la șoseaua principală, la intersecție cu o străduță neasfaltată care duce în spatele proprietăților. În noaptea cea mai neagră din viața lor, oamenii erau deja în pijamale, în pat, adormiți, când un vecin a venit și le-a bătut în geam: ”Fugiți! Salvați-vă! Vine apa mare! Vine Bistrița peste noi!”. Femeia a aruncat o haină pe ea, gândindu-se mai întâi la animale. A apucat să iasă în curte și să dezlege câinele, apoi s-a trezit în apă până la umeri.
”Porcului nu am apucat să-i mai dăm drumul… Găinile, 27 de găini, au pierit atunci, au rămas doar 4 care erau cocoțate sus. A fost ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Așa spaimă, n-am tras niciodată în viața mea! Băiatul meu lucrează la Paltin, la Petru-Vodă, la mănăstire. A venit a doua zi dimineață cu angajați de acolo, cu măicuțele, ne-au adus de mâncare, ne-au ajutat două săptămâni măicuțele să scoatem tot mâlul din casă. Ce era aici, mâlul gros de două palme, nu am reușit să salvăm mare lucru din lucrușoare, că pe unele le-a luat apa, altele le-am găsit dar nu mai puteau fi folosite”, își amintește cu ochii înotând în lacrimi doamna Vasilica.
Femeia povestește că suna preotul în noaptea respectivă să vadă ce e cu ei, mai trăiesc, sunt bine? Și telefonul era în apă, în buzunarul pantalonilor… Nici măcar nu putea ajunge în drum, de nămol, apă și tot felul de lucruri care pluteau prin acea apă. Au avut puse deoparte, încă din tinerețe, pentru vremuri grele, niște bijuterii din aur, într-o cutiuță ascunsă într-un dulap. Cine știe cine o fi norocosul care a dat peste ele… Nu le-au mai găsit nicăieri, după nebunia lăsată în urmă de potop. Nu-i pare rău după ele… ”Cine le-a găsit, trebuie să fie și el un om necăjit! Dumnezeu e mare, să-i folosească!” Și își pune mâna în piept, a sinceritate.
”Fiecare știe durerea lui!”
Au venit ajutoare din toate părțile: de la preotul din sat, de la primărie – conserve și apă, dar două săptămâni a dormit cu soțul ei pe un pat ud peste care aruncau păturile primite ca ajutor, în încercarea de a se cuibări pe un loc mai uscat. A fost și prefectul Adrian Bourceanu pe la ei, să vadă ce și cum și le-a promis că va reveni, să vadă dacă și-au revenit după inundații. Dar femeia nu crede că o să mai vină!
”Aveam un cais și caisele erau aproape coapte! Și-a zis domnu’ prefect că vine să mănânce o caisă coaptă!”.
A fost și un șef de la ANAF care le-a adus ajutoare. Nu știe exact ce director, de la ce filială… cu nevasta profesoară, o fată la facultate și un băiat. Au stat de vorbă, i-a ajutat… om bun! Le-a adus un pat nou și alimente. Familia Crețu trăiește dintr-o pensie de doar 2.000 de lei, cea a soțului și niciodată nu ar fi reușit, fără banii primiți și fără ajutorul oamenilor, să reconstruiască casa singuri!
”Greu. Greu tare!…” Și doamna Vasilica izbucnește în plâns, acoperindu-și fața cu mâinile. Durerea ei răzbate dincolo de lacrimi și de cuvinte, molipsitoare…
”Am luat tratament. Am luat de 500 de lei medicamente. Suntem bolnavi amândoi! Soțul meu are un picior umflat, nu poate umbla… are hernie de disc, eu cu tensiune mărită, cu inima… nu pot să fac efort! Acum ne chinuim să facem documentele, că vrem să vedem după aceea, să facem asigurare la casă. Nimeni nu se aștepta la așa o grozăvie!”, spune oftând femeia.
În tinerețe, de prin 1983, au locuit și au lucrat la Abrud, în județul Alba. Ea a lucrat la o cooperativă meșteșugărească 9 ani, făcea plasă de sârmă pentru garduri, iar soțul ei a fost șofer toată viața lui. El a lucrat atunci la Roșia Montană. Le plăcea viața de acolo, aveau prieteni, viață bună, găseau de toate pe acolo și totul era bine și frumos.
”A fost foarte bine acolo, la Abrud. Și oameni buni. Găseai de toate. Ne-am întors acasă, aici, la noi, în Moldova, mai necăjiți. Ne-am retras la noi, dar cu inima frântă, am pierdut mult. Suntem veniți de vreo 30 de ani, poate mai mult. Am luat-o din nou, de la lingură!”, își amintește.
”Fiecare știe durerea lui. Nu am azi, mănânc o pară. Dacă o am, dacă nu, mănânc mâine și nu mai dau de știre la lume! Fac cum pot, mă descurc cum pot. Să fi văzut atunci, imediat după inundații, ce prăpăd era aici. Nu-ți venea a crede ochilor! Foarte greu. Ca să-ți vezi casa plină cu apă și lucruri de-a valma și sobă la pământ… Nu ne-a fost ușor. N-am avut unde face o mâncare, ceva. Noroc că mi-au adus de la mânăstire, vreo două săptămâni și mai mult de mâncare. Muream de foame, maică, în casă. Trebuie să mă duc după un copil la școală, că la 12 iese”, spune doamna Vasilica și ne îmbrățișăm cu promisiunea să mai bem cândva o cafea împreună și să mai povestim. ”Oricând treci pe aici, când ai drum, nu mă ocoli!”
”Aveam piciorul în ghips, bagajul făcut pentru internare!”
Familia Scripcaru, de alături, el – ”Draga” cum îi spune lumea și cum a scris și pe soneria casei, Dumitru de fapt, are 84 de ani și-o lună și de când a avut AVC-ul (accident vascular cerebral), de câțiva ani, stă mai mult în pat. Umblă numai cu cadrul, câte puțin, prin casă. Ea are 77 de ani și 8 săptămâni, după cum îmi spune cu mare precizie și este o femeie plină de viață și optimistă. Tocmai a venit asistenta medicală să le facă cerebrolisinul la amândoi. În camera de alături, soțul așteaptă pe un scaun.
”Când a venit apa mare eu eram cu piciorul în ghips și cu bagajul pregătit sub scară, să merg să mă internez la spital, să-mi scoată ghipsul!”, povestește tanti Maria Scripcaru.
”Trebuia să mă aduc să mă internez. Eu dormeam jos aici și el sus. Că n-am avut nepoții, să aibă cine sta cu noi! M-am trezit cu apa în casă, dar, înainte de asta, eu mă pregăteam să dorm aici și ziceam eu rugăciuni. Și m-am gândit: Să mă ierți, Dumnezeule!, și mă culc. Și aud, deodată apa! Am crezut că a uitat soțul apa deschisă la baie, sus. Când am ieșit, apa era în sală”, își frânge mâinile.
”Aveam bagajul pus, să mă duc la spital. L-am luat așa și, cu cadru, și m-am urcat, dar nu știu cum m-am urcat pe scară, dar am zis, baremi să ajung sus! Și am stat acolo până dimineața. Pe la vreo două noaptea, așa, au venit pompierii, că să ne ducă! Unde să ne ducă, dacă sus nu era apă? În față era apa până la geam, cel mai adânc a măsurat cineva la noi și la vecinul de alături, avea un metru și jumătate! La noi, încă se mai vede afară, pe zid, până unde a fost apa”, spune femeia înodându-și mai bine baticul sub bărbie.
Cam tot ce aveau la parter, mobilă, haină, lucruri, provizii, tot le-a luat apa. Găinile din coteț pluteau moarte toate către dimineață, cățelul, el știe cum a scăpat din lanț, s-a smuls de frica apei. Au venit doi nepoți, pompierii și lume din sat și i-a ajutat să scoată apa, mâlul și toate deșeurile și mobila stricată din casă. Ar vrea să meargă la primărie, să-i facă soțului dosar pentru dizabilități, dar are prea mult de umblat și nu știe dacă o să facă față la vârsta ei. A fost primarul pe la ei, s-a interesat ce și cum, le-a adus alimente și apă. Au primit ajutoare de la biserică, 15.000 de lei de la guvern și ajutoare de la Uniunea Europeană.
”Dumnezeu, ne-o dat! Ne-o ajutat!”, conchide femeia.
Nu au nici ei asigurare și nici nu cred că o să-și facă.
Statistici inundații comuna Farcașa
Total case și anexe gospodărești afectate în comuna Farcașa evaluate de comisie = 194 case și anexe gospodărești.
Pe sate:
– Farcașa = 85;
– Stejaru = 95;
– Frumosu = 14;
– Totalul pagubelor la case și anexe gospodărești calculat de către comisie =9.424.983 lei.
– Total pagube domeniul public al comunei Farcașa = 390.413 lei, bani necesari pentru refacerea platformelor de drum, decolmatarea drumurilor, reprofilări platforme carosabile, decolmatarea rigolelor, refacerea rețelelor de utilități apă și canal, repararea pompelor pentru rețeaua de canalizare.
”Am primit mesaj că vine apa, dar nu am crezut!”
La granița dintre comunele Farcașa și Borca, familia Mihai și Natalia Cotrigășanu, a fost printre cele mai năpăstuite de apă în noaptea de 27/28 iulie 2025. Cu câteva minute înainte ca apele Bistriței să le năvălească în casă au primit un Mesaj Ro-Alert. Însă, nu l-au luat în serios, s-au culcat la loc. După 2-3 minute apa le-a intrat în casă, cu o furie care i-a speriat. Geamurile s-au spart sub greutatea apei și pe acolo a început să se reverse luându-le lucrurile de prin casă cu ea.
”Am primit un mesaj, dar nu am crezut! Până ne-am dezmeticit, apa era până la jumătatea casei. Eu am alergat la copii, să-i iau din pat, soțul a ieșit, dezbrăcat și desculț cum era, a scos o mașină în drum, cu aceea am rămas. Restul nu am mai avut ce face! Soțul meu nu a mai putut intra înapoi! Și striga din drum la noi să scoatem totul din priză, să nu ne electrocutăm. Eu și copiii le-am scos. Apoi, am luat băieții și am urcat sus, în pod. Am stat acolo până pe la 4 dimineața. Tot ce am avut aici, în casă jos, a luat apa. Nu le-am mai putut recupera… Ce era prin șifoniere mai sus a mai rămas și ce mai aveam la etaj”, povestește Natalia Cotrigășanu.
Cei 3 băieți, de 14, 13 și 9 ani dormeau când a venit puhoiul. Mama i-a trezit și le-a fost alături liniștindu-i. Dimineață au ajuns și pompierii la șosea. Soțul, care era numai în tricou și a stat pe drum dezbrăcat și desculț câteva ore bune, a primit o pereche de cizme și a reușit să intre înapoi în curte și apoi în casă, la familie.
Imediat, a doua zi după potop, au venit primele ajutoare de la familia soțului, de la Mălini, din județul Suceava. Au scos mai întâi podelele din toată casa, au scos mâlul și au curățat, apoi au turnat placă de beton nouă peste tot. Peste care au montat gresie și parchet. Cel mai mare ajutor a venit din partea unor cumătri și a prietenilor. Parchetul l-au primit de la Brigada militară nr. 61, de la Vânători de munte din Miercurea Ciuc. Nisip și alte materiale de construcții au adus rudele din Suceava și prietenii. Și primarul Vasile Pavăl de la Roznov le-a adus 20 de oameni ca ajutoare, să scoată mâlul din casă, le-a adus alimente și s-a interesat de cum o duc. Au ras pereții casei până la zidărie și au refăcut totul, pentru că totul era distrus, afectat, până la jumătatea casei, unde a ajuns apa.
De la primărie au primit, ca mai toată lumea, apă, conserve, salam, ulei, zahăr, alimente de bază. De la guvern au venit cei 15.000 de lei, pentru că nici ei, ca mai toți ceilalți sinistrați, nu au avut asigurare pe casă.
Când terminau de montat parchetul a venit o femeie de la primărie să evalueze pagubele. Le muriseră 50 de găini, înecate, doi purcei, câinii, iar un vițel s-a îmbolnăvit. Ferma cu cele 20 de vaci a familiei a scăpat de năpastă pentru că este undeva sus, pe un deal, unde nu a ajuns apa.
”De revenit, dacă nu ai tu, nu-ți poți reveni. Niciodată!”
Cât stăm de vorbă, ajunge acasă și soțul, Mihai Cotrigășanu. Un om dintr-o bucată, care, după atâta necaz nu se mai sfiește să spună lucrurilor pe nume.
”De revenit prima dată, dacă nu ai tu, nu-ți poți reveni. Niciodată! Orice bănuț, orice ne-au dat autoritățile, a fost binevenit, dar nu prea a fost corectitudine. Au evaluat, ce s-a stricat și ce nu s-a stricat, la toată lumea. Am fost pus așa, cam într-un bloc, pe aceeași linie cu alții cărora abia le-a intrat apa de 2 centimetri în casă. Asta vă spun… Când s-a venit la evaluare, la noi erau făcute. La noi, la ora 7 a doua zi, au venit, au sărit prietenii în mașină și au venit încoace. Noi făcusem… Când era reparată, atunci au venit să vadă ce s-a stricat. Ne-a certat doamna, că de ce am făcut? Că ea ce mai evaluează… Dar, nu puteai să stai cum era… ăla era un focar de infecție! Tot ce aveau oamenii aceia în toaletă și toată mizeria a venit de la Broșteni încoace… Să nu mai spunem că la Broșteni, i-au blindat acolo de ajutoare! Numai cu ce am băgat să reparăm pe aici, vreo 3-4 miliarde, mai făceai o casă nouă! Am dus o mașină la fier vechi, că nu mai aveam ce face cu ea, în alta am băgat bani și-am reparat-o. Am pierdut foarte mult, dar nu asta contează. Contează că avem copiii sănătoși, că noi suntem bine!”, spune cu năduf Mihai Cotrigășanu.
”Noi am fost din zona asta cel mai afectați! Dar nu s-a luat după pagube, nici după câți membri ai familiei au fost chinuiți. Nu. Mulțumim lui Dumnezeu că am avut noi. Mulțumim și pentru ce bani s-au dat! Dar, nici n-au făcut evaluarea corect. Asta este. Cel mai important este să facă autoritățile diguri de apărare. Ăsta este pericolul cel mai mare. Noi am fost în bătaia apei… Nici nu trebuia la atâtă distanță. Nu are voie să ajungă apa atât de departe, la 300 de metri, cel puțin! Dacă nu era digul de apărare, mai sus, în satul Soci, la Borca, rămâneam fără biserică. Deci așa ceva, doamna mea, nu a mai fost din anii 70. Și nici atunci nu a venit apa, așa, deodată! Atunci s-a văzut apa crescând în vreo două-trei săptămâni. Și atunci era drumul mai jos, era altceva. Alții au luat banii și așteaptă să vină alții să le facă! Noi am muncit noi, cu prietenii, cu cine ne-a venit în ajutor. Și am refăcut totul, să putem locui în continuare, că ce era aici, nu puteai respira!”, conchide capul familiei.
”Dacă nu erau acele diguri, apa era în toate satele!”
Printr-o primă hotărâre de guvern, pentru fiecare din familiile prinse inițial în documente, s-a acordat suma de 15.000 de lei, însumând 2.235.000 de lei. Printr-o altă decizie guvernamentală au mai fost acordate sume în completare: 70%, 50% sau 30% din diferența de la suma de 15.000 de lei/gospodărie afectată până la suma reieșită din calculele evaluatorilor, făcute în urma controalelor pe teren. Criteriile de acordate au luat în calcul existența autorizației de construire și a asigurării împotriva calamităților naturale. Gospodăriile neasigurate au primit mai puțini bani. La evaluările din teren au fost identificate, inițial, 189 de case afectate și 159 de anexe. Între timp, numărul celor care ar trebui să beneficieze de despăgubiri a urcat la 243.
”Astăzi sunt în siguranță, cu sprijinul de la Guvern, de la toate instituțiile care s-au angrenat aici pentru înlăturarea efectelor inundațiilor Au reușit să-și refacă locuințele, ceea ce apele au distrus. Au primit, slavă Domnului, sume suficiente de la Guvern care să le asigure un suport!
Nu pot să spun acum dacă au revenit la confortul lor dinainte, dar cu siguranță sunt refăcute locuințele. Acolo unde a intrat apa în casă, oamenii și-au schimbat tot ce au avut nevoie și e bine!”, spune primărița de Borca, Alexandra Păștinaru Niță.
Despre investiția Apelor Române în zonă primărița are speranțe:
”Legat de diguri, la momentul de față, știu că au fost primite deja documentații în sensul acesta și trăim cu speranța, deocamdată. Apele Române, împreună cu Ministerul Mediului, au primit documentații și solicitări, și mai trebuie să mai facă rost de finanțare. Oricum, proiectul este unul foarte amplu. Am fost în teren cu reprezentanți ai instituțiilor. Tot ce înseamnă Borca, inclusiv Farcașa, este prevăzută în ceea ce am văzut noi acolo. La noi a venit domnul Adam de la Bacău (SGA) și ne-a informat în sensul acesta. A fost o reală bucurie, vă spun sincer. Nu mă așteptam atât de repede să se miște în sensul acesta lucrurile! Acum, până nu văd finanțarea, până nu văd începute lucrările, mi-e un pic mai greu să cred, știind cât au durat celelalte proceduri până la începerea lucrărilor. Oricum, am zis: dacă în comuna noastră nu existau lucrările de apărare, cele existente pe marginea comunei, nu știu despre ce mai puteam vorbi astăzi! Au făcut foarte mult și au însemnat foarte mult în comunitatea noastră și toți oamenii sunt recunoscători, pentru că au văzut cu ochii lor, dacă nu erau acele diguri, apa era în toate satele!”.
Angela CROITORU
