Județul Neamț este pe locul 5 în țară în ce privește numărul îmbolnăvirilor cu gripă. După numărul cazurilor înregistrate în perioada 15 – 21 decembrie, pe primul loc este Capitala, cu aproape 1.700 de cazuri, apoi județele Cluj (843), Botoșani (826), Bihor (801), Iași (700), și Neamț cu 616 cazuri în perioada analizată. Săptămâna trecută s-a înregistrat și primul deces cauzat de gripă, o femeie de 88 de ani, din Cluj. „Având în vedere succesiunea a 3 săptămâni care au evoluat cu o intensitate înaltă a activității gripale, cu depășirea mediei față de sezoanele anterioare și cu o răspândire geografică extinsă a circulației virusurilor gripale la nivelul întregii țări, putem vorbi de o situație de alertă epidemiologică”, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.
Cea mai eficientă formă de protecție rămâne vaccinarea antigripală, iar cei care vor să se imunizeze trebuie să-și procure vaccinul din farmacii urmând ca administrarea să se facă la medicul de familie sau în orice unitate medicală. Specialiștii recomandă vaccinarea în cazul persoanelor cu risc crescut de boală severă. Tratarea timpurie a persoanelor afectate cu antivirale antigripale este esențială pentru a reduce probabilitatea complicațiilor și a progresiei bolii la populațiile cu risc crescut de boală severă. Profilaxia antivirală ar trebui luată în considerare în focarele detectate în centrele de îngrijire pe termen lung, indiferent de statusul vaccinal. Personalul și vizitatorii ar trebui să utilizeze măști în spitale și în centrele de îngrijire pe termen lung, în perioadele de circulație crescută a virusurilor respiratorii.
FOTO: crop INSP
(G. S)






