La trei luni după ce a fost plasat în arest preventiv pentru presupuse fapte de corupție, primarul comunei Zănești, Ioan Filip, a fost eliberat de după gratii. Pe 12 februarie Curtea de Apel Bacău a admis contestația lui Ioan Filip, iar magistrații au înlocuit arestul cu cea mai blândă măsură preventivă, controlul judiciar. Decizia instanței de apel este definitivă, astfel că Ioan Filip va putea pleca acasă după întocmirea formalităților. „dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul FILIP IOAN (…) prin încheierea nr. 448 din data de 12.11.2025, pronunțată în dosarul nr. 4200/110/2025 al Tribunalului Bacău, definitivă prin încheiere nr. 127 din data de 20.11.2025 a Curții de Apel Bacău, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data pronunțării prezentei încheieri”, Conform Curții de Apel Bacău.
Chiar dacă de acum înainte primarul Ioan Filip va fi în localitatea unde sătenii i-au dat votul de încredere, el nu are voie nici să meargă la primărie și nici să exercite funcția. „pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului: – să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; – să nu se deplaseze la sediul Primăriei comunei Zănești; – să nu se apropie de coinculpații și martorii audiați în cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale (lista cu numele acestora urmând a fi pusă la dispoziție organelor de supraveghere de Ministerul Public); – să nu exercite funcția de primar al Comunei Zănești”.
Reamintim că Ioan Filip și alte trei persoane din care doi funcționari din Primări Zănești, au fost reținuți de procurorii DNA care au efectuat mai multe percheziții pe parcursul zilei de 11 noiembrie (amănunte aici). Ulterior ceilalți trei au fost plasați sub control judiciar iar primarul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți fiind arestat preventiv pentru fapte de corupție. Prefectul județului Neamț a semnat ordinul de suspendare din funcție pe 21 noiembrie (amănunte aici).
(G. S.)

Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
NewsEdge Pilda semănătorului, ogorul lumii și semințele speranței. Ce rodește în noi și ce se pierde pe drumul vieții
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică





