… o cunoștință care locuiește în țara lui Trump, mi-a mărturisit că totu-i bine acolo, numai că o doare sufletul că nu se vorbește despre noi. Practic, în media care contează peste ocean, nu existăm. Nici în viața civilă. Ești din România? Europa. OK. Gata, pa. N-am fost acolo să mă conving, am crezut-o pe cuvânt. Am zis să las deoparte că sunt mii de compatrioți care trăiesc acolo și nu-i treaba lor să-și promoveze patria, pentru că ești dus să muncești și dacă-ți rămâne timp mai faci și altele, dar nu politică sau marketing național. Lăsăm așa deocamdată.
Pleacă președintele ales dintre două rele să reprezinte România la constructul politic creat de Trump, unde „deschiderea“ bate miliardul de dolari, prezența la eveniment fiind în calitate de observator. Adică participăm, dar nu ne băgăm, conform paradigmei testiculare, în sine cunoscută. Din toată daravela asta, cu Trump, președinți, vicepreședinți, lideri, generali, la noi s-a bătut tam tam-ul pe… avionul cu care a plecat președintele, că Spartanul, pe lângă faptul că nu dă bine la etichetă, nici nu oferă prea mult confort pentru juma de zi de zbor. Noroc de Țiriac, că i-o dat o sculă de Doamne ajută, dar nici aia nu bună, că se cheamă Bombardier (și Challenger 600). Nu sună cușer. În fine. Ajunge omul nostru acolo, nici un cuvânt despre ce-i acolo, ce se va face, ce au de gând, ce ne așteaptă. Să fim serioși, nu mizez pe americani că-mi vor plăti facturile ori că mă înfiază să bag la cap cum e cu economia asta de piață și MAGA lor cea de toate zilele. Am și avem o groază de neliniști, pentru că deocamdată suntem în meniu și nu la meniu, dar nici nu facem nimic să ieșim de acolo. Cu cine? Nimeni de la noi nu-și bate capul cu așa ceva. Timpul trece, leafa merge. Facem hârtii, le plimbăm și gata.
Nu avem nici cea mai vagă idee dacă se face ceva și pentru noi, dacă are sens să ne gândim la ziua de mâine sau dacă ne putem baza pe cineva în caz de Doamne-ferește. La naiba, suntem, totuși, cu rușii în coastă, ceea ce nu-i un avantaj și nici un motiv de satisfacție că încă nu studiem Dostoievski din clasa a cincea. Altfel spus, noi ce rămași în iarna mioritică am bifat un eveniment la care „a fost bine să fim prezenți“, din spusele celor ce au plecat acolo, dar despre care nu știm mare lucru.
Marea zbârnă a fost că Trump l-a făcut pe Nicușor prim ministru și pe noi popor fantastic. Știm că președintele Americii e campion la dume și gafe, aproape că ne-am mirat că nu l-o întrebat pe al nostru cum e vremea la Budapesta, tradiția confuziei fiind de domeniul istoriei recente, când artiștii aduși pe bani grei la București dădeau câte un „Hello Budapest!“ de se cutremurau SPP-iștii din Casa Poporului. Dar, dacă ne ducem un pic mai încolo, pe vremea când mobilierul de la Cotroceni s-o dus la Washington DC, același Trump i-a dat o șăpcălie cu cozoroc omului bine făcut de la noi, ca semn de prețuire și aleasă considerație. Sigur, nu l-a făcut prim ministru, dar nu asta contează. Gestul, și de acum și de atunci, arată cam cât de valoroși suntem și aici m-aș îndrepta spre MAE.
Păi, bine, măi tovarăși, voi ce faceți acolo? Faptul că Trump nu știe cine-i președintele României nu vă mișcă cu nimic? Cum vă justificați simbria în astfel de condiții? Baremi puneți mâna pe carte și citiți despre cum făcea diplomație Regina Maria, despre cum i-a cucerit pe francezi, englezi și americani, ultimii fiind cei ce au studiat-o la nivel expert, ba au și venit la noi să ne arate ce persoană importantă a fost, într-o sală cu vreo două duzini de cetățeni. Cu drept de vot. Oare realizează cineva că după 89 a venit un dezaxat sexual de peste ocean să ne vândă istoria noastră scrisă de el? Ați uitat de Treptow? Nu-i bun.
Sigur, America e mare și sunt milioane de americani care nu știu care-i capitala SUA, în afară de chinezi. Dar hazul ambasadei mioritice la Washington DC nu-i să ducă România în fiecare ungher de Americă, ci unde trebuie. La nivel de cancelarii, departamente, birouri pătrate, ovale. Păi când președintele SUA îți dă o șapcă promoțională și-ți coboară în grad propriul președinte, ce faci? Unii ar zice, că ne facem mici și ne băgăm în avion, cu aterizare pe Otopeni, ca să nu zic pantaloni. Mă întreb unde-i interesul național, pe care îl trâmbiță o seamă, dar lipsește cu desăvârșire. Să fie politica noastră externă limitată la zâmbete false, poze de grup și eroi de glume proaste? Aștept ca președintele să ne informeze mai aplicat despre ce și cum stă treaba, dar nu-mi pun mari speranțe. Vedem.
GD PATRAUCEAN
