Familii destrămate, oameni care au pierdut tot peste noapte, și-au luat viața, s-au aruncat în ape, s-au spânzurat. Sau care nu și-au luat viața, dar au devenit de nerecunoscut, vânzându-și, practic, viața pentru încă o încercare de a provoca sloturile să le dea potul cel mare. Care nu a mai venit…

Copii rămași ai nimănui, la mila unui așa-zis unchi (un amic de pahar), cu tatăl veșnic pe un scaun, în fața aparatelor, și mama plecată… ”la muncă” pe străzile Parisului, ale Londrei sau Bruxelles-ului, în genunchi pe trepte de biserică sau în colțuri de stradă pe trotuarele dezumanizării. Crescuți de străini, cu mâinile pline de urmele acelor, ajunși dependenți de droguri de la vârste mici sau de insulină, cu boli provocate de alimentația dezordonată, ca și de lipsa afecțiunii părintești, deopotrivă. Drame la tot pasul, oameni distruși, averi risipite la roata norocului care se oprește când și pentru cine vrea, o dată, de două ori… mâncându-le mințile odată cu banii.

Două tipuri de jucători diametral opuse împărțind aceeași patimă!

Sunt două mari categorii de jucători la aparate. Unii care le vând și altora iluzia marelui câștig, poartă haine de firmă, ceasuri scumpe și defilează în mașini sport de lux, cu manele răsunând din boxe, petrecându-și concediile pe Riviera franceză sau în alte locații exotice, veșnic înconjurați de tinere tunate, gata să le satisfacă orice capriciu. Ei joacă pe altfel de mize, în cazinouri, mai ales în străinătate, trăind adrenalina pierderii unei mici averi, într-o singură seară. Sunt împătimiții care au avut noroc sau, mai bine zis, au forțat norocul să le surâdă. Dar și ei sunt gata oricând să vândă tot, ca să mai dea un ultim bet. Cei mai răspândiți însă, fac parte dintr-o lume total opusă… Îi recunoașteți după hainele ponosite, lucioase de când nu au mai ajuns printr-o mașină de spălat. După fața buhăită de nesomn, de veșnica panică, bolborosind în barbă matematica îngăilată, amestecată cu aburi de vodcă și tutun de proastă calitate: ”Azi dimineață a dat de două ori…, pe bet de 1,5 lei aș putea scoate cam…”.

40 de ani pierduți ca un fum de țigară

Pe Treflă, cum îi spun amici, îl poți vedea veșnic la pândă, fie în stația de autobuz, în apropierea unor astfel de locuri ale pierzaniei, cu săli de păcănele într-ales, fie pe la ușa unor cunoscuți cerșind o nouă sumă: ”Că ți-i dau, mă, într-o oră! Să mor, io! Hai, frate, marcă banu’, că acu pică potu ăla mare și om te fac! Ți-i dau de trei ori înapoi!”

Vorbește despre propria viață cu un soi de resemnare gâtuită, ca și cum încă nu și-ar fi terminat războaiele pierdute cu el însuși. Îi este greu să-și adune gândurile și să vorbească coerent, sare de la un episod la altul al propriei sale vieți.

”Am dat și eu de-o grămadă de familii în Piatra-Neamț, care s-au destrămat, s-au lăsat de copii, familie, i-au lăsat soția pe ei, divorțuri, toate din cauza la jocuri. E o cauză”, vorbește cu un soi de distanțare, despre alții, ca și cum viața lui ar fi diferită.

Apoi, brusc, își înșiruie propriul pomelnic de dureri, de căderi și aproape ridicări… într-un soi de ritual sinistru: ”Da, da, da, și eu am avut, m-am jurat pe la biserici, m-am pus în genunchi, la popă: Nu mai joc! (își face cruce) Nu sunt… Am rezistat trei luni, jumătate de an, după aceea am început iarăși. Nu mai am nici familie, nici copii, nici femeie, nimic. Luam banii, veneam de la muncă, îi băgam la aparate”.

Întrebat de cât timp durează această patimă , omul se scarpină ușor după ureche ca și cum și-ar număra astfel anii duși.

”De fo’ 40 de ani sunt așa… neom, nu pot scăpa! Numai cât îți intră asta în sânge e mai rău ca un drog! Sunt și divorțat după 12 ani… aveam doi copii, nu i-am mai văzut nu țiu minte di când! S-o dus o garsonieră într-o noapte, câteva mașini, una pe zi… N-ai o țîgară, mă, că nu mai am fumat di astă-noapti?!…”, se întoarce către un amic.

Cum se simte dependența de păcănele

”Tot îți vine să bagi bani, tot zici că nu… Da, că tot vrei revanșă, așa e gândirea de jucători, că vreau revanșă, vreau să joc, vreau să scot bani!… Dacă bag 2-300 de lei într-o zi, eu mă gândesc să iau bani împrumut ca să mai joc!”, povestește cu un soi de nonșalanță de parcă ar fi vorba despre viața altcuiva sau despre o altă viață din trecut.

”Te duci pe la bănci de țară, iei de pe la bănci, pe la… păcălești lumea, pe stradă…”, reia firul poveștii.

”Am preteni care au ajuns pe mâna cămătarilor din cauza asta. Da, am! Sunt foarte mulți. E un fenomen în toată România, în toată România asta. Nu mai spun pe Europa! În Europa sunt…”, face un gest de lehamite din braț ca și cum nu ar mai vrea să-și amintească câte știe, câte a văzut.

”Dependență mare… Dacă ajută faptul că se desfințează astea? Nu știu, asta depinde de persoană. Cum gândește și ce IQ are… Te duci pe online, joci pe online. La săli, aparate, orice, oriunde. Când nu ai bani, nu?! Joci oriunde ca dependent”.

”Vorbesc singur 10 minute, mă înjur… o iau de la capăt!”

Întrebat dacă a încercat să-și rezolve dependența de păcănele la un profesionist, răspunde imediat, ca și cum este ceva ce a rezolvat deja, chiar dacă cei 40 de ani pierduți îl contrazic: ”Mă deconectez singur. Vorbesc singur 10 minute, mă înjur, mă fac în tot felul, după aceea mi-am revenit! (trage adânc aer în piept) După aceea o iau iar la capăt. Ți-ai revenit pe moment, în ziua aia. Înjur, fac… sunt în stare de orice. Am gânduri să mă omor! Nu pe alții, niciodată nu m-am gândit, dar să-mi pun capăt zilelor, asta da, de multe ori!… Dar n-am lovit nici femeia, n-am lovit pe familia mea, nu! (spune cu un soi de mândrie masculină, ca și cum ar fi fost firesc să o facă, dar el este un învingător, nu a făcut asta!)  Dar înjuri, vorbești… urât pentru că nu te înțelege. Da, vorbești agresiv! Nu înțelege ea ce simți, femeia! Ea nu știe! Tu înțelegi, o ții pe-a ta, ca jucător. Familia te trage pe masă, tu te bagi tot sub masă, știți, cum se spune… E o problemă la noi în cap. Da, din cauza dependenței. Da, păi, dependența asta… Cel mai bine e să nu joci, să nu bagi nici măcar 10 lei la un aparat. Că altfel… te ia valul imediat. Te prinde, nu mai știi de tine!”.

Bișnițari, pământuri, averi pierdute în câteva minute

Vorbește despre alții ca el, despre pământuri, case, mașini pierdute pe la bișnițari, la cămătari. În mintea lui se fac tot felul de conexiuni. Povestește cu un soi de veselie amară: ”Se duceau, lăsau amanet din casă, vindeau mobile, vindeau tot ca să joace la aparate. Apartamente, case, garsoniere au vândut ca să joace. Că din cauză că el lua câte 1.200 de euro la bișnițari, trebuia să ieie bani, să-i scoată de undeva. Cu ăștia nu te joci! Îți taie degetele, îți omoară familia în accidente! Și el nu mai avea bani. Și mă duceam… mai lua 2.000 și se trezea cu 5.000-10.000 de euro datorie. După aia se ducea, ăia îi vindeau tot, să vindea apartamentul, pe datorie, și ce mai rămânea, tot la aparate se duceau”.

Ochii încep să-i strălucească când își amintește despre propria sală de sloturi pe care a avut cu ani în urmă, când încă mai avea familie.

”Am lucrat foarte mult în domeniul ăsta. Foarte mulți ani. Știu orice.

Și știu și firele din el și circuitele ălea dinăuntru. Cât vrei să câștigi, ca patron, mă refer, depinde direct de procentul pe care îl setezi acolo… Da, e ceva de matematică. Patronul, dacă vine dimineața, el are o reglare pe trei scări. Dacă alții nu vrea să dea nimic, el îl lăsă pe scara 1. Dacă vrea să mai dea și la jucători sau așa, dă pe 3. Sau un procent. Nu declară niciun leu… ssst! Nu declară bani în casă niciodată, la ANAF, declară numai ce vor ei!”, spune cu aplomb, cu un soi de entuziasm al reîntâlnirii cu acel moment din viața lui când a fost în tabăra cealaltă. El seta, el decidea cât și cum se pierde din buzunarul clientului.

”România toată e o piață neagră!”

Apoi, cu un fel de străfulgerare adaugă, emfatic: ”Trebuie impusă cutia neagră, cum e pe afară. Când ai băgat 10 euro, afară, în orice țară, deja se înregistrează la ANAF. Dar, ai noștri nu vor, nu au niciun interes… Sunt nume grele, politicieni, oameni cu multă putere care nu vor asta!”

Îmi povestește cum afară sunt mai multe interese în acest domeniu, pomenește nume cu influență la nivel de Comisia Europeană. Este mândru că știe atât de multe, dar și foarte speriat. Spune cum închiriezi pe contract aparatele, de la bulgari în principal, care nu au niciun interes să-ți vândă sloturi sau să te ajute să le produci! Interesul lor este să plătești chirie, că de acolo câștigă mult mai bine.

”La nemți, de exemplu, nu pui bet-ul cât vrei tu. E maxim 2 euro. Acolo numai clandestinii pot să se îmbogățească. Și am prieteni care au… (se oprește brusc, ca și cum a dat prea mult din casă!) Dar, în străinătate din cauză că e reglat atât de bine domeniul ăsta, nu poți să bagi, să ai miză mare. Acolo au apărut și foarte mulți clandestini. Adică, au o piață neagră la jocurile lor din noroc, ca să zic așa. Da, dar România toată nu e nimic reglementat, e o piață neagră România toată. Că acolo (în Germania adică, n.r.) e și de la parlamentari. Sunt acționari care… Oameni politici au acțiuni pe sloturi, pe aparat. Jumătate din parlament nu vor să aprobe să desființeze jocurile lor. Că ei au procent din asta”, își freacă mâinile și se întoarce în grupul lui.

”Hai, mă, care dai doi poli acu? Că merge pe linie, știu eu unde…”

Angela CROITORU