Compartimentul de urgențe  (UPU) este punctul fierbinte al oricărei unități medicale, locul unde pacienții cu diverse afecțiuni sunt diagnosticați și transferați pentru tratament către secția care le poate alina suferința. Este locul unde timpul are altă dimensiune, unde bolnavii sunt triați în funcție de afecțiune și nu de statutul social și unde este o forfotă continuă, 24 de ore din 24. Fiecare a ajuns măcar o dată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, dacă nu în calitate de pacient, cel puțin ca aparținător. În ambele situații, timpul curge greu și ai impresia că nu ți se acordă atenția cuvenită. Pentru comparație trebuie spus că personalul medical are un alt ritm, iar un medic „vede”, într-o gardă de 12 ore, aproximativ 50 de pacienți. Unul dintre cei mai noi doctori care, deocamdată, are contract de gărzi la Piatra Neamț și este angajat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași este Eusebiu Petru Irina. De loc din Filioara, a știut de timpuriu care este drumul de urmat. „Amprenta” nu a fost pusă nici de mama sa, profesor de biologie, și nici de tatăl său, preot, ci de bunicul său, tot preot.

„Probabil că bunicul mi-a indus această idee, dar am fost inspirat și de taberele sociale pe care le organizează tata și unde făceam voluntariat. Acolo am prins dorința de a ajuta. Din clasa a X‑a m-am pregătit pentru medicină și, fără niciun plan B, am dat admitere și am intrat din prima la Facultatea de Medicină din Iași. Aș fi stat un an acasă dacă nu aș fi intrat, dar nu a fost cazul. Am stat la cămin și am avut o studenție lungă, cu bune și cu rele. Am încercat să îmbin cât mai bine partea de studiu cu viața personală și cred că am reușit. Dacă ești organizat, fără doar și poate există și viață personală și chiar recomand celor care vor să dea la medicină să o facă fără frică, pentru că este o studenție frumoasă”, a spus doctorul Irina.

Prima iubire: medicina de urgență

Nu a ezitat nicio clipă. A știut de la bun început că acesta este drumul de urmat și nu are niciun fel de regrete. În ultimul an de studenție și în primul an de rezidențiat, perioadă în care a fost îndrumat de medicul Diana Cimpoeșu, „mâna de fier” a medicinei de urgență din România, a trecut și prin perioada pandemiei, cu cursuri online și stagii în spital – o experiență nemaiîntâlnită. Rezidențiatul l-a făcut tot la Iași, inițial pe chirurgie generală, dar apoi a ales medicina de urgență, pe care o numește „prima iubire”.

„Consider că UPU este oglinda societății, unde ajung pacienți din toate clasele sociale. Trebuie să manageriezi și să te faci înțeles, să-i vorbești omului pe limba lui. Nu sunt momente de respiro și, ca să mă refer strict la Piatra Neamț, nu știu dacă am avut gărzi sub 50 de pacienți văzuți în 12 ore. Iar asta înseamnă să-i aloci unui pacient 15-20 de minute, insuficient. Timp în care faci anamneza, te apropii de el, îi acorzi atenție, stabilești tratamentul terapeutic, faci examen paraclinic și imagistic pentru a confirma sau infirma o urgență. Și, în cel mult 20 de minute, să-l internezi, dacă este cazul”, spune medicul.

Și aici intervine comunicarea, atât de la pacient la medic, cât și invers – un capitol la care trebuie lucrat, poate din ambele părți.

„Să zicem că educația sanitară este deficitară în România. Un avantaj pentru sistemul medical ar fi o mai bună mediatizare, pentru ca omul să fie canalizat și să știe unde trebuie să ajungă. Un procent foarte mare dintre cei care au nevoie de ajutor medical nu ar trebui să fie în UPU. Medicina de urgență este una protocolară, oarecum logică, cu tratament bine stabilit pentru fiecare problemă. Eu, ca medic, îl acord și sper întotdeauna la un rezultat bun”, mărturisește doctorul Irina.

„Toată lumea primește ajutor, dar încercăm să prioritizăm urgențele”

Există însă și cazuri care pot depăși așteptările și în care, dincolo de partea științifică, medicul nu exclude nici un sprijin sau o intervenție divină. Ca medic, cel mai dificil moment a fost trecerea de la facultate la realitatea din sistem.

„Nu am simțit-o atât de mult pe chirurgie, cât am simțit-o în UPU. Satisfacția mea vine atunci când un cord care este oprit începe să bată din nou sub mâinile mele. Atunci este satisfacția cea mai mare și este ceva care mă ține în priză. La fel și privirea sau mulțumirea aparținătorilor când văd că ruda lor a fost stabilizată și internată pe o secție”, spune doctorul Irina.

Deși are deja câțiva ani de experiență, nu s-a confruntat cu situații în care să i se reproșeze că nu a făcut tot ce ar fi putut. Totuși își dorește ca oamenii să fie mai înțelegători, mai ales că timpul de așteptare în UPU poate fi uneori destul de mare.

„Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că UPU nu este o sală de așteptare unde, după ce stai o oră sau două, aștepți rezultate la pacienți care sunt cu o decompensare de o săptămână sau două. Pentru că, în spatele ușilor, în reanimare, poate fi un om într-o stare mult mai gravă, care necesită o mobilizare de personal mult mai mare. Lumea trebuie să fie mai înțelegătoare, pentru că în UPU triajul se face foarte riguros”, explică medicul.

Fiecare pacient primește un cod de triaj, reprezentat printr-o culoare, iar fiecare culoare are un timp diferit de așteptare.

„Dacă ești atribuit la culoarea verde, iar fluxul este foarte mare pe pacienți cu cod roșu sau galben, aceștia trebuie să intre imediat. Aici este nevoie de mai multă înțelegere, atât din partea pacienților, cât și a aparținătorilor. Trebuie să aștepți să i se ofere ajutor celui cu cea mai mare nevoie”, spune medicul.

Din acest motiv există și panoul din holul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde aparținătorii pot vedea în timp real ce investigații a finalizat un pacient, ce mai este de făcut și când se încheie consultul.

„UPU funcționează ca o mașinărie”

Medicii formați sau aflați în curs de finalizare a studiilor aleg, de regulă, să profeseze în marile centre universitare, care oferă mai multe oportunități. În aceste condiții, distribuția personalului medical în teritoriu devine tot mai dificilă. Cu toate acestea, doctorul Irina spune că își dorește să profeseze la Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra Neamț, acasă, acolo unde a descoperit un colectiv care l-a primit cu căldură.

„Există tendința medicilor rezidenți de a vrea să rămână în spitalele universitare sau în spitalele mari. Dar eu nu consider că este o scuză ca mai apoi să acuzi că ești șomer sau că nu ai unde lucra. Fiecare spital are nevoie de personal și există un deficit foarte mare. În general, UPU este ca o mașinărie. Personalul medical trebuie să fie foarte bine închegat, să fie ca o familie. Dacă o singură rotiță nu merge – de la brancardieri la asistenți sau medici – atunci tot sistemul cade”, explică medicul.

„Îmi face plăcere să lucrez la UPU Piatra Neamț, nu am avut divergențe și pot spune că suntem într-un fel de simbioză. Dintotdeauna am încercat să-mi dau tot interesul și să văd pacientul ca pe un apropiat, ca pe o parte din familia mea, și să-i ofer toată atenția de care are nevoie, în limita timpului pe care pot să-l ofer”, punctează doctorul.

Dincolo de halatul de medic, Petru Irina este un om energic, care iubește viața și spune că are multe dorințe. A fost pasionat de motoare, dar acum își ia doza de adrenalină din activitatea din UPU. În rest, preferă liniștea, călătoriile, sportul, drumețiile și, mai ales, odihna. Ca medic, pune și un diagnostic sistemului medical românesc, despre care spune că „suferă de sindrom vertiginos”. În opinia sa, problemele vin atât din zona de conducere, cât și din cea a personalului, iar pentru ca lucrurile să meargă mai bine este nevoie de efort din ambele părți. Acum că „diagnosticul” este cunoscut, spune el, trebuie aplicat și tratamentul, astfel încât sistemul medical să funcționeze mai bine – pentru ca, în final, toți să fim bine.

Gabi SOFRONIA