Se vorbește apăsat despre reformă în administrația publică. Se taie. Se restructurează. Se eficientizează. Așa sună, pe hârtie, reforma din administrația publică locală. În realitate, în județul Neamț, ceea ce se întâmplă seamănă mai degrabă cu o operațiune de cosmetizare grăbită, menită să dea bine în rapoarte și declarații, nu să schimbe ceva în profunzime.
Cazul Prefecturii este, poate, cel mai relevant. Șase posturi trebuie să dispară. Sună ferm, aproape dur. În realitate, oamenii nu pleacă nicăieri. Nu ies din sistem, nu se duc în mediul privat, nu sunt obligați să-și caute un rost în afara confortului bugetar. Dimpotrivă. Doi ajung, discret, la Consiliul Județean Neamț. Alți doi, la DGASPC, instituție aflată tot sub umbrela CJ. În unele situații, cu lefuri mai consistente decât cele de la Prefectură. Un altul se întoarce în Primăria Târgu‑Neamț, eliberând practic două posturi dintr-un foc. Unul iese la pensie. Iar înainte de această „restructurare”, un funcționar plecase deja la Primăria Piatra‑Neamț, tot pentru un salariu mai bun.
Asta nu e reformă. E o rocadă.
Consiliul Județean oferă, la rândul lui, imaginea perfectă a acestei pseudo-reforme. S-a vorbit despre zeci de concedieri. 70, apoi 30. Cifre aruncate în spațiul public, bune de bifat la capitolul „determinare”. Despre reorganizarea unei instituții în care vreo 8 oameni fac jocurile și președintele nu este printre ei. Rezultatul? Nu doar că nu pleacă nimeni, dar există posibilitatea aducerii altor aproximativ 30 de persoane. Într-o instituție în care, de ani de zile, angajările s-au făcut pe criterii care nu au nimic de-a face cu competența: rude, apropiați, obligații politice, rețele de influență. Birouri în care oamenii stau „claie peste grămadă”, dar sistemul nu doar că nu se subțiază, ci își face loc pentru noi veniri. Este greu de vorbit despre eficiență când nu reduci nimic, ci doar redistribui și, eventual, suplimentezi.
Primăriile din municipii și orașe funcționează după același tipar. Au devenit, în timp, adevărate aspiratoare pentru posturi călduțe. Oameni aduși pe filiere cunoscute – pile, relații, recomandări politice – au ocupat locuri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie scoase la concurs real. Acolo nu se atinge nimic esențial. Nu se discută despre restructurări serioase, despre evaluări reale de performanță sau despre eliminarea sinecurilor. Sistemul rămâne intact.
În schimb, în mediul rural apar „victimele” reformei. Nu acolo unde există exces, ci acolo unde lipsește protecția. Primari fără influență sau fără consultanță „de specialitate” se văd nevoiți să renunțe la oameni. Nu pentru că acele posturi ar fi inutile, ci pentru că nu există pârghii de salvare. Paradoxal, la întâlnirea de la Prefectură, primarii au fost chiar învățați cum să-și păstreze angajații. Reforma vine la pachet cu instrucțiuni de evitare. Singurul rezultat concret pare a fi reducerea sau eliminarea posturilor de consilieri personali ai primarilor și viceprimarilor. Dar și aici realitatea trebuie privită dincolo de cifre: câți dintre acești oameni părăsesc cu adevărat sistemul și câți sunt relocați discret, în alte structuri? Experiența ultimilor ani sugerează răspunsul.
În tot acest timp, problemele reale sunt împinse în plan secund. Costul vieții crește constant, inflația apasă tot mai tare, spitalele funcționează la limită, iar sistemul educațional produce, an de an, aceleași frustrări. Dar atenția publică este mutată spre „reforme” administrative care, în esență, nu schimbă nimic.
Este o strategie veche: creezi zgomot într-o zonă vizibilă, pentru a acoperi lipsa de acțiune în zonele critice.
În județul Neamț, reforma nu reduce aparatul bugetar. Nu îl face mai eficient. Nu elimină incompetența și nici clientelismul. Îl conservă. Îl rearanjează. Îl protejează. Iar cetățeanul rămâne, ca de obicei, spectator și plătitor.
Pentru că, dincolo de toate declarațiile, realitatea e simplă: nu pleacă sistemul. Se mută dintr-un birou în altul.
Valentin BĂLĂNESCU
