Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Piatra Neamț de astăzi, 4 septembrie, s-a aflat și proiectul care a vizat aprobarea documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate, și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Realizare Pod nou peste râul Bistrița.
„Se aprobă valoarea totală a investiției în cuantum de 43.535.115 lei fără TVA, respectiv 52.592.007 lei cu TVA, din care C+M 37.005.349 lei fără TVA, respectiv 44.776.473 lei cu TVA. Investiția va fi finanțată prin programul Anghel Saligny, cu suma de 26.27 0.046 cu TVA, iar cofinanțarea din bugetul local este în cuantum de 26.321.961 cu TVA”, se precizează în hotărâre.
Durata de realizare a investiției noului pod din zona Căprioara este de 18 de luni, din care 4 proiectare și 14 execuție. Proiectul prevede construirea unei structuri la 10 metri în amonte față de actuala, fiind necesară utilizarea unei suprafețe de 8.000 de metri pătrați din albia râului.
Noul pod va avea facilități pentru mobilitate urbană modernă: trotuare, circulație pentru pietoni și bicicliști, sistem de iluminat, dar și lucrări complexe de acces și amenajare în zona albiei, plus realizarea de gabioane. Construcția veche va fi reabilitată și va fi utilizată pentru traficul pietonal și al bicicletelor.
Primul pod din beton armat construit în zona Căprioara, cunoscut ca Podul Moșoiu sau de Peste Vale, a fost inaugurat la 23 noiembrie 1925. în prezența ministrului Industriei, generalul Traian Moșoiu. Spre sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, din rațiuni strategice, structura a fost dinamitată, iar în anii ce au urmat a fost reabilitată, cele mai ample lucrări fiind în 1964.
Dan Sofronia
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




