Etapa a XIII-a din campionatul de fotbal al Ligii 3, Seria 1, a programat pentru CSM Ceahlăul un meci în deplasare, consemnându-se un alt eșec pentru pietreni. Scorul final al întâlnirii de sâmbătă, 14 noiembrie 2026, cu Bradul Putna, a fost 4-2 pentru gazde, care au modificat tabela încă din primul minut, dar nemțenii au arătat că pot mai mult decât a fi ciuca bătăilor.
Dincolo de acest aspect, această rundă a fost una în care s-au consemnat câteva surprize, dar una dintre ele nu ajută deloc Ceahlăul. Astfel, CSM Pașcani a învins în deplasarea de la Adjud și nu mai este penultima în ierarhie, iar liderul, FC Vaslui, a pierdut acasă primul meci din campionat, AFC Odorheiul Secuiesc reușind o victorie puțin scontată.
La Putna, gazdele au reușit chiar din debut să facă 1-0 și s-au distanțat în minutul 28. Apoi, pietrenii au marcat prin Marius Filip (52′) și Gabriel Bor (69′), dar au venit două minute fatidice, 77 și 79, care au pecetluit victoria sucevenilor. Despre acest meci, iată ce a consemnat pe Facebook Gelu Crăcană, un înfocat suporter al Ceahlăului:
„CS Bradul Putna – CSM Ceahlăul 4-2 (2-0). O lecție de atașament, în teren și în tribună. Am fost la meci, la Putna. Îmi place fotbalul văzut de la firul ierbii, acolo unde simți fiecare duel și vezi adevărata față a echipei. Dar cel mai frumos moment al zilei nu a fost pe gazon, ci în tribună: am descoperit o familie cu doi copii venită tocmai de la Piatra Neamț ca să încurajeze băieții! Să faci atâta drum doar din dragoste pentru Ceahlăul, într-o perioadă atât de grea, este un gest extraordinar și un exemplu pentru noi toți. Știam că ne așteaptă o partidă extrem de dificilă împotriva ocupantei locului 3, dar astăzi nu ai cum să judeci acești copii din teren. După 0-2 la pauză, băieții noștri au arătat caracter, au luptat și au reușit să revină spectaculos până la 2-2! Poate tocmai dorința uriașă de a câștiga ne-a făcut să neglijăm puțin linia de fund pe final, iar gazdele au profitat și au mai înscris de două ori. Atât s-a putut astăzi. Supărarea este mare și în vestiar, pentru că jucătorii au muncit, au băgat piciorul și și-au dorit enorm acest rezultat. Chiar dacă în jurul clubului plutesc tot felul de zvonuri și nimeni nu știe exact ce ne așteaptă în perioada următoare, nu putem fi supărați pe acești tineri. Au dat tot ce au avut mai bun, iar alături de astfel de suporteri, spiritul echipei merge mai departe. Respect familiei venite de la Piatra Neamț și capul sus, băieți! Hai, Ceahlăul!”.
În etapa a XIII-a s-au mai consemnat rezultatele: FC Bacău – KSE Târgu Secuiesc 0-1, CSM Adjud – CSM Paşcani 1-2, USV CSM Iaşi – Viitorul Onești 2-1, CSM Vaslui – AFC Odorheiu Secuiesc 0-1 și CS Gheorgheni – Aerostar Bacău 0-3. În runda următoare, Ceahlăul va juca acasă cu „studenții” ieșeni.
În clasament conduce CSM Vaslui – 30 puncte, 2. USV CSM Iași – 25 p, 3. Bradul Putna – 24 p (golaveraj + 13), 4. KSE Târgu-Secuiesc 24 p (golaveraj + 7), 5. CSM Adjud – 21 p (golaveraj + 9), 6. CS Aerostar Bacău – 21 p (golaveraj + 6), 7. AFC Odorheiu Secuiesc – 20p, 8. FC Bacău – 15 p, 9. Viitorul Onești 10 p (golaveraj -4), 10. CSM Pașcani 10 p (golaveraj – 12), 11. CS Ghergheni 9 p, 12. CSM Ceahlăul Piatra Neamț – 4p.
Dan Sofronia
FOTO Facebook Gelu Crăcană




