Browsing: Analiză
Condamnată pentru corupție, Marinela Diaconu este angajată și predă la o școală postliceală sanitară
Cazul asistentei medicale Marinela Diaconu, condamnată la 3 ani închisoare, cu suspendare pe 3 ani, pentru trafic de influență –…
Radu Cucu, patronul firmei Robmet, aflat în arest preventiv de aproximativ 4 luni, rămâne încarcerat după ce o primă instanță…
Ce o distinge pe Teodora Antal, elevă în ultimul an la Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamț, este nu doar…
Francezul Boileau descria astfel epigrama şi considerăm potrivite spusele sale şi le completăm cu o definiţie interbelică a „Larrousse”-ului: „Epigrama…
Proiectul de hotărâre de consiliu local, inițiat de viceprimarul Alin Lehăduș, privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului…
Cine vrea să parcheze la Parking? O societate a Consiliului Local Piatra Neamț care se ocupă cu parcările și are…
În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit…
La mai bine de 10 ani după război, arhiviştii est-germani au început, pentru prima oară, să sorteze ce mai rămăsese…
Acțiunea Cheie 1 – Educația Școlară (SCH) din cadrul proiectului de Acreditare Erasmus+ Apelul 2022-2023, 2022-1-RO01-KA121-SCH-000054863 OBIECTIVE INSTITUȚIONALE PROPUSE SPRE…
Două din cele cinci echipe de robotică de la liceele participante din județul Neamț s-au calificat la etapa națională a…