Browsing: Arhiva
Rezultatele obținute de candidații de la bacalaureat (seiunea iunie-iulie) au făcut ca județul Neamț să fie peste media pe țară…
Inspectoratul Școlar județean a transmis datele oficiale pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului, din care rezultă că 1.257 de elevi…
În prag de caniculă, în timp ce în toată țara se dau tot felul de dispoziții, pe hârtie sau nu,…
În spatele comunicatului de presă remis ieri de Instituția Prefectului, în legătură cu măsurile „pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra…
Aflat în vacanță, într-unul din locurile pe care le-a iubit cel mai mult – insula Thassos din Grecia – Corneliu…
Rezultatele oficiale pe Neamț, dar și pe celelalte județe din Moldova, le puteți găsi aici. Ministrul Educației și Cercetării Științifice,…
Temperaturile ridicate anunțate pentru aceste zile în județul Neamț apar să fi mobilizat mobilizat instituțiile județului. Pe bază de plan,…
După ce vineri ne miram că la intrarea în piață tronează un chioș gol, care a mai fost și protejat…
Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani așteaptă verdictul final de la București, în urma vizitei CoNAS din perioada 15-19 iunie. Managerul Emilia…
Ședință de astăzi a Consiliului Județean Neamț ar fi rămas fără nelipsita parte de istoric vesel dacă nu se supunea…