Browsing: Stiri locale
Ceea ce multă lume își dorea, ca un manager de spital să renunțe la post în urma presiunilor de tot…
Escrocii care acționează anunțând telefonic accidente sau alte catastrofe și-au găsit un nou grup țintă. De data aceasta nu mai…
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț au solicitat, luni, 4 decembrie, tuturor unităților de învățământ să declare dacă întâmpină dificultăți…
Tot domeniul privat al comunei Borca este pus sub sechestru de procurorii DNA Bacău, într-un dosar în care fosta…
La temperaturi extreme, piețarii din Piatra-Neamț (cei de la fosta Piața-Centrală – n.red.) s-au adaptat rapid. Cea mai…
După două ședințe fulger ținute la cele două societăți ale municipalității în data de 29 decembrie, putem spune că au…
Pentru o zi, luni, 28 decembrie, corespondența vehiculată prin intermediul Oficiului Poștal Bicaz a purtat ștampila aniversară “Ioan Kalinderu -…
Pe 29 decembrie, ar trebui să aibă loc o ședință, după care specialistul în insolvență Dumitru Bistriceanu, împreună sau în…
Dat dispărut de bunicii materni, la care locuia în vacanțe, Claudiu Constantin Samoilă (15 ani) din Hangu a fost găsit…