Browsing: NEAMȚ
«Pe lângă spital trecea strada Speranței. Peste drum de spital, spre vest, erau cinematograful Schwartz și casa Riegler, unul din…
HORIA MIHAIL și RĂZVAN SUMA ”Am întâlnit un public entuziast în această sală a Teatrului Tineretului care este un loc…
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare a trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, la începutul secolului al IV-lea d.H. A fost…
”În gândirea antică hindusă și chineză, sexualitatea este concepută ca fructul, sămânța sacră aflată la originile lumii. Era, pentru acest…
Joi, 6 iulie, în programul ediției curente a Festivalului Vacanțe Muzicale, este prima întâlnire cu studenții. În cadrul Serii instituțiilor…
Societatea Publiserv SA informează cetățenii municipiului Piatra Neamț că, în perioada 5-7 iulie, se realizează următoarele lucrări: 5-6 iulie -…
73.25% este procentul de promovare a examenului de Bacalaureat pe Neamț. Din cei 3.499 de candidați prezenți , 2.563 au…
Eleva Lavinia-Vasilica Ciocoiu este șefa de promoție a Școlii Păstrăveni. A încheiat studiile gimnaziale cu media generală de 9.93 și…
Ministerul Educației a publicat rezultatele obținute la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2017. Notele elevilor din Neamț le…