Browsing: Reportaj
Prima zi cu soare după multele aflate sub avertizare de cod ba galben, ba portocaliu, ba chiar roșu de ploi…
Furci, topoare, cuţite, pari de diverse mărimi, până şi un mojar de mari dimensiuni, care a fost folosit cândva pentru…
Pe tot parcursul zile de astăzi, 30 iunie, autoritățile locale au făcut tot ce se poate pentru a evita inundarea…
Râul Ozana şi-a ieşit din matcă, a spart digul natural şi a ajuns în curţile unor gospodării din satul Lunca.…
Circulația se desfășoară cu dificultate pe mai multe porțiuni de drumuri naționale din comunele Hangu, Ceahlău, Poiana Teiului. Autoritățile intervin…
De câte ori plouă subsolul blocului L2 de pe Aleea Târgului din Târgu-Neamţ se transformă într-un lac artificial. Boxele locatarilor…
Locuitorii din cartierul Blebea din Târgu-Neamţ au avut parte în urma ploilor de azi-dimineaţă de surpriza vieţii lor. O uliţă…
Sala Căminului cultural Bâra a găzduit marți, 19 iunie, o manifestare deosebită, organizată de Clubul Green Impact – Green Family,…
”Viaţa medicului Epifanie Cozărescu a fost o viaţă dedicată adevărului, autenticităţii istoriei şi demnităţii umane. Pe cel căruia i s-a…