Browsing: Să ne respectăm istoria
La început, a fost pasiunea unui om pentru istoria acestor locuri și a neamului său: Marius Irimia a strâns toate…
Maranda Novac, din Oniceni, Neamț, născută odată cu România, a fost sărbătorită astăzi, 6 iulie, de Inspectoratul de Poliție al…
Într-un ţinut de la sud de Dunăre, situat la confluenţa dintre Bulgaria şi Serbia, câteva sute de mii de conaţionali…
Primul efect concret al disputei, indirecte, dintre prefectul Daniela Soroceanu și comisarul de poliție Vitalie Josanu, este inițiativa «Patrioți cu…
”Viaţa medicului Epifanie Cozărescu a fost o viaţă dedicată adevărului, autenticităţii istoriei şi demnităţii umane. Pe cel căruia i s-a…
Este cunoscută situația României în anii 1917-1918. Cea mai mare parte a teritoriului național fusese ocupată de inamic, guvernul și…
Complexul Muzeal Județean (CMJ) Neamț are, de curând, un reprezentant în Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii…
Compania Națională de Investiții (CNI) are cuvântul decisiv în privința a două monumente istorice din județul Neamț, care se află…
Joi, 31 mai, se împlinesc 110 de ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai importanți oameni…