Actorul Dorel Vișan s-a întors la Piatra Neamț în Săptămâna Mare, pentru a recita din poezia românească religioasă. ”La Piatra…
Articole: patrimoniu
Cam cum e să dormi așa, liniștit, cu televizorul deschis și, deodată, pe la miezul nopții, s-o ia casa într-o…
Iată-ne la finalul campaniei de împăduriri din primăvara acestui an, campanie încheiată cu succes, prin care am redat circuitului silvic…
Revitalizată și deja faimoasă nu doar în România, ci și în străinătate, Stațiunea Bălțătești este plină ochi în această perioadă…
Europarlamentarul Mircea Diaconu va face din nou turul României, pe parcursul lunii mai 2017, urmând să se întâlnească cu prietenii…
Oficialii orașului Târgu Neamț, în goana lor neostoită de a găsi soluții pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei, au…
Locul din care Miron Costin a fost ridicat, de la înmormântarea nevestei, și dus la Roman, unde a fost decapitat,…
Îndrăgita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca a susținut, recent, un recital extraordinar, în cadrul celei de-a XXIX-a ediții a…
În zona centrală a Romanului, unde se organizează tot soiul de manifestări publice, la doi pași de primărie, se află…
”În România, situația patrimoniului în ansamblul său se află în criză, starea fizică a lui se înrăutățește progresiv și pierderile…











