De câțiva ani încoace, Primăria Roman, ca să sensibilizeze populația în ceea ce privește curățenia orașului, organizează – în fiecare…
Browsing: Primaria Roman
Și în acest an, municipiul Roman este unul dintre cele 7.000 de orașe din peste 160 de țări care marchează…
În acest an, foarte multe dintre contractele de concesiune de terenuri pentru garajele din Roman expiră. Fidel unei decizii mai…
– Sunteți un tânăr preluat și pregătit pentru cariera politică. Cel puțin asta e percepția celor care vă analizează parcursul…
Municipiul Roman este, de câteva zile, parte într-un program din categoria energiei durabile. Administrația publică locală estimează că, drept urmare…
Pe site-ul Primăriei Roman, s-au afișat datornicii la data de 30 ianuarie 2017. S-au afișat fiindcă există o dispoziție legală…
În conferința de presă regulamentară de la Primăria Roman, Lucian Micu, primarul interimar, a atins două subiecte, fiecare cu nuanțele…
Până nu demult, ne lăudam că suntem unul din cele mai avansate județe, din punctul de vedere al implementării unui…
În așteptarea celui mai complicat examen pe care-l au de dat anul acesta, social-democrații de la Roman au încercat marea…
Seria dezbaterilor inițiate de primarul interimar al Romanului, Lucian Micu, pentru fundamentarea bugetului local pentru anul în curs a continuat…