Ilinca Istrate, din Târgu Neamț, are doar 22 de ani și este pasionată de păpuși. De jocul cu păpuși, de jocul păpușilor. A studiat păpușăria la Universitatea ”George Enescu” din Iași, Secția de Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete și de atunci continuă să facă spectacole pentru cei mici și pentru cei mari. Universul ei sunt păpușile. Cu ochii expresivi și sinceri, Ilinca impresionează din prima clipă. Dragostea și pasiunea de păpuși o transmite cu celeritate. În mâinile ei, marioneta Pogany se transformă aievea într-un copil.
”Aspir la păpușărie de performanță”
Ilinca a fost atrasă de păpuși încă de mică. Mărturisește că se mai luptă și acum cu unele prejudecăți ale oamenilor care cred că păpușăria este doar pentru copii.
”De mică, de pe la 4 ani, îmi doream să devin cântăreață, dansatoare. Timp de patru ani și jumătate părinții mei au fost plecați la muncă în Turcia, iar eu am stat cu bunica. Nu prea aveam note bune la școală, mă jucam toată ziua cu păpușile. Aveam – și am – o sufragerie plină de păpuși, pentru că ele erau universul meu. Cu timpul, m-am maturizat și m-am îndreptat spre actorie. Inițial. Asta se întâmpla pe timpul liceului, când am dat casting și am intrat după două examene. Așa am făcut patru ani de actorie cu doamna profesor Luiza Cuceac. Acolo m-am dezvoltat intelectual. Apoi, când am vrut să dau admiterea la actorie, la Iași, profesoara m-a îndrumat spre păpușărie, că mi s-ar potrivi mai bine. Am fost doar două la examen și am intrat. La păpușărie nu prea se înghesuie lumea, pentru că este o meserie cam murdărică și există și multe prejudecăți. Una ar fi că ea se adresează doar copiilor. Complet fals. Păpușăria pentru oameni maturi înseamnă performanță. Nu e ușor să păcălești nici copiii, nici maturii. Părinții nu s-au opus, însă m-au întrebat și dacă păpușăria este o meserie bănoasă, dacă o să câștig ceva de pe urma ei. Însă tot părinții mei au și un principiu: să fac în viață ceea ce îmi place”, ne spune Ilinca.
A câștigat primii ei bani cu spectacolul ”Capra cu trei iezi”. Vreo 35 de lei. Se întâmpla în primul ei an de facultate: ”Am câștigat 35 de lei în 20 de minute. Este o sumă bună dacă ne gândim că actorii de la Teatrul Național, cu mai puțină experiență, sunt plătiți cu 75 de lei pentru două ore de spectacol. Tot în primul an de facultate mi-am descoperit abilitatea de a construi păpuși, iar profesorul Toma Hogea, păpușar la Teatrul Luceafărul, a avut un rol esențial. Un real ajutor am avut și de la doamna profesor Anca Ciofu, care mi-a devoltat stilul și m-a ajutat să mă descopăr. Acum nu am o trupă fixă, însă colaborez cu Alexandra Maxim, de exemplu, care a terminat anul I la Păpuși și cu care am avut spectacole chiar acum, de Zilele Orașului Târgu Neamț. Mărturisesc că mi-ar plăcea să plec la București, unde să învăț mai multe, pentru că eu aspir la mai mult și nu vreau să fac păpușărie numai pentru copii. Aspir la păpușărie de performanță”.
Moș Costache este prototipul românului
Personajul spectacolului din cadrul Zilelor Orașului Târgu Neamț pe care l-a susținut Ilinca este un moș, Moș Costache. Un om leneș, cam bețiv, despre care ea spune că-l întruchipează pe românul de rând. „Mi-am făcut o marionetă Pogany, pe care am denumit-o așa în cinstea sculptorului Constantin Brâncuși, iar în cele 30 de minute de spectacol încerc să fac omul să-și jupească coaja asta, a superficialității, și să se ridice mereu cu resemnare. De aceea nu prea pot face asemenea spectacole foarte des la Târgu Neamț sau la Iași. Însă cred în misiunea mea de păpușar. Am avut propuneri de la Primăria Târgu Neamț să rămân la Casa de Cultură, pentru că au fost încântați de spectacolele mele. Mi-ar plăcea să colaborez în continuare cu dânșii, însă tot la București o să merg. În meseria asta se câștigă bine doar dacă muncești. Am auzit pe unii că este o meserie rușinoasă, că nu se câștigă, dar e fals. Chiar am fost răsplătită pentru munca mea din vara asta. Dacă muncești, ai. Pe spectacol cer un milion de lei vechi pentru fiecare membru al trupei. Tema spectacolului de la Zilele Orașului Târgu Neamț a fost Moș Costache, un fel de om leneș. Acest spectacol poate fi și o povață pentru români. Are și nasul un pic roș, de bețivan. Costache este prototipul românului. Obraji roșii, nas roșu, mustață, ținută simplă și cu o traistă. Din păcate, acum arta este lipsită de sacralitate, iar mulți fac un spectacol mediocru”, spune Ilinca.
Întrebată dacă nu s-a gândit să facă un spectacol de păpuși cu teme și personaje politice actuale românești, Ilinca a zâmbit și a recunoscut că se amuză pe seama lor, dar, în același timp, îi ignoră. Crede că un artist trebuie să fie apolitic: ”Păpușarul, încă de la începuturi, era un om foarte cultivat și cunoștea bine și viața politică. Nu mă uit prea mult la televizor. Râzi cât râzi de politicieni, dar se joacă cu soarta noastră și e un râs amar. Nu prea îmi vine să-i iau nici măcar în râs, dar pot să fac ceea ce fac ei cu noi: să-i ignor! Cred că un artist trebuie să fie apolitic”.
Mă consider o paiață
Ilinca se consideră fericită pentru că își iubește păpușile, părinții, iar Pogany, băiatul ei atemporal, o însoțește mereu.
„Sunt un om simplu, fericit că a avut șansa de a-și găsi menirea. La 22 de ani, cred că sunt făcută să fiu păpușar, să construiesc păpuși, să aduc lumină, înțelegere și dorință de cunoaștere în jurul meu. Sunt atemporală, îmi plac lucrurile și oamenii care trec de bariera timpului. Sunt solitară, în afara timpului în care ies cu păpușile. Iubesc și respect păpușa. Spun despre Pogany că este fiul meu, pentru că el reprezintă o parte din mine și pentru că procesul prin care l-am construit a fost aproape ca o naștere: nu am știut ce o sa fie, nici cum o să-l cheme, nici cum o să arate. Băiatul meu atemporal mă însoțește mereu. Pictorul Manuel Mânăstireanu s-a ocupat de chipul lui Pogany, ideea ochilor sufletești a fost a lui. Sunt un om fericit că are doi părinți, care-mi înțeleg sau tolerează metehnele, care mă susțin în calitate de om și de artist debutant. Până la urmă, mi-am dezvoltat abilitățile practice și artistice în jurul lor. Dacă i-ați fi văzut de Zilele Orașului, cât de emoționați și de implicați erau în bunul mers al spectacolului! Tata căra paravanele și avea grijă de sunet, iar mama a stat în interiorul paravanului, în soare, să ne țină microfonul în timpul spectacolului. Îi apreciez tare mult și cred că i-am ales bine din cer”, ne zice Ilinca.
Mi-ar fi plăcut să trăiesc în perioada Renașterii
Ascultă muzică clasică, jazz și rock, îi place să citească, nu merge în clubutri sau la shopping ca alte fete de vârsta ei și i-ar fi plăcut să trăiască în perioada Renașterii. Cum munca ei implică seriozitate și responsabilitate, a pus cariera pe primul loc, iar rezultatele au început să apară. Cu spectacolul ”Don Quijote” a câștigat locul I la Concursul Național ”Azi student, mâine actor”, de la Botoșani. „Îmi place să citesc, iar acum vreau să citesc «Dăruind, vei dobândi» de Nicolae Steinhard și «Arta conversației» de Ileana Vulpescu. Vreau neapărat să-mi cumpăr o carte despre Brâncuși. Mai dansez, mai ales tango, mă plimb. Sunt o melomană și ascult în general muzică clasică, dar și rock, jazz. În schimb, nu merg în cluburi sau în mall-uri. Am descoperit și o altă pasiune: pictura. Dacă ar fi să aleg o perioadă istorică în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, aleg perioada Renașterii”, încheie Ilinca.
”Mă consider o paiață: «Tu, paiațo, ieși pe scenă, ia și joacă, publicul plătește să-l faci să râdă!”
”Arta noastră a apărut cu 2500 de ani înainte de Hristos, în India, și era adresată deopotrivă adulților și copiilor. Păpușăria este mai veche decât actoria. Pentru a fi un bun păpușar, trebuie să fii și un bun actor. Munca noastră este de două ori mai grea decât a unui actor, pentru că noi animăm obiecte pentru a transmite emoții, pe când un actor se folosește de propriul corp. Există multe stiluri de păpuși. Cele mai cunoscute sunt marioneta cu fire, teatrul de umbre, păpușile muppet, păpușile pe mână, cele cu wayang. Păpușa mea de suflet este marioneta”
Ciprian Traian STURZU