La Bicaz, odată cu venirea primăverii și cu conturarea bugetului local, apar și primele semne că, în curând, orașul va beneficia de niște schimbări la „față”. Consilierii locali ai Bicazului se reunesc, miercuri, 15 martie, în ședință extraordinară pentru a supune la vot indicatorii tehnico-economici pentru proiectele de investiții care urmează a fi propuse spre finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.
Potrivit edilului Bicazului, Nicolae Sălăgean, proiectele au avut în vedere priorități, care au fost cerute de bicăjeni și care, acum, sunt pe cale de a fi puse în practică. Dintre acestea, primarul a amintit:
- reabilitarea străzii Izvorul Muntelui, pe o porțiune în lungime de 1.400 de metri, parte a DJ 155 F;
- realizare îmbrăcăminte asfaltică, pe strada Bistriței;
- modernizarea străzilor: Uzinei, Energiei, Crăsniței, Aleea Dorului și Muncii și construire pod peste râul Bicaz, în zona intersecției străzilor Uzinei cu Energiei;
- amenajare piață agrolimentară a orașului (construcție hală închisă, parter plus etaj);
- amenajare și dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului Orășenesc. (T. MARIAN)
Parteneri
Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite
ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute
NewsEdge De ce lipsește Ucraina de la cea mai mare paradă militară din Polonia. Cum au evoluat tensiunile dintre Varșovia și Kiev
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin

