Greva este cuvântul tot mai auzit astăzi și tensiunea a cuprins Sănătatea din județul Neamț, după ce au fost respinse toate solicitările sindicaliștilor legate de sporuri, de gărzile suplimentare, de diferențele la majorarea salariilor în sistem. Ionuț Nistor, liderul Filialei Neamț a Federației Solidaritatea Sanitară spune că reluarea protestelor devine iminentă, după cum este acum starea de spirit în domeniul sanitar.
„În principiu, greva este aproape, pentru că în Comisia de muncă din camera Deputaților nu au fost prinse nici unul din amendamentele pe legea salarizării atât de discutate, mai ales în ultimul timp. Așteptăm dezbaterile în plenul Parlamentului, dar deja avem semnale că Sănătatea fierbe. Cred că mâine (n.n. – joi, 8 martie) se va lua o decizie la nivelul federației privind reluarea formelor de protest”, a spus liderul local al Solidarității Sanitare Neamț.
Sindicaliștii speră să fie adoptate corecțiile la legea salarizării unitare a bugetarilor, astfel încât de salarii mărite să beneficieze și ceilalți specialiști din Sănătate – psihologi, chimiști, biologi, fizicieni, etc. Liderii au mai negociat la București eliminarea plafonului de 30% pentru sporuri și respectarea normei legale de muncă, de 35 de ore pe săptămână pentru medici prin eliminarea gărzilor suplimentare obligatorii până la 48 de ore. Nemulțumirile personalului sanitar sunt mai multe, acestea răbufnesc tot mai acut și în spațiul virtual, arătând discrepanțele care există în acest sistem:
(C.I.)
Foto/Locuitorii din Moinești devin arhitecții propriului oraș: cum va arăta noul Parc Central creat după ideile comunității- Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg
- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00





