Poliția - lumea bărbaților (?)

“Faptul că nu sînt căsătorită este un avantaj pentru mine”

* de vorbă cu Cătălina Bădeanu, omul cu imaginea și vorbele Inspectoratului județean de poliție

Are 31 de ani. Este din Bîrlad. A ales județul Neamț pentru a continua ce a învățat la Academia de Poliție pînă în 2002. A lucrat trei ani la Poliția Roman. Din iunie 2005 este purtător de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. S-a întîmplat exact pe 1 iunie. Asta o face să-l considere cadou de ziua copilului. A pus cariera pe primul loc și nu are nici un regret în această privință.

Reporter: Cum ați început în această funcție, de purtător de cuvînt?

Cătălina Bădeanu: Mi-a fost greu la început pentru că nu am avut nici o tangență, nici un contact cu jurnaliștii pînă atunci și nu știam ce înseamnă a fi purtător de cuvînt. Dar lucrurile le-am învățat pe parcurs. Am și studiat , am făcut un curs postuniversitar de Relații Publice. Oricum experiența învinge orice carte. Ȋnveți cîteva idei de bază pe care trebuie să le respecți, dar sînt multe chestiuni de care te lovești lucrînd efectiv și relaționînd cu persoanele respective.

R: Care e programul? Cum arată o zi de lucru la IPJ Neamț?

C.B.: A fi purtător de cuvînt înseamnă a fi disponibil la orice oră, în orice moment al zilei, de luni pînă duminică, zi – noapte. Munca mea nu înseamnă a face doar buletinul de presă. Presupune și documentare pentru anumite cazuri. Sînt întrebări ale ziariștilor dincolo de evenimentele pe care le dăm zilnic. Sînt cazuri în care programul meu nu se termină la ora 16. Atunci cînd reușesc totuși să plec la ora asta acasă, nu înseamnă că mi s-a terminat programul. Dacă mă sună cineva la ora opt seara acasă și se întîmplă ceva în spațiul public, trebuie să răspund. Nu pot altfel. Sînt momente cînd nu am informația cerută, dar fac tot posibilul ca a doua sau a treia zi să o am. Oricum, cît mai repede.

R: Cum împăcați meseria cu viața de familie?

C.B.: Faptul că nu sînt căsătorită este un avantaj pentru mine. Altfel, nu știu cum m-aș fi descurcat. Cred că este foarte dificil pentru colegii mei care au familii și copii. Cînd îți alegi o carieră în Poliție trebuie să te aștepți că s-ar putea să se prelungească programul, să n-ajungi pe acasă vreo zi, două, trei. Mie, momentan, îmi este bine așa.

R: Și o viață casnică, pe cînd?

C.B.: Nu știu, nu acum în orice caz. Asta le spun și colegilor mei, care mă bat la cap mai mereu și mă tot întreabă ba cînd mă mărit, ba cînd fac copii. Nu știu. Cînd va fi momentul potrivit.

“Poliția – lumea bărbaților”

R: Ce face o femeie într-o instituție plină de bărbați? Sînteți tratată altfel pentru că sînteți femeie?

C.B.: Ȋn general se consideră Poliția ca o lume a bărbaților. Cînd am dat admiterea la Academia de Poliție în ’98 erau doar 25 de locuri pentru femei. S-au mai schimbat lucrurile. Acum, de exemplu, examenul este la liber. Cînd am venit să lucrez în 2002, la Roman, eram doar două femei ofițeri. La început era ceva nou pentru cetățean. Acum, o femeie în uniformă de polițist nu nu mai miră pe nimeni. O femeie nu poate fi tratată ca un bărbat în toate domeniile, dar cu siguranță își face treaba la fel de bine ca acesta.

R: Avantajată poate?

C.B.: Eu, una, n-am simțit că aș fi avantajată. Cînd lucram pe teren, făceam echipe și mergeam la accidente de circulație. Am fost puțin protejată la început, pentru că abia ieșisem din Academie și întotdeauna trebuia să fie cineva lîngă tine să-ți acorde tot sprijinul și să te învețe. Dar nu mi-a zis nimeni să stau acasă că la un accident mortal imaginile erau îngrozitoare. N-am simțit că aș fi avantajată. Și m-aș fi supărat dacă aș fi fost, sincer vorbind. Cum, eu nu sînt în stare să fac ce fac și bărbații?! (zîmbește)

“Asta e! Ești polițist”

R: Că vorbeam de imagini îngrozitoare, vă afectează în vreun fel înainte să vă apucați de scris comunicatul de presă?

C.B.: La Cercetări Penale trebuia să fiu la fața locului. E serviciul meu și pentru asta sînt plătită. Poate sînt momente cînd mi-e milă de persoana respectivă sau de familia victimei, dar trebuie să lași deoparte toate sentimentele. Să-ți faci treaba pentru care ești acolo. Chiar dacă numai tu știi ce e în sufletul tău. Dacă la sfîrșitul programului te gîndești la ce grozăvii ai văzut, este cu totul altceva. Dar a doua zi trebuie să fii apt să o iei de la capăt. Pentru asta ești plătit pînă la urmă. Asta e! Ești polițist și trebuie să faci față oricărei situații.

R: Vă lipsește munca de teren? Că vorbiți cu drag de acele zile. Poate chiar cu regret…

C.B.: Este mai dinamică, într-adevăr! Poate cîndva nu voi mai face buletine de presă și voi ajunge să lucrez din nou în operativ. Nu se știe niciodată! Oricum, nu am preferințe. În școlile de agenți și în Academie te formezi ca polițist și te obișnuiești cu sistemul, orice ai face.

R: Dacă ar fi să dați timpul înapoi ați alege la fel?

C.B. : M-am hotărît în liceu să dau la Academie și nu am regretat nici o clipa. Sincer, nu m-aș vedea făcînd altceva. Este o satisfacție enormă să prezinți efortul colegilor tăi care lucrează pe teren în așa fel încît să fie apreciată de cetățeni.

(Oana IOSUB-TOMA)