Morți o dată, îngropați de două ori la Alexandru cel Bun

 Elena Asmarandei are un teren în comuna Alexandru cel Bun, prin zona Plopușor. Lîngă pămîntul ei și al altor doi vecini s-a înființat parohia Sfîntul Daniil Sihastrul. Care a primit de la primărie teren pentru biserică, cimitir și casă parohială. Acestea s-au și amenajat/ construit/ realizat, după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. În momentul în care cimitirul și-a primit primul prinos, Elena Asmarandei s-a hotărît că nu agreează ideea unor locuri de îngropăciune în apropiere de terenul ei. Și s-a apucat să reclame și să dea în judecată pe toată lumea: primărie, parohie, DSP.

Cimitir suspendat cu ordonanță președințială

Părintele Robert Vasile Gavriloaie spune că, pînă la momentul 2008, satul își îngropa morții la Mănăstirea Bistrița. Apoi, n-a mai fost loc. Așa a apărut parohia Plopușor care a primit zestre de la primărie teren pentru construcțiile bisericești și cimitir. “La marginea satului. Nu mai sînt case construite aici. Pe 19 mai 2008 a fost autorizat cimitirul, cu toate avizele necesare conform certificatului de urbanism. Tot atunci s-a întîmplat să moară o femeie și nu aveam unde s-o îngropăm. Pentru că aveam deja autorizațiile pe cimitir, am îngropat-o aici, că altundeva nu era loc. Moștenitorii terenului de lîngă cimitir au aflat, au fost la primărie, au făcut reclamații, m-au amenințat să nu fac cimitirul, că voi avea probleme. Ei consideră că au fost prejudiciați avînd un cimitir în vecinătate. În august 2008, parohia a primit citație de la Secția Contencios, de la Piatra Neamț, cu ordonanță președințială de suspendare a cimitirului”., zice preotul.

El s-a dus la termene. Prin octombrie, a mai primit o citație, de data asta de la Ploiești. “Au făcut un proces paralel de suspendare a cimitirului, pe cale a fondului. Reclamanții și-au schimbat domiciliul în Ploiești, au găsit o portiță, în Codul Civil și au început să se judece acolo”.

A început caruselul proceselor: parohia nu și-a luat avocat, că n-avea cu ce-l plăti. A trimis în schimb toate documentele cerute. Schimbul de corespondență a fost de bun augur pentru părinte: la începutul lui noiembrie a fost înștiințat că acțiunea reclamanților a fost respinsă. Bucuria a fost scurtă, pentru că s-a făcut recurs. Mai mult, Elena Asmarandei a deschis un alt proces, în paralel, pentru anularea tuturor actelor emise de autorități pentru cimitir. În ianuarie 2009, recursul a fost admis și preotul a fost anunțat că cimitirul se suspendă. Temporar. Al doilea proces, pe anularea avizelor și autorizațiilor, și-a urmat cursul, angrenînd în mecanism parohia, primăria, primarul și secretarul de la Alexandru cel Bun. În vara lui 2010, Elena Asmarandei a obținut din nou cîștig de cauză, tot la judecătorii din Ploiești, care au invocat ordinul Ministrului Sănătății 536/1992, unde se arată că un cimitir nu se poate face mai aproape de 50 de metri față de zona de locuit. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care a ajuns Direcția de Sănătate Publică parte în proces, că a scris pe aviz “50 de metri față de cele mai apropiate locuințe”. “Am pierdut”, zice preotul Gavriloaie.

Morți strămutați pe pășune comunală

În primăvara anului trecut, primăria a venit cu ideea de a face un cimitir în altă parte, ca să încheie tevatura. Și a dat teren pentru asta în aceeași zonă, mai la deal, pe o pășune comunală. Procesul de la Ploiești a mers însă înainte. În ianuarie 2011 s-au anulat toate actele. “Noi nu ne-am mai apărat, avînd un alt amplasament pentru cimitir, nu ne-am mai apărat la cele două expertize, nu ne-am mai luptat cu toate forțele pentru vechiul cimitir”. Cei cinci morți care apucaseră a fi puși la odihnă în cimitirul nou au fost mutați. Cu aviz DSP, cu folie, cu protecție să nu se desfacă sicriul, cu autorizație pe fiecare mort în parte.

Povestea însă nu s-a sfîrșit aici. Elena Asmarandei a deschis un nou proces împotriva parohiei și primăriei, de data aceasta pentru terenul de sub biserică. A găsit un act de pe la 1909, prin care strămoșii ei aveau o bucată din pășune, chiar dacă nu speficică pe unde anume. Poate fi sub biserică, poate fi mai la stînga, poate fi mai la dreapta, poate fi chiar pe actualul nou cimitir. Femeia și-a revendicat terenul. Ocazie cu care terenul pe care parohia construiește biserica a devenit obiect de litigiu. Deci lucrările trebuie sistate. Teoretic. Practic, părintele și constructorii își văd de treabă. Că doar au autorizațiile în regulă.

Ce zice primăria

Secretarul Emil Frăsinariu ne-a dumirit cum se pune problema administrativ: terenul de care vorbim este de aproape 4.600 mp în Plopușor, pentru construire biserică și înființarea unui cimitir. Care s-au făcut cu toate avizele cerute de lege, cu autorizația de construire 76/19.05.2008, cea care a fost atacată în Contencios, mai întîi la Piatra, apoi în Prahova. “Dînsa nu avea construit nimic pe teren. Cazul s-a mutat la Ploiești ca să nu fie judecat la Piatra Neamț, că primăria ar fi avut relații. Asmarandei Elena și-a făcut domiciliul la una din fiice care locuiește în Ploiești, dar fără să se mute efectiv acolo. Tribunalul Ploiești dispune anularea autorizației de construire motivate de faptul că în jurul cimitirului trebuie să existe o zonă de protecție de 50 de metri. În ordinul de Guvern zice că 50 de metri de cea mai apropiată locuință. Cum nu era locuință, ei au dat aviz. Dar dacă omul vrea să construiască atunci ar fi adus prejudiciu terenului lui. Între timp, părintele a înmormîntat cîteva persoane în cimitir, dar, văzînd că se impune zona de restricție față de cimitir, a venit cu solicitare la primărie ca să mute amplasamentul cimitirului în altă zonă. Primăria a găsit un teren din pășunea comunală, Consiliul parohial a hotărît că va muta morții pe noul amplasament, care între timp a fost autorizat ca și cimitir. Pe terenul din curtea bisericii a rămas să se facă o casă socială. Văzînd că cimitirul s-a mutat, iar construcția a continuat, au deschis o acțiune nouă la judecătoria Piatra, prin care revendică terenul de sub biserică. Și acum sîntem în proces cu ei. Îl revendică pentru că au găsit un act din 1909 prin care zic că părinții lor ar fi avut teren în zonă. Dar la noi n-a fost zonă cooperativizată, deci terenul n-a putut fi confiscat de stat sub nici o formă. Dacă era așa existau niște acte de trecere la stat, prin expropriere, prin decret de trecere la stat. Exista un act. Dar pășunea comunală de acolo e de sute de ani. Noi avem probe că domeniul public a fost pășune de cînd e lumea. Actul din 1909 ca să fie valabil trebuia să îl prezinte la dezbaterea succesorală de cîte ori s-au făcut moșteniri, trebuia să aibă o continuitate a deținerii terenului. Ei au certificate de moștenitor pe terenurile pe care le dețin, nu și pe ăsta. (…) Mama reclamantei a murit nemulțumită că se poartă așa cu biserica. La 40 de zile s-a dus alt preot să slujească”.

Ce zic specialiștii DSP

Dan Morenciu, directorul Sănătății Publice nemțene, împreună cu juristul instituției, prezintă la rîndu-le explicații ajutătoare: “Specialistul a interpretat cei 50 de metri cînd s-a eliberat avizul. Nu era nici o locuință de jur împrejur, specialistul a interpretat că nu este zonă de locuit. N-avea de unde să știe că omul vrea peste ani să facă o casă acolo. Cine n-a respectat distanța? Că nu noi! Distanța trebuia să o respecte cine a amplasat cimitirul, nu? Eu, dacă am dat avizul, stiu ce mai face ăla peste 5 ani?! I-a dat avizul în care s-a scris să se respecte distanța de 50 de metri. Clar și legal. N-avem nimic de ascuns. Și-a făcut datoria și a scris 50 de metri. Dacă n-au respectat, s-a dus reclamantul în instanță și a cîștigat”.

Urmarea: terenul de sub biserică se judecă, biserica se construiește în continuare, Primăria Alexandru cel Bun, parohia și DSP sînt obligate să plătească cheltuieli de judecată Elenei Asmarandei, iar cei cinci morți sînt probabil bucuroși că, în loc de un loc de odihnă, un loc cu verdeață, în care nu există nici durere, nici întristare, au avut parte de două.

Oana IOSUB-TOMA

2 comments

  • Horatiu

    decembrie 2, 2011 at 9:21 am

    O observatie.
    “Morți odată, îngropați de două ori la Alexandru cel Bun”
    “Odata”, scris astfel, are intelesul de odinioara. Probabil ca s-a vrut sa se scrie “o data”, ceea ce inseamna ca a murit o singura data, fapt logic.

    Răspuns

    • Mesagerul

      decembrie 2, 2011 at 9:43 am

      Multumim. A fost din goana tastaturii. 🙂

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *